2012-09-29 15:14:12

Sărbătoarea sfinţilor arhangheli la Radio Vatican. Arhiep. Angelo Becciu: comunicaţi speranţa lui Cristos oamenilor de astăzi


RV 29 sep 2012. În sărbătoarea liturgică a sfinţilor arhangheli, comunitatea de muncă de la Radio Vatican a adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru patronajul spiritual al sfântului arhanghel Gabriel. Sf. Liturghie a fost celebrată la ora 9.00 în capela emiţătorului pontifical de arhiep. Angelo Becciu, substitut pentru Afacerile Generale la Secretariatul de Stat. La predică, mons. Becciu a observat că unele ştiri pe care suntem chemaţi să le transmitem nu sunt întotdeauna, aşa cum ne-am dori, "ecou al veştii celei bune", dimpotrivă, par exact opusul acesteia. Dar tocmai atunci, asemeni Maicii Domnului în faţa ştirii dureroase de pe Golgota, trebuie să privim cu speranţă la lumina învierii. Desigur, a continuat arhiepiscopul , "negativul din oameni şi fapte nu trebuie trecut sub tăcere", dar trebuie să ştim că "alături de rău, şi chiar mai tare decât răul, există atâta bine care lucrează fără zgomot şi răspândeşte speranţă şi lumină". Mons. Becciu:
• "Alături de verificarea surselor, de confruntarea lor, ceea ce ce se cere de la operatorii aflaţi în slujirea Scaunului Apostolic este capacitatea de a stabili ierarhii de valori, căutând să scoată în relief pozitivul, factorii de creştere, ştirile care înflăcărează încrederea" (...)

Făcând referinţă la discursul de amplă viziune prin care papa Ioan al XXIII deschidea Conciliul Vatican al II-lea (Gaudet mater Ecclesia), mons. Becciu a subliniat că "misiunea la care suntem chemaţi nu s-a schimbat: este aceea de a comunica oamenilor din timpul nostru mesajul de iubire, mântuire şi speranţă pe care Cristos l-a adus în lume, spunând tuturor că Dumnezeu iubeşte această lume aşa cum este".

După Sf. Liturghie, la agapa frăţească din Sala Marconi, directorul de programe Radio Vatican, părintele iezuit Andrej Koprowski, a pus accentul pe angajarea postului nostru de radio de a folosi noile reţele şi tehnologii digitale. Amintind în acest sens realizarea player-ului multimedial (Vatican Player) şi prima aplicaţie pentru smartphone şi tablet pe sistemul Android (http://rv.va/android), pr. Koprowski a confirmat şi apropiatele aplicaţii pentru Iphone şi Windows Phone.

În fine, trei colegi - Marta Vertse, de la redacţia ungară, sora Mary Tresa, de la redacţia indiană şi Alessandro Candi, de la sectorul tehnic - au primit distincţia onorifică pontificală "Pro Ecclesia et Pontifice".

(rv - AD)

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.