2012-09-28 15:22:29

Prezentaţi vineri, câştigătorii Premiului Ratzinger 2012


RV 28 sep 2012. Premiul Ratzinger 2012, ajuns la a doua ediţie, va fi înmânat pe 20 octombrie de Benedict XVI filosofului şi istoricului francez Rémi Brague şi teologului american, Brian E. Daley, preot iezuit. Premiul a fost prezentat vineri în Sala de presă a Sf. Scaun de card. Camillo Ruini, preşedintele comitetului ştiinţific al Fundaţiei "Joseph Ratzinger-Benedict XVI", şi de mons. Giuseppe Scotti, preşedintele aceleiaşi Fundaţii.

Cuvintele papei la omilia Sf. Liturghii de Paşti din acest an trasează scopul Fundaţiei vaticane: a pune în centrul reflecţiei chestiunea lui Dumnezeu. "Întunericul cu adevărat ameninţător pentru om – spunea atunci Benedict XVI – este faptul că el, în realitate, este capabil să vadă şi să cerceteze lucrurile palpabile, materiale, dar nu vede încotro merge lumea şi de unde vine". A aduce în atenţia opiniei publice "chestiunea lui Dumnezeu", a spus mons. Scotti, "înseamnă a diminua întunericul cu privire la Dumnezeu". Mons. Scotti:
• "A acorda Premiul Ratzinger înseamnă a acorda un premiu acelor oameni şi femei care, prin cercetările şi prin munca lor ştiinţifică, au redat ori s-au străduit să redea speranţă omului, tocmai pentru că au fost capabili să-l pună pe Dumnezeu în centru, ca cea dintâi şi cea mai mare investiţie pentru omul însuşi".

Premiul care poartă numele Papei, constând dintr-un pergament şi un cec de 50.000 de Euro, va fi atribuit pe 20 octombrie în Sala Clementină din Palatul Apostolic, filosofului şi istoricului francez Rémi Brague şi preotul iezuit american Brian E. Daley, specialist în teologie patristică. Prezentând profilul celor doi premiaţi, card. Camillo Ruini a subliniat, la conferinţa de presă, că eforturile lor de cercetare sunt animate de căutarea Cuvântului lui Dumnezeu. Card. Ruini:
• "Rémi Brague este, în opinia mea, un filosof adevărat şi în acelaşi timp un mare istoric al gândirii şi culturii, care împleteşte forţa speculativă şi viziunea istorică cu o credinţă creştină catolică profundă şi explicită, fără complexe. Brian E. Daley este un mare istoric al teologiei patristice dar şi un om angajat cu toată energia în viaţa şi misiunea Bisericii, care uneşte exmplar rigoarea ştiinţifică şi pasiunea pentru Evanghelie".

Fundaţia "Joseph Ratzinger-Benedict XVI" pune la dispoziţie burse de studiu pentru doctoranzi în teologie şi are ca finalitate, pe lângă premierea cercetătorilor afirmaţi în respectivele domenii, promovarea cunoaşterii şi a studiului teologiei. Fundaţia contribuie şi la organizarea de simpozioane de înaltă valoare ştiinţifică. Unul dintre acestea va avea loc pe 8-9 noiembrie la Rio de Janeiro, în Brazilia, şi are ca temă interogativul "Ce face astfel încât omul să fie om?".

(rv - A. Lomonaco/AD)







All the contents on this site are copyrighted ©.