2012-09-26 16:05:42

Polonia: la Lublin, al patrulea Congres de cultură creştină


(RV - 26 septembrie 2012) "În căutarea unui om într-un om. Rădăcini creştine ale speranţei" este tema celui de-a IV-lea Congres de cultură creştină se desfăşoară de la 27 la 30 septembrie în oraşul polonez Lublin. Aceasta este una dintre cele mai importante iniţiative din Polonia, venită din ideea de mons. Józef Życiński, arhiepiscop mitropolit de Lublin, decedat în 2011, pentru promovarea dialogului Bisericii cu cultura contemporană şi între religii. În ediţia din acest an, care se desfăşoară la Universitatea Catolică din Lublin, au fost invitaţi oaspeţi distinşi, între care se evidenţiază cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii, care va primi un doctorat onorific de la "Universitatea” locală.

Şi-au anunţat prezenţa şi prof. univ. părintele Tomas Halik, prof. univ. Zygmunt Bauman, ministrul Rocco Buttiglione. Au confirmat prezenţa lor - potrivit agenţiei de ştiri Zenit - şi George Weigel; nunţiul papal în Polonia, arhiepiscopul Celestino Migliore; sociologul pr. Janusz Mariański şi pr. Józef Niewiadomski, decan al Facultăţii de Teologie la Innsbruck.

Congresul este conceput ca o dezbatere europeană între credincioşi şi necredincioşi despre tema speranţei în cultura contemporană. Vinerea viitoare va deschide lucrările, conferinţa arhiepiscopului Celestino Migliore despre "Contribuţia lui Ioan Paul al II-lea la înţelegerea misiunii Bisericii în politica europeană şi mondială". Imediat după aceea, Rocco Buttiglione va vorbi despre rolul Fericitului şi al Bisericii Catolice în dezbaterea privind drepturile omului. În ziua următoare, sâmbătă 29, participanţii la congres vor putea asculta o prelegere a filozofului Bauman intitulată: „Imaginea post-modernă a omului în societate. Unde sunt sursele de speranţă pentru un viitor mai bun?”

Va urma George Weigel care va vorbi despre "De la viziunea speranţei creştine la neo-păgânismul lumii moderne". În programul de sâmbătă seară, iniţiativa numită "Dezbatere pentru două tribune" pe tema "Credinţă şi incredulitate în viaţa polonezilor", care se ţine în mod tradiţional în biserica Dominicanilor, în centrul istoric din Lublin. Pentru ultima zi a Congresului, 30 septembrie, organizatorii au planificat, în fine, o prelegere de preotului profesor Tomasz Halik pe tema "Europa a suferit o de-creştinare? Perspectivele pentru dialogul dintre creştinism şi neo-păgânism”.

Va urma sociologul Mariański care prezintă o "harta religioasă a Europei şi a dinamicilor sale contemporane". Paralel cu lecţiile Congresului vor avea loc mai multe dezbateri pe opt "panouri", care vor aborda subiecte importante, cum ar fi: dialogul dintre credinţă şi ştiinţă; caritate; feminismul; spiritul creştin al culturii europene.

Printre acestea, un spaţiu va fi dedicat persoanei mons. Józef Życiński, mitropolit de Lublin, iniţiatorul Congresului. Primul Congres al culturii creştine, s-a ţinut sub auspiciile Consiliului Pontifical al Culturii, la 6-7 noiembrie 2000. Cu această ocazie, pe tema "Sacrul şi cultura: rădăcinile creştine ale viitorului", au intervenit personalităţi ecleziastice excepţionale, cum ar fi Paul Poupard şi Miroslav Vlk, şi numeroşi oameni iluştri din lumea culturii şi ştiinţei, cum ar fi Ryszard Kapuscinski, Leszek Kolakowski şi Andrzej Wajda.

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.