Papa şi valoarea Cuvântului trăit: realizează împărăţia lui Dumnezeu şi nu o utopie
fără speranţă
(RV - 25 septembrie 2012) „Mama mea şi fraţii mei sunt
cei care ascultăcuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc". Este
fragmentul din Evanghelia lui Luca din liturghia de marţi 25 septembrie, care trimite
la esenţa creştinismului şi la marea responsabilitate a celor care au primit darul
credinţei şi sunt chemaţi să-l mărturisească. Asupra acestei
teme, de o actualitate deosebită în vederea apropiatului Sinod al Episcopilor despre
noua evanghelizare, Alessandro De Carolis aminteşte câteva din reflecţiile lui Benedict
al XVI-lea. • Este unul din acele răspunsuri neliniştitoare pe
care Isus le dă interlocutorilor săi. O situaţie obişnuită,
cum poate fi primirea unei veşti iminente, devine o cheie ce deschide spre o viziune
nouă, punctul de vedere al lui Dumnezeu care luminează un aspect negândit şi de neconceput
pentru om. În acest caz, afirmaţia că "relaţia de rudenie" cu Cristos este un fapt
de credinţă şi de opţiuni nu de sânge. Isus nu face reduceri: "fratele" său şi "mama"
sa chiar - este cel care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl face să devină realitate.
Nu se poate scăpa de această "filieră" de credinţă: ascultare şi acţiune, iar sfinţii
învaţă aceasta. Papa Benedict al XVI-lea a repetat-o de mai multe ori în mod clar.
"Pentru
anunţ", a spus într-o ocazie, "avem nevoie de două elemente": • "Mărturie
şi cuvânt. "Este necesar cuvântul care face să apară adevărul lui
Dumnezeu, prezenţa lui Dumnezeu în Cristos şi apoi anunţul
este ceva absolut indispensabil, fundamental"(Discurs către
clerul roman, 26 februarie 2009).
Şi totuşi, aşa cum amintea şi aminteşte
Paul al VI-lea, un maestru care să fie numai astfel, nu este suficient: •
E necesară şi mărturia care dă crezare la acest cuvânt, pentru ca să
nu apară numai ca o frumoasă filosofie, o utopie. În acest
sens, mi se pare că mărturia comunitatea de credincioşi este de cea mai mare
importanţă. Trebuie să deschidem, cât putem, locuri de experienţă
pentru credinţă(Discurs către clerul roman, 26 februarie
2009).
A face parte din Împărăţia lui Dumnezeu, şi deci a fi rudă cu Cristos,
a trăi în casa lui, "nu este - a spus Papa - o chestiune de onoruri şi de aparenţe,
dar, după cum scrie Sfântul Paul, este dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt”. •
De aceea, nu ştie ce să facă cu aceste forme ipocrite ale celor care spun
"Doamne, Doamne" şi apoi neglijează poruncile lui (...) Dacă
vom pune în practică iubirea pentru aproapele nostru, potrivit
mesajului Evangheliei, atunci vom face loc stăpânirii lui Dumnezeu şi împărăţia
sa se realizează în mijlocul nostru.Însă, dacă fiecare se gândeşte
doar la propriile interese, lumea noastră nu merge decât spre ruină(Angelus, 23 noiembrie 2008).