Benedict al XVI-lea către liderii politici şi religioşi din Liban: nu există pace fără libertate religioasă

(RV - 15 septembrie 2012) Sâmbătă, a doua zi a lui Benedict al XVI-lea în Liban. Dimineaţa, Papa a mers la palatul prezidenţial din Baabda, însoţit de entuziasmul a mii de credincioşi care s-au plasat de-a lungul străzilor pentru a saluta trecerea automobilului papal. După Liturghia celebrată în privat, Papa a făcut o vizită de curtoazie preşedintelui Republicii, generalul Michel Sleiman (creştin maronit). Tot aici a avut întâlniri separate cu preşedintele Parlamentului unicameral, Nabih Berri, musulman şiit şi cu preşedintele Consiliului de Miniştri, Nagib Mikati, musulman sunnit. A urmat apoi întâlnirea cu liderii comunităţilor religioase musulmane: sunnită, şiită, druză şi alauită. În timpul întâlnirilor, Papa a consemnat atât autorităţilor supreme ale Statului cât şi liderilor Comunităţilor musulmane cât un exemplar al Exortaţiei apostolice post-sinodale „Ecclesia in Medio Oriente”.

După o scurtă pauză, Benedict al XVI-lea a fost însoţit de preşedintele Sleiman în grădina prezidenţială pentru o scurtă ceremonie simbolică în care a fost plantat un Cedru de Liban (Cedrus Libani). În continuare Papa a fost condus în „Salonul 25 mai” din Palatul prezidenţial pentru întâlnirea cu membrii guvernului, ai instituţiilor Republicii, Corpul diplomatic, Liderii religioşi şi reprezentanţi al lumii culturii, fiind prezenţi şi membrii suitei papale şi patriarhii şi episcopii catolici libanezi, în total circa 500 de persoane.

Din Beirut, unul dintre trimişii noştri, Alessandro Gisotti, relatează:
• Libertatea religioasă este indispensabilă pentru pace: este unul dintre cele mai puternice pasaje ale discursului înflăcărat pe care Papa l-a adresat liderilor politici şi religioşi din Liban. Un discurs axat pe bazele păcii şi coexistenţei între popoare. Papa s-a fost inspirat în reflecţia sa din modelul libanez:
• "Au Liban, la Chrétienté et l’Islam habitent le même espace..." "În Liban - a spus - creştinismul şi islamul locuiesc acelaşi spaţiu de secole. Nu este rar să vezi în aceeaşi familie ambele religii". Dacă în aceeaşi familie acest lucru este posibil, a fost întrebarea Papei, "de ce nu ar trebui să fie la nivelul întregii societăţi?". Şi a adăugat că "specificitatea Orientului Mijlociu consistă în amestecul secular a diferite componente". Desigur, a recunoscut, "acestea s-au şi luptat între ele!”. Pe de altă parte, "o societate pluralistă există numai ca un rezultat al respectului reciproc şi dorinţei de a-l cunoaşte pe celălalt şi dialogului continuu". Acest dialog între oameni "este posibil numai fiind conştienţi de faptul că există valori comune tuturor marilor culturi, deoarece acestea sunt înrădăcinate în natura persoanei umane".

A evidenţiat astfel, locul central al libertăţii religioase pentru construirea păcii:
• "N'oublions pas que la liberté religiuese ..." Să nu uităm că libertatea religioasă este un drept fundamental de care depind multe altele". Şi a adăugat: "A profesa şi a trăi liber propria religie, fără a pune în pericol propria libertate, trebuie să fie posibil pentru oricine". Pierderea sau slăbirea acestei libertăţi, a remarcat "privează persoana de dreptul sacru la o viaţă integră pe plan spiritual". Deci, a observat că "aşa-numita toleranţă nu elimină discriminările, din contra, uneori le accentuează".

Pe de altă parte, "fără deschiderea spre transcendent", "omul devine incapabil să acţioneze conform dreptăţii şi să lucreze pentru pace":
• "La liberté religieuse a une dimension sociale ..." "Libertatea religioasă - a spus cu forţă - are o dimensiune socială şi politică indispensabilă pentru pace". Aceasta promovează o coexistenţă şi o viaţă armonioasă prin angajarea în comun "în slujba adevărului care nu trebuie impus prin violenţă". A îndemnat astfel pe toţi libanezii să fie un exemplu, să mărturisească în mod curajos că Dumnezeu vrea pace.

Papa a lărgit apoi privirea la întreg Orientul Mijlociu, o regiune aleasă de Dumnezeu ca leagăn de mari religii şi care totuşi trăieşte astăzi "vremuri de furtună":
• "Dieu l’a choisie, me semble-t-il ..." "Dumnezeu a ales-o, mi se pare, pentru ca să mărturisească înaintea lumii posibilitatea pe care omul o are de a trăi concret dorinţa sa de pace şi de reconciliere". O aspiraţie "înscrisă dintotdeauna în planul lui Dumnezeu".

Papa a afirmat că pacea presupune o societate unită, care, totuşi, nu înseamnă uniformitate. În continuare a spus că "în scopul de a asigura dinamismul necesar pentru a construi şi consolida pacea, avem nevoie de a reveni neobosit la bazele fiinţei umane", punând accentul pe rolul educaţiei, al familiei şi promovării unei culturi a vieţii:
• "Si nous voulons la paix, défendons la vie ..." "Daca vrem pacea, să apărăm viaţa". Şi a lămurit faptul că "această logică descalifică nu numai războiul şi actele de terorism, dar şi orice atentat la viaţa fiinţei umane, creatura voită de Dumnezeu". Fără apărarea demnităţii umane, a avertizat Pontiful, "nu se poate construi adevărata pace". Benedict al XVI-lea a reamintit că atentatele la viaţă, sunt sărăcia, terorismul, şomajul, exploatarea, logica economică care face să primeze a avea asupra lui a fi.

A avertizat apoi împotriva acelor ideologii care "pun în discuţie" valoarea inalienabilă al fiecărei persoane şi familiei "subminând bazele societăţii":
• "Aujourd'hui, les differences culturelles ..." "Astăzi diferenţele culturale, sociale, religioase, trebuie să ajungă să trăiască un nou tip de fraternitate, în care, tocmai ceea ce uneşte este simţul comun al măreţiei fiecărei persoane". Aici, a adăugat, "se află calea păcii," aici "este orientarea care trebuie să conducă deciziile politice şi economice la toate nivelurile şi la o scară globală". Pentru a deschide "generaţiilor care vor veni un viitor de pace, prima sarcină este, prin urmare, aceea de a educa în spiritul păcii, pentru a construi o cultură a păcii".

Trebuie, a spus, ca persoana să fie pusă din nou la centru. Şi a lansat un apel urgent oamenilor de stat şi liderilor religioşi:
• "Il faut évidemment bannir la violence..." "Trebuie, evident, să fie scos di uz recursul la violenţa verbală sau fizică. Acesta este întotdeauna un afront la adresa demnităţii umane, atât a autorului cât şi a victimei". "Gânduri de pace, cuvinte de pace şi gesturi de pace creează o atmosferă de respect, onestitate şi cordialitate" pentru a "înainta împreună spre reconciliere". De altfel Papa a subliniat că răul nu este niciodată "o forţă anonimă". Caută "un aliat, omul", are nevoie de el ca să se răspândească". Şi atunci devine fundamentală o privire nouă, o convertire exigentă. "Este vorba de a spune nu la răzbunare, de a recunoaşte propriile greşeli", deoarece numai iertarea dată şi primită "pune bazele durabile pentru pace şi reconciliere pentru toţi. Dialogul, a spus în încheiere Papa "este posibil numai daci suntem conştienţi că există valori comune, împărtăşite de toate marile culturi întrucât sunt înrădăcinate în natura persoanei umane".

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci

-----------------------------------------------------------------------------
Un rezumat al discursului Papei:

"Salàmi ō-tīkum" (In 14,27) "Pacea mea v-o dau vouă”. Papa, care împreună cu preşedintele, cum s-a spus, abia plantase un cedru, simbol al Libanului, a invocat binecuvântarea lui Dumnezeu pentru Liban şi întreaga regiune, leagăn de mari religii şi nobile culturi.

Benedict al XVI-lea a pus o întrebare: de ce a ales Dumnezeu această regiune atât de frământată? Şi răspunde: "Dumnezeu a ales-o, mi se pare, pentru ca să mărturisească în faţa lumii posibilitatea pe care omul o are de a trăi concret dorinţa sa de pace şi reconciliere! Este o aspiraţie înscrisă dintotdeauna în planul lui Dumnezeu, pe care a imprimat-o în inima omului”.

Benedict al XVI-lea spune că "o ţară este bogată mai presus de toate prin persoanele care trăiesc în ea. De fiecare dintre ele, şi de toate împreună, depinde viitorul său şi capacitatea sa de a lucra pentru pace. Un astfel de angajament nu va fi posibil decât într-o societate unită. Totuşi, unitatea nu este uniformitate. Coeziunea societăţii este asigurată de respectarea constantă a demnităţii fiecărei persoane şi de participarea responsabilă a fiecăruia, în funcţie de capacitatea sa, angajând tot ce există mai bun că el. În scopul de a asigura dinamismul necesar pentru a construi şi consolida pacea, avem nevoie de a reveni neobosit la bazele fiinţei umane.

Demnitatea omului este inseparabilă de caracterul sacru al vieţii dăruite de Creator. În planul lui Dumnezeu, fiecare persoană este unică şi de neînlocuit. Ea vine în lume într-o familie, care este primul său loc de umanizare, şi mai ales prima educatoare la pace". Pentru a construi pacea, trebuie să se faciliteze rolul familiei, pentru a o susţine şi a promova o cultură a vieţii de pretutindeni. "Eficienţa angajamentului pentru pace depinde de concepţia pe care lumea o are despre viaţa umană. Dacă vrem pacea, să apărăm viaţa! Această logică descalifică nu numai războiul şi actele de terorism, dar şi orice atentat la viaţa fiinţei umane".

Papa cere unirea eforturilor pentru a dezvolta o antropologie sănătoasă, care să cuprindă unitatea persoanei. Fără ea, nu e posibil a construi adevărata pace. Deşi sunt mai evidente în ţările care cunosc conflicte armate, războaie plini de vanităţi şi de orori, atentatele împotriva integrităţii şi vieţii persoanelor există şi în alte ţări. "Şomajul, sărăcia, corupţia, diferitele dependenţe, exploatarea, traficurile de orice fel şi terorismul implică, împreună cu suferinţa inacceptabilă a tuturor celor care le sunt victime, o slăbire a potenţialului uman. Logica economică şi financiară vrea continuu să ne impună jugul său şi să facă să primeze a avea asupra lui a fi.

"Anumite ideologii, punând în discuţie în mod direct sau indirect, sau chiar legal, valoarea inalienabilă a fiecărei persoane şi fundamentul natural al familiei, subminează bazele societăţi. Trebuie să fim conştienţi de aceste atentate la edificarea şi armonia trăirii împreună. Numai o solidaritate efectivă constituie antidotul la toate acestea. Solidaritate pentru a respinge ceea ce împiedică respectul pentru fiecare fiinţă umană, solidaritate pentru a sprijini politicile şi iniţiativele menite să unească popoarele în mod onest şi just". "E frumos - spune Benedict al XVI-lea - a vedea acţiunile de cooperare şi de dialog autentic care construiesc un nou mod de a trăi împreună".

Papa face referinţă la importanta condiţie pentru o coexistenţă paşnică şi dinamica, care îşi are bazele în încrederea în celălalt, oricine ar fi el. În ciuda diferenţelor culturale, sociale, religioase, este necesar să se ajungă la un nou tip de fraternitate, „în care tocmai ceea ce uneşte este conştiinţa comună a măreţiei fiecărei persoane, şi darul care este prin ea însăşi, pentru alţii şi pentru umanitate”. Aceasta este busola care trebuie să orienteze deciziile politice şi economice la toate nivelurile şi pe scară planetară!

Educaţie la o cultură a păcii impune respingerea violenţi, atât verbală cât şi fizică, necesită atenţie la demnitatea umană, la cuvintele şi gesturile care contribuie la crearea unui climat de respect reciproc şi reconciliere.

Educaţia, în familie sau la şcoală, trebuie să cuprindă înainte de toate educaţia la acele valori care "conferă transmiterii cunoştinţelor şi tradiţiilor unei culturi semnificaţia şi forţa lor". „Dar numai în libertate omul se poate îndrepta spre bine”, subliniază Papa. "Sarcina educaţiei este de a acompania maturizarea capacităţii de a face alegeri libere şi juste, care pot merge împotriva curentului în raport cu opiniile difuze, modele, ideologiile politice şi religioase". "Gânduri de pace, cuvinte de pace şi de gesturi de pace creează o atmosferă de respect, onestitate şi cordialitate, în care greşelile şi ofensele pot fi recunoscute în adevăr pentru a înainta în comun spre reconciliere. Fie ca oamenii de stat şi liderii religioşi să mediteze la acestea!"

Papa se concentrează asupra responsabilităţii persoanelor, a structurilor şi instituţiilor. Răul nu este o forţă anonimă care acţionează în lume în mod impersonal sau determinist. "Răul, diavolul, trece prin libertatea umană, prin uzul libertăţii noastre". Îl caută pe om ca pe un aliat. Răul are nevoie de el pentru a se răspândi. "Aşa se întâmplă că, după ce a rănit prima poruncă, iubirea de Dumnezeu, începe să o pervertească pe a doua, iubirea faţă de aproapele. Cu el, iubirea de aproapele dispare în favoarea minciunii şi invidiei, a urii şi morţii. Dar este posibil a nu se lăsa învins de rău, şi a învinge răul cu binele” (Cf Rom 12,21).

Fără convertirea inimii "eliberările”umane atât de dorite dezamăgesc. E nevoie de "o nouă privire, mai liberă de a analiza şi pune în discuţie sistemele umane care conduc la străzi fără ieşire, pentru a merge mai departe ţinând cont de trecut, pentru a nu-l mai repeta, cu efectele sale devastatoare". "Este vorba de a spune nu la răzbunare, de a recunoaşte greşelile proprii, de a accepta scuzele fără a le căuta, şi în cele din urmă de a ierta. Deoarece numai iertarea dată şi primită pune bazele durabile ale reconcilierii şi păcii pentru toţi” (Cf Rom 12,16b.18).

În fine, Papa aprofundează temele relaţiilor dintre culturi şi religii şi a dialogului interreligios. "Stima unora pentru altele fără nici un sentiment de superioritate şi în respectarea drepturilor fiecăruia, în conştiinţa că există valori comune împărtăşite de toate marile culturi, deoarece sunt înrădăcinate în natura persoanei umane". Aceste valori fac parte din drepturile fiecărei fiinţe umane. "În afirmarea existenţei lor, diferitele religii aduc o contribuţie decisivă". Libertatea religioasă este dreptul fundamental, de care depind multe altele. "A profesa şi a trăi liber propria religie fără a pune în pericol propria viaţă şi libertate trebuie să fie posibil pentru oricine. Pierderea sau slăbirea acestei libertăţi privează persoana de dreptul sacru la o viaţă integră pe plan spiritual".

Libertatea religioasă are o dimensiune socială şi politică indispensabilă pentru pace! Aceasta promovează o coexistenţă şi o viaţă armonioasă printr-o angajare comună în slujba şi căutarea adevărului, care nu este impune prin violenţă, acel adevăr care este în Dumnezeu. Credincioşii au deci astăzi un rol esenţial, pentru a da mărturie despre pacea care vine de la Dumnezeu şi care este un dar făcut tuturor în viaţa personală, familială, socială, politică şi economică (Cf Mt 5,9; Evr 12,14).

"Libanul este chemat, acum mai mult ca niciodată, să fie un exemplu. Politicieni, diplomaţi, reprezentanţi ai religiilor, bărbaţi şi femei din lumea culturii, vă invit, prin urmare, să mărturisiţi cu curaj în jurul vostru, la momentul potrivit şi nepotrivit, că Dumnezeu vrea pacea, că Dumnezeu ne încredinţează pacea. "Salàmi ō-tīkum", spune Cristos! (In 14,27) Dumnezeu să vă binecuvânteze.

rv/A. Lucaci