Să nu se renunţe la dimensiunea de respect! Oroare şi indignare, la Roma, pentru incendierea
unei tinere prostituate românce
(RV – 12 septembrie 2012) O tânără româncă, de 22 de ani, care îşi câştiga
existenţa prostituându-se într-unul din cartierele Romei, a fost victima unei oribile
agresiuni în noaptea de marţi spre miercuri, dându-i-se foc după ce
a fost crunt bătută. Tânăra a suferit arsuri de gradul III pe mai mult de 50%
din corp, fiind internată în condiţii grave într-un spital specializat din Roma. Faptul
petrecut generează oroare şi indignare”, a spus preotul italian Gerardo Di Paolo,
paroh al bisericii „Santa Maria della Fiducia” din Roma, biserică aflată în cartierul
în care s-a petrecut violenţa.
„Faptul ne tulbură profund, ar fi puţin spus
că suntem indignaţi”, a spus părintele Di Paolo. „Astfel de gesturi nu sunt
justificabile în nici un fel. Niciodată nu trebuie să se renunţe la dimensiunea de
respect şi promovare umană. Suntem cu adevărat mâhniţi că acest fapt s-a întâmplat
în zona noastră. (…) Ne rugăm pentru această tânără, dar am vrea să facem ceva mai
mult dacă ar fi posibil. Sunt mulţi cei din comunitatea românilor care bat la uşa
noastră şi noi încercăm să-i ajutăm, dar când cineva a fost absorbit de lumea prostituţiei
nu este uşor de ajutat, nu este uşor să te apropii de aceste persoane şi să găseşti
modalitatea justă de a le ajuta, dar cu siguranţă nu trebuie să ne resemnăm”.