2012-09-08 14:23:29

O mică sală de rugăciune în inima Mongoliei Interioare, din iniţiativa generoasă a unei credincioase laice


(RV – 8 septembrie 2012) Circa 100 de credincioşi din vasta regiune Wu Hai, în Regiunea Autonomă Mongolia Interioară, din China, se vor putea reuni de acum înainte în rugăciune datorită construirii unei mici săli, de 51 de metri pătraţi, în curtea casei unei credincioase devotate.
Sala a fost binecuvântată recent, iar credincioşii din zonă au putut participa pentru prima dată la o Sfântă Liturghie duminicală fără a parcurge zeci de kilometri pe jos sau fără să trebuiască să schimbe mai multe autobuze pentru a ajunge la biserică. „Această sală va deveni şi un centru de evanghelizare”, au spus credincioşii intervievaţi de reporterul agenţiei „Fides”, emoţionaţi şi fericiţi de această realizare.
Comunitatea catolică care beneficiază de această sală de rugăciune aparţine parohiei din Hai Bo Wan, este compusă din circa 100 de credincioşi, cei mai mulţi fiind mineri, muncitori la fabrica de cărămidă, pietrari şi agricultori. Este o comunicate mică, dar laicii sunt foarte activi în iniţiativele caritative, asumându-şi de asemenea rolul de autentici evanghelizatori, prin constante şi intense activităţi de catehizare.







All the contents on this site are copyrighted ©.