2012-09-08 17:15:30

La Sarajevo, primul eveniment comun de la izbucnirea războiului: Întâlnirea Mondială pentru Pace


RV 08 sep 2012. Cu o Sf. Liturghie solemnă, în cursul dimineţii, şi adunarea de deschidere, după amiază, începe duminică la Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina, "Întâlnirea Mondială pentru Pace", organizată de Comunitatea Sf. Egidiu la 20 de ani de la războiul din Balcani.

Întâlnirea îşi propune să reactiveze spiritul de convieţuire dintre culturi, religii şi etnii diferite, şi are ca temă "A trăi împreună înseamnă viitorul. Religii şi culturi în dialog". La două decenii de la izbucnirea războiului, dialogul între religiile se desfăşoară într-unul din locurile puse cel mai greu la încercare. Printre invitaţi, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, patriarhul ortodox al Moscovei Kiril I, omologul său sârb Irinej, delegaţi ai Rabinatului Israelului şi reprezentanţi ai lumii islamice.

La întâlnirea organizată de Comunitatea Sf. Egidiu în 2011 la München, în Germania, se anunţase deja dorinţa de a se reîntâlni în acest an la Sarajevo, oraş care din simbol de toleranţă şi coexistenţă, a devenit martor al atrocităţile comise în cel mai lung asediu din istoria modernă. Acum 20 de ani începea războiul din Bosnia şi Herţegovina, săltând în aer şi armonia pe care se baza unitatea comunităţilor etnice şi religioase din regiune. Acordurile de la Dayton au pus capăt masacrului dar nu şi spiritului de dezbinare. Comunitatea Sf. Egidiu aduce acum în acest oraş mesajul lansat încă din 1986, la întâlnirea religiilor de la Assisi: dialogul interreligios şi cultural, mai mult decât un schimb de opinii, este o importantă alegere strategică pentru construcţia păcii.

Într-un interviu la Radio Vatican, Giacomo Marazziti, purtător de cuvânt al Comunităţii Sf. Egidiu, a spus că era nevoie ca la Sarajevo, "oraş care reprezintă o rană adâncă pentru Europa, să reînvăţăm arta de a trăi unii alături de ceilalţi. Şi aceasta, într-un loc care înainte era o răscruce de convieţuiri, un simbol al trăirii împreună, în timp ce acum, locul în care, probabil, realizarea acestui ideal presupune cea mai mare suferinţă şi cele mai mari greutăţi".

În zilele noastre, observă trimisul special Radio Vatican Francesca Sabatinelli, "Sarajevo este un oraş în care dezbinările continuă să fie vii, probabil mai mult în instituţii decât între oameni. Dar rănile încă nu s-au vindecat. Se vorbeşte de o islamizare continuă a acestei regiuni în timp ce pare compromisă viziunea din trecut despre un oraş care garanta o egală demnitate tuturor locuitorilor săi".

La raţiunile războiului care continuă să fie prezente, deşi la nivel invizibil, s-a dorit să se răspundă prin organizarea colegială a întâlnirii internaţionale, la care şi-au adus contribuţia toate componentele religioase din Bosnia şi Herţegovina. Alături de Comunitatea Sf. Egidiu, au lucrat la realizarea primului eveniment comun de la încetarea războiului, Comunitatea islamică din Bosnia şi Herţegovina, Biserica Ortodoxă Sârbă, Arhidieceza de Sarajevo şi Comunitatea Ebraică din Bosnia şi Herţegovina.

Şi-au anunţat prezenţa la întâlnire mai multe personalităţi politice din Europa, diverşi patriarhi, episcopi şi cardinali, reprezentanţi ai Rabinatului Israelului şi din lumea islamică. La cele 28 de dezbateri, participanţii vor vorbi despre ecumenism, imigraţie şi pace, cu gândul îndreptat spre Siria şi la apropiata călătorie apostolică a Papei Benedict XVI în Liban.







All the contents on this site are copyrighted ©.