Maria Cristina, mama care s-a sacrificat pentru copilaşul ei, într-o carte apărută în Italia

(RV – 6 septembrie 2012) Slujitoarea lui Dumnezeu Maria Cristina Cella Mocellin ne priveşte din fotografia de pe coperta cărţii “Cara Cristina” cu un surâs electrizant. Avea doar 26 de ani când a murit în 1995, în urma unei tumori, lăsând în urmă un soţ şi trei copii. La aflarea veştii bolii era însărcinată cu cel de-al treilea copil, dar decizia ei a fost categorică: doar un tratament care să nu dăuneze copilului.
La editura San Paolo a apărut de curând cartea “Cara Cristina” (“Dragă Cristina”) despre viaţa acestei tinere femei, o carte scrisă de autorul italian Alberto Zaniboni. De curând, s-a încheiat etapa diecezană (la Padova, în Italia) a procesului de beatificare a Mariei Cristina Cella Mocellin, care avea ca moto „Dio solo” („Numai Dumnezeu” ).

Debora Donnini, de la redacţia în limba italiană, a stat de vorbă cu Carlo Mocellin, soţul Cristinei...

• „Am trăit o minunată experienţă de logodnă, apoi ne-am căsătorit. Doream să avem mulţi fii şi am avut trei copii în primii ani de căsătorie. La a treia sarcină, însă, a apărut această tumoare care fusese tratată cu cinci ani înainte. În inima ei, Cristina era foarte disponibilă faţă de Dumnezeu şi a înfruntat situaţia cu credinţă şi seninătate. Eu eram în dificultate, dar acest lucru m-a făcut să-mi deschid inima faţă de o mare experienţă de credinţă, încât azi pot să-i mulţumesc Domnului pentru că mi-a permis acest lucru.
Decizia Cristinei de a nu urma un tratament care să dăuneze copilului pe care-l purta în pântece a fost o pornire a inimii ei de mamă, înainte de toate. Cred că inima de mamă este cea mai aproape de Dumnezeu pe acest pământ. Apropierea ei de Dumnezeu a făcut posibil ca în ea să coexiste o incredibilă bucurie, seninătate, pace şi încredere, totul în trăirea iubirii faţă de Domnul”.

Întrebat despre profunda legătură cu Dumnezeu, pe care Cristina a cultivat-o zi de zi, Carlo a spus:
• „Cred că modul în care Cristina şi-a trăit credinţa îşi avea originea în întrebarea privind scopul, misiunea pe care o avea de îndeplinit în viaţă. În plus, avea idei foarte clare privind frumuseţea absolută şi căuta să-l „experimenteze” pe Cristos în fiecare zi, în mod concret şi făcând astfel a înţeles că merita cu adevărat să-şi investească propria viaţă pentru Cristos. Motto-ul său era: „Numai Dumnezeu”: nu în sensul că „doar Dumnezeu şi nimic altceva”, ci voia să spună: cu Dumnezeu în inimă viaţa mea se schimbă încât pot înfrunta orice situaţie într-un mod cât mai bun, pentru că în inima mea se află acel maximum constituit dintr-o iubire simplă, adevărată, îndurătoare şi eternă – iubirea lui Dumnezeu”.

Aici, serviciul audio: