2012-09-05 13:39:27

Răspândiţi cu forţă reînnoită mesajul de bucurie şi de speranţă! - Benedict al XVI-lea către laicii catolici din Africa


(RV – 5 septembrie 2012) Primiţi-l pe Cristos nu cu sumbra mentalitate a relativismului şi nihilismului, i-a îndemnat Benedict al XVI-lea pe laicii catolici participanţi la Congresul panafrican. Evenimentul, în curs la Yaoundé, în Camerun, între 4 şi 9 septembrie are tema: „A da mărturie pentru Isus Cristos în Africa astăzi. Sarea pământului, lumina lumii (Mt 5,13-14)”.

“Nu permiteţi niciodată – scrie Sfântul Părinte – ca sumbra mentalitate relativistă şi nihilistă ce loveşte diferite părţi ale lumii să-şi facă loc în realitatea voastră!” „Primiţi şi răspândiţi cu reînnoită forţă mesajul de bucurie şi speranţă adus de Cristos, mesaj capabil să purifice şi să întărească marile valori ale culturii voastre”, i-a îndemnat Episcopul Romei pe credincioşii laici din Africa, al căror rol – a spus – „este de neînlocuit”, pentru că „sunt ambasadori ai lui Cristos în spaţiul public, în inima lumii”.

În mesaj, Papa prezintă exemplul sfintei Giuseppina Bakhita, sclavă sudaneză convertită la credinţă, care nu putea să ţină pentru sine bucuria de a fi fost eliberată de Isus; pentru ea Isus însemna speranţa şi voia ca aceasta să ajungă şi la mulţi alţii.
Sarea nu trebuie să devină fără gust – scrie Papa – referindu-se la o credinţă care nu este vestită. „De fapt” – explică – „ credinţa creşte atunci când este trăită ca experienţa unei iubiri primite şi când este transmisă ca experienţă de har şi bucurie”, şi-l citează pe Ioan Paul al II-lea când spunea „Credinţa se întăreşte transmiţând-o”.

Sfântul Părinte îndeamnă Africa să devină un „Continent al speranţei”, în ciuda „problemelor grave ale căror soluţii nu sunt uşoare, nu doar din cauza dificultăţilor materiale, dar şi a obstacolelor spirituale şi morale cu care şi Biserica se confruntă”.

Şi “valorile tradiţionale cele mai valide ale culturii africane sunt azi ameninţate de secularizarea ce provoacă dezorientare, rupturi în ţesutul personal şi social, exacerbarea tribalismului, a violenţei, a corupţiei în viaţa publică, umilirea şi exploatarea femeilor şi a copiilor, creşterea mizeriei şi a foamei. La această situaţie se adaugă şi umbra terorismului fundamentalist care, de curând, a luat în obiectiv comunităţile creştine din unele ţări africane”. „Însă” – a explicat Sfântul Părinte – „dacă privim la inima popoarelor africane cu o privire mai profundă, descoperim o mare bogăţie de resurse spirituale, preţioase pentru timpul nostru. Iubirea faţă de viaţă şi familie, sensul bucuriei şi al împărţirii, entuziasmul de a trăi credinţa în Domnul, pe care le-am putut constata în timpul călătoriilor mele, îmi sunt încă imprimate în inimă”.


Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.