Papa la „Angelus” a comentat evanghelia Liturghiei duminicale: Legea lui Dumnezeu
călăuzeşte omul pe drumul vieţii
(RV - 2 septembrie 2012) Punerea în practică a legii Evangheliei îl eliberează
pe creştin de „falsa religiozitate”. La întâlnirea duminicală pentru rugăciunea
„Îngerul Domnului” recitată cu mulţimea de pelerini la reşedinţa estivă din Castel
Gandolfo, Benedict al XVI-lea a îndemnat la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru
ca acesta să fie mereu „regulă de viaţă”, „să orienteze gândurile noastre, alegerile
şi faptele noastre în fiecare zi” şi să nu fie doar un "paravan" pentru dorinţa de
„bunuri”, „putere”, „interese egoiste individuale sau de grup”.După antifonul marian, în momentul saluturilor în diferite limbi, Papa s-a referit la „bucuria” de „a vizita curând” Libanul şi a adresat un gând elevilor care, terminată vacanţa de vară, se întorc la şcoală pentru a începe un nou an de învăţământ. „A învăţa este frumos şi necesar. Faceţi-o cu tragere de inimă. Să puteţi de asemenea descoperi bucuria prieteniei”. „Timpul pentru sport şi pentru divertisment este important - a adăugat - dar timpul pentru familie şi pentru Dumnezeu este şi mai important. Părinţii şi profesorii voştri trebuie să favorizeze echilibrul just între acestea”, a spus Pontiful.
Dar să revenim la alocuţiunea în care Papa a comentat evanghelia Liturghiei duminicale despre importanţa ascultării, primirii şi punerii în practică a legii lui Dumnezeu care coincide cu însuşi cuvântul lui Dumnezeu care eliberează omul de egoisme şi îl introduce în „ţara” libertăţii şi vieţii adevărate.
• Iubiţi fraţi şi surori, în Liturghia Cuvântului a acestei duminici se remarcă tema Legii lui Dumnezeu şi a poruncii sale: un element esenţial al religiei ebraice şi chiar al celei creştine, în care îşi găseşte deplina realizare în iubire (Cf Rom 13,10). Legea lui Dumnezeu este Cuvântul său care călăuzeşte omul pe calea vieţii, îl face să iasă din sclavia egoismului şi-l introduce în "ţara" libertăţii şi vieţii adevărate.
• Pentru aceasta în Biblie legea nu este văzută ca o povară, o limitare copleşitoare, ci ca darul cel mai preţios al Domnului, mărturia iubirii sale paterne, a voinţei sale de a sta aproape de poporul său, de a fi Aliatul său şi de a scrie cu el o istorie de iubire. Astfel se ruga piosul israelit: „Orânduirile tale sunt desfătarea mea şi nu voi uita cuvântul tău. (…) Călăuzeşte-mă pe calea hotărârilor tale, căci pe ea mi-am găsit bucuria (Ps 119/118, 16.35).
În Vechiul Testament, cel care în numele lui Dumnezeu transmite poporului legea este Moise. El, după o lungă călătorie prin deşert, în pragul ţării făgăduite, proclamă astfel: "Acum, Israele, ascultă poruncile şi legile, pe care vi le fac cunoscute, ca să le împliniţi. În felul acesta veţi trăi şi veţi intra în stăpânirea ţării, pe care vi-o dă Domnul Dumnezeul părinţilor voştri” (Dt 4,1).
Nici un neajuns, dacă inima omului ar avea această sintonie cu Dumnezeu. Dar atât de des nu este aşa şi Papa aduce exemplul poporului ebraic din Vechiul Testament când iese din pustiu, deşi acompaniat de legea divină pe care Moise îl îndeamnă insistent să o pună în practică.
• Şi iată problema: când poporul se stabileşte în ţară, şi este depozitarul Legii, este tentat să-şi pună din nou siguranţa şi bucuria sa în ceva care nu mai este Cuvântul Domnului: în bunuri, în putere, în alte ’divinităţi’ care în realitate sunt zadarnice, sunt idoli.
Desigur, a observat Benedict al XVI-lea, Legea lui Dumnezeu rămâne, nu este ştearsă, dar nu mai este lucrul cel mai important, regula de viaţă.
• Devine mai degrabă un paravan, o acoperire, în timp ce viaţa urmează alte căi, alte reguli, interese adesea egoiste individuale şi de grup. Şi astfel religia îşi pierde sensul său adevărat care este acela de a trăi în ascultare faţă de Dumnezeu pentru a face voia sa, şi se reduce la practica unor uzanţe secundare, care satisfac mai degrabă nevoia umană de a se simţi în regulă cu Dumnezeu.
Acesta este un risc grav al fiecărei religii, pe care Isus l-a întâlnit în timpul său, dar care poate apărea, din păcate, chiar şi în creştinătate. De aceea, cuvintele lui Isus în Evanghelia de astăzi împotriva cărturarilor şi a fariseilor trebuie să ne dea de gândit şi nouă. Isus îşi însuşeşte cuvintele profetului Isaia: ’Acest popor mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de mine. Cinstea pe care mi-o dau ei este zadarnică, învăţăturile lor nu sunt decât nişte prescripţii omeneşti’ (Mc 7,6-7; Cf Is 29,13). Apoi a conchide: ’Lăsând la o parte porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi tradiţia oamenilor’ (Mc 7,8).
Şi apostolul Iacob, în Scrisoarea sa, avertizează împotriva pericolului de o religiozitate falsă. El scrie creştinilor: ’Puneţi cuvântul în practică, nu vă mulţumiţi numai să-l ascultaţi: căci altfel vă înşelaţi pe voi înşivă’ (Iac 1,22).
Fecioara Maria, către care ne îndreptăm acum în rugăciune, să ne ajute să ascultăm cu inimă deschisă Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca să orienteze gândurile noastre, alegerile şi faptele noastre în fiecare zi.
După recitarea antifonului „Angelus” în limba latină, Papa a adresat saluturi particulare în cinci limbi mulţimii adunate în curtea interioară a Palatului apostolic de pe malul Lacului Albano, la Castel Gandolfo. În franceză, a salutat un grup de pelerini libanezi şi din Orientul Mijlociu asigurându-i de rugăciunile sale şi manifestând „bucuria de a vizita curând ţara lor”. Între saluturile în italiană şi unul adresat cuplurilor de soţi care sărbătoresc 25 de ani de căsătorie.
De la Castel Gandolfo, primiţi, stimaţi ascultători, şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa Benedict al XVI-lea la întâlnirea pentru recitarea rugăciuni „Angelus - Îngerul Domnului”, duminică 2 septembrie, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi cei care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă.
Aici serviciul audio:
rv/A. Lucaci
| All the contents on this site are copyrighted ©. |