2012-07-28 12:46:01

“Mai mult decât aurul”, iniţiativa Bisericilor creştine pentru Jocurile Olimpice 2012: părintele Federico Lombardi, în editorialul „Octava Dies”


(RV – 28 iulie 2012) Olimpiadele de la Londra au început, iar Biserica – a spus Papa – „priveşte la cel mai mare eveniment sportiv mondial” cu „deosebită simpatie şi atenţie”. Despre Jocurile Olimpice, ediţia 2012, a vorbit şi părintele Federico Lombardi, în editorialul său, pentru rubrica săptămânală „Octava Dies”, a Centrului de Televiziune Vaticană.
• “Olimpiadele! Încă o dată lumea priveşte spre evenimentul sportiv cel mai mare, cel mai aşteptat, cel mai fascinant. Şi Bisericile creştine se mobilizează cu această ocazie. Începând cu Jocurile Olimpice de la Barcelona, din 1992, creştini evanghelici, baptişti, metodişti, episcopalieni, au dat viaţă unei iniţiative ecumenice intitulate „More than Gold” („Mai mult decât aurul”, pentru construirea împreună a Împărăţiei lui Dumnezeu în climatul cosmopolit şi plin de entuziasm al Olimpiadelor.

În acest an, Biserica Catolică din Regatul Unit a aderat cu entuziasm la această iniţiativă; în dimineaţa de vineri, 27 iulie, toate clopotele lăcaşurilor de cult creştine au sunat la aceiaşi oră pentru a da bun-venit sportivilor, turiştilor şi tuturor acelora care au un rol în desfăşurarea acestui eveniment extraordinar, pentru ca toţi să-şi înalţe inimile către Dumnezeu.

Ce anume s-ar putea dori „mai mult decât aurul” medaliilor celor mai prestigioase, mai mult decât admiraţia pentru obţinerea unui succes ce este în fond efemer? Admiraţia pentru forţa, eleganţa, fascinaţia şi abilitatea gestului atletic nu trebuie să se limiteze la cultul frumuseţii corpului uman, ci trebuie să ajungă să înţeleagă că este vorba de un trup educat şi condus de minte şi voinţă, de spiritul care se află în el.

De aceea, este just să se îmbine Olimpiadele cu Paralimpiadele pentru sportivii cu dizabilităţi, căci acestea din urmă nu au o semnificaţie minoră şi sunt necesare pentru a reuşi să se înţeleagă sensul pozitiv al celor dintâi.
Pe de altă parte, este just ca Olimpiadele să fie unite în mod indisolubil cu speranţa de pace pentru comunitatea internaţională, aşa cum exprimă în mod clar antica tradiţie a „armistiţiului olimpic”, amintit de Benedict al XVI-lea în cadrul urărilor făcute la rugăciunea Angelus de duminică, 22 iulie: „Să ne rugăm pentru ca Jocurile de la Londra să fie o experienţă de fraternitate între popoarele pământului”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.