Papii secolului XX şi Olimpiadele: cu privirea spre valorile etice ale sportului

(RV – 31 iulie 2012) Interesul planetar suscitat gradual în epoca modernă de reluarea Jocurilor Olimpice nu putea fi ignorat de Biserică, despre acest fapt dând mărturie chiar cuvintele Papilor.
De la Jocurile Olimpice din 1896, de la Atena, până la cele de acum, de la Londra, Pontifii secolului XX au dedicat ample reflecţii viziunii creştine asupra sportului.

Alessandro de Carolis, de la redacţia centrală, aminteşte câteva dintre acestea:

„Nu ştiţi voi că cei care aleargă pe stadion, toţi aleargă, însă numai unul primeşte premiul? Alergaţi în aşa fel ca să-l câştigaţi”, spune Sfântul Apostol Paul în Scrisoarea Întâi către Corinteni, capitolul 9, creând astfel o legătură dintre sport şi Biserică, într-o perioadă în care „sportul” nu avea acest nume iar Biserica era la începuturile sale.
Odată cu secolul XX, când sportul începe să aprindă pasiuni globale graţie Jocurilor Olimpice, disciplinele din acest domeniu capătă dimensiunile unui fenomen social de masă, fără a lăsa la o parte dimensiunea etică, aşa cum sublinia Papa Ioan al XXIII-lea, în cadrul audienţei din august 1960, acordată sportivilor din 83 de naţiuni, când la Roma, dar şi pe cupola bazilicii Sfântul Petru, vântura steagul olimpic.

“Olympiorum certaminum decursu omnibus vos…
„În desfăşurarea competiţiilor olimpice veţi da tuturor un exemplu de întrecere sănătoasă, fără invidie şi spirit de polemică, într-o luptă care va arăta constanţă şi senină bucurie, victorie plină de modestie dar şi dure dificultăţi, dând mărturie numeroşilor spectatori despre adevărul vechiului proverb care recomandă: „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”. (Audienţa acordată de Ioan al XXIII-lea sportivilor olimpici, pe 24 august 1960).

Un sfat părintesc, cel al papei Ioan al XXIII-lea supranumit „Papa cel Bun”, un sfat ca de antrenor plin de admiraţie, aşa cum plin de admiraţie era şi papa Paul al VI-lea, în 1976, când a spus, la „Angelus” din 18 iulie, imediat după începerea jocurilor Olimpice de la Montréal:

“Sfera virtuţilor naturale să o pătrundă pe cea a exerciţiilor fizice şi să-i confere o valoare umană superioară: cea morală, şi pătrunzând în sfera socială, internaţională, să facă din Jocurile Olimpice un fel de celebrare a prieteniei între Popoare, o sărbătoare a Păcii”. (Papa Paul al VI-lea, la rugăciunea „Angelus”, din 18 iulie 1976)

La rândul său, Ioan Paul al II-lea, adresându-se responsabililor din cadrul Comitetului Olimpic Internaţional, pe 27 mai 1982, oferă de asemenea o lectură creştină Jocurilor Olimpice, dar într-o viziune mai apropiată de timpurile noastre:

“Comme manifestation de l’agir de l’homme… "
• „Ca expresie a unei acţiuni specific umane, sportul trebuie să fie o şcoală autentică şi o experienţă continuă de loialitate, sinceritate, fairplay, sacrificiu, curaj, tenacitate, solidaritate, dezinteres material, respect. Când în competiţiile sportive înving violenţa, injustiţia, frauda, setea de câştig, presiunile economice şi politice sau discriminările, atunci sportul este limitat la a fi un instrument de forţă şi bani”. (Discurs al Papei Ioan Paul al II-lea către Comitetul Olimpic Internaţional, 27 mai 1982)

Dar cum consideră Benedict al XVI-lea Jocurile Olimpice? Pe 22 iulie, a făcut această urare pentru marele eveniment de la Londra:
• “Jocurile Olimpice reprezintă cel mai mare eveniment sportiv mondial, la care participă sportivi din numeroase naţiuni. De aceea, Biserica Catolică priveşte spre acestea cu deosebită simpatie şi atenţie. Să ne rugăm pentru ca, după voinţa lui Dumnezeu, Jocurile de la Londra să fie o adevărată experienţă de fraternitate între popoarele pământului”.

Aici, serviciul audio: