Sărbătoarea Sfântei Brigita, co-patroană a Europei. Papa: credinţă şi frumuseţea căsătoriei
(RV - 23 iulie 2012) Biserica sărbătoreşte la 23 iulie o mare Sfântă din
Evul Mediu, Sfânta Brigita a Suediei, din 1999 co-patroană a
Europei. Figurii sale de creştină exemplară - soţie şi mamă, văduvă şi fondatoare
a unui Ordin călugăresc - Benedict al XVI-lea i-a dedicat cateheza de
la audienţa generală din 27 octombrie 2010. Acea cateheză a fost, printre altele,
un "imn" pentru frumuseţea căsătoriei creştine.
Despre un bărbat şi o femeie
care se iubesc, împărtăşind aceleaşi valori, cresc opt copii, se ocupă de opere sociale
îngrijindu-se împreună de săraci. Brigita Suediei nu este eroina ciudată dintr-un
film de ficţiune, cu subiect imaginar, ci o femeie din carne şi oase, căsătorită cu
Ulf, un om - a explicat Benedict al XVI-lea - care, datorită inteligenţei şi sensibilităţii
acestei femei a fost capabil ca şi el să devină mai bun.
Secretul? Convingerea
că Evanghelia este o carte care luminează viaţa şi că a cultiva proprie credinţă înseamnă,
de asemenea, a cultiva fericirea cu propriul partener de viaţă.
Născută în
1303 într-o ţară nordică, cea scandinavă, devenită creştină cu 300 de ani în urmă,
Brigita a fost mai întâi soţie şi mamă a opt copii. O căsătorie lungă şi senină, care
a durat 28 de ani şi întemeiată puternic pe valori preluate din Evanghelie: • Brigita,
condusă spiritual de un călugăr învăţat, care a iniţiat-o în studiu Scripturilor,
a exercitat o influenţă foarte pozitivă asupra propriei familii care, mulţumită prezenţei
sale, a devenit o adevărată „biserică domestică, o biserică familială". (…) Această
primă perioadă a vieţii Brigitei ne ajută să apreciem ceea ce astăzi am putea numi
o autentică „spiritualitate conjugală”: împreună, soţii pot parcurge un drum de sfinţenie,
susţinuţi de harul Sacramentului Căsătoriei.
Aşa cum „nu puţine ori” se întâmplă
şi azi într-o viaţă conjugală, a constat Pontiful, este soţul Brigitei, Ulf, cel care
a fost ajutat cu sensibilitate şi delicateţe de soţie ca să întreprindă un parcurs
de credinţă: • Poată Spiritul Domnului să suscite şi astăzi sfinţenia soţilor creştini,
pentru a arăta lumii frumuseţea căsătoriei trăite după valorile Evangheliei: iubire,
tandreţe, ajutor reciproc, rodnicie în generarea şi educarea copiilor, deschidere
şi solidaritate faţă de lume, participarea la viaţa Bisericii.
Văduvia, care
a survenit după 1341, aduce cu sine o schimbare radicală de viaţă pentru viitoarea
Sfântă. Brigita renunţă la o nouă căsătorie şi aprofundează raportul ei lăuntric cu
Dumnezeu. Izvorăşte de aici, a descris Benedict al XVI-lea, acea îndelungă şi felurită
experienţă de revelaţii divine, care au avut în contemplarea Patimii lui Cristos unul
din centrele spirituale.
Dar Brigita era conştientă, a spus Papa, că această
carismă era în serviciul Bisericii: • Tocmai din acest motiv, nu puţine din revelaţiile
sale erau adresate, în formă de avertismente chiar severe, credincioşilor din timpul
său, inclusiv autorităţilor religioase şi politice, pentru ca să trăiască în mod coerent
viaţa creştină; dar făcea aceasta mereu cu o atitudine de respect şi de fidelitate
faţă de magisteriul Bisericii, în special faţă de succesorul Apostolului Petru.
Deseori
în pelerinaj, în 1371, Brigita ajunge şi în Ţara Sfântă - întemeiază un Ordin călugăresc
cu două ramuri, pentru bărbaţi şi pentru femei, sub autoritatea unei „abatese”. Un
fapt, acesta din urmă, a precizat Pontiful, ce nu trebuie să uimească: • De fapt,
în marea tradiţie creştină, femeii îi este recunoscută o demnitate proprie, şi - după
exemplul Mariei, Regina Apostolilor - un loc propriu în Biserică, care, fără a coincide
cu preoţia ministerială, este la fel de important pentru creşterea spirituală a comunităţii.
În afară de aceasta, colaborarea dintre consacraţi şi consacrate, mereu în respectul
vocaţiei lor specifice, capătă o mare importanţă în lumea de azi.
Din aceste
motive, a spus Benedict al XVI-lea în încheierea catehezei, Brigita devine imediat
„o figură eminentă în istoria Europei”: • Declarând-o co-patroană a Europei în
1999, Ioan Paul al II-lea a formulat urarea ca Sfânta Brigita - care a trăit în secolul
al 14-lea, când creştinătatea occidentală nu era rănită încă de sciziune - să poată
mijloci în mod eficace la Dumnezeu, pentru a dobândi harul atât de aşteptat al deplinei
unităţi a tuturor creştinilor. Tocmai pentru această intenţie, care ne stă atât de
mult la inimă, şi pentru ca Europa să ştie mereu a se alimenta din propriile rădăcini
creştine, vrem să ne rugăm, fraţilor şi surorilor, invocând mijlocirea puternică a
Sfintei Brigita a Suediei, ucenică fidelă a lui Dumnezeu şi co-patroană a Europei.