2012-07-23 14:13:11

Liban. Episcopul Matar: "Mesajul Papei va fi pentru întreg Orientul Mijlociu"


(RV - 23 iulie 2012) La sediul Centrului de informare catolică din Beirut, a fost prezentat ziariştilor luni 23 iulie, călătoria apostolică a lui Benedict al XVI-lea în Liban de la 14 la 16 septembrie. Împreună cu nunţiul apostolic, mons Gabriele Caccia, şi arhiepiscopul din Beirut, mons. Paul Matar, potrivit agenţiei Franciscan Media Center, reluată de agenţia SIR, erau de faţă reprezentanţi ai Comitetului de pregătire a vizitei papale.

"Libanul este aproape gata de a-l primi pe Benedict al XVI-lea -, a spus părintele Marwan Tabet, din Comitetul de pregătire a vizitei - pregătirile au început în martie, cu numeroase întâlniri între autorităţile de la Vatican şi reprezentanţii palatului prezidenţial din Liban". Părintele Tabet a declarat apoi că "vizita va fi finanţată în parte de guvernul libanez şi, în parte de către Biserica locală şi de mai mulţi donatori".

O atenţie deosebită a fost acordată mijloacelor de comunicare libaneze şi pregătirii lor pentru acest eveniment, graţie şi site-ului www.Ibpapalvisit. org. Părintele Abdo Abu Kassem, directorul Centrului de informare catolică a declarat că este în curs de amenajare o sală de presă pentru ziarişti, pentru cei 66 care vor sosi împreună că Papa şi pentru ceilalţi din Liban şi din alte ţări.

Este o mare oportunitate pentru noi de a-l primi pe Papa - a mai spus părintele Kassem - un semn de pace Sperăm ca să aducă pace pentru Liban şi pentru tot Orientul Mijlociu, împreună cu puterea de a rezista, ca şi creştini, în Liban şi Orientul Mijlociu". Arhiepiscopul din Beirut, mons. Matar, s-a declarat convins că această vizită va fi "un mesaj adresat, prin Liban, întregului Orient Mijlociu. Îl aşteptăm pe Papa şi cuvântul său pentru toată regiunea Orientului Mijlociu".

rv/A. Lucaci








All the contents on this site are copyrighted ©.