2012-07-11 18:58:06

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 11 iulie 2012) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Sfântul Benedict, Patronul Europei. Marea familie monastică benedictină l-a sărbătorit miercuri 11 iulie în mod solemn pe Sfântul Benedict, primul dintre patronii Europei, care în timpuri de decadenţă a ştiut să însufleţească viaţa şi cultura creştină a continentului punându-l pe Dumnezeu înaintea oricărei dorinţe. Nihil anteponere Christo: a nu pune nimic mai presus de Cristos, este calea de ieşire din nopţile întunecate ale istoriei, afirmă Papa care şi-a pus pontificatul său sub protecţia Sfântului din Norcia, dedicând părintelui monahismului occidental audienţa generală din 9 aprilie 2008.

- Concert de muzică clasică, miercuri, la ora 18.00, la Palatul Apostolic de la Castel Gandolfo, în onoarea papei Benedict XVI. În program, sub bagheta maestrului Daniel Barenboim, simfoniile nr. 5 şi 6 de Ludwig van Beethoven, în interpretarea complexului simfonic "West-Eastern Divan Orchestra", alcătuit din muzicieni evrei, creştini şi musulmani. Prezent, printre alţii, preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, împreună cu soţia, oaspeţi ai Suveranului Pontif şi la momentul convivial al cinei în privat.

- Roma. Reuniune extraordinară a Comitetului mixt catolico-musulman. Comitetul comun catolico-musulman a ţinut la 10 iulie o reuniune extraordinară la Roma, prezidată de cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, şi din partea musulmană, de prof. Hamid bin Ahmad Al-Rifaie, preşedinte al Forumului Islamic Internaţional pentru Dialog. Participanţii au avut un schimb de opinii privind relaţiile dintre creştini şi musulmani în situaţia actuală a lumii.

- Un tribunal german a interzis difuzarea publicaţiei satirice „Titanic”, care în ultimul său număr prezintă imagini grav ofensatoare la persoana şi demnitatea Sfântului Părinte. De aceea, Conferinţa Episcopală Germană, prin mandat de la Secretariatul de Stat, a întreprins o acţiune legală împotriva publicaţiei, obţinând de la Secţia competentă pentru Presă a Tribunalului din Hamburg, intimarea de a nu mai difuza publicaţia, în special şi pe Internet.

- SUA: Două ex comunităţi de creştini episcopalieni din California de Sud au intrat în deplină comuniune cu Biserica Catolică. Potrivit agenţiei CNS, comunităţile Sf. Augustin de Canterbury din Oceanside-Carlsbad şi Fericitul Ioan Henry Newman, din Santa Ana, au fost admise oficial pe 3 iulie, în Ordinariatul personal al Catedrei Sfântului Petru, instituit de Sfântul Părinte în luna ianuarie anul acesta pentru anglicanii care doresc să intre în comuniune deplină cu Roma, menţinând unele forme şi tradiţii din liturgia Bisericii Angliei, conform dispoziţiilor stabilite prin Constituţia apostolică "Anglicanorum Coetibus".

- Cluj-Napoca. Relicva Sfintei Rita, „Sfânta cazurilor imposibile”, venerată în aceste zile şi la Cluj. În perioada 12–13 iulie 2012, relicvariul conţinând un os din încheietura mâinii drepte a Sfintei Rita se va afla Cluj-Napoca, fiind adus, pentru a doua oară, de la Cascia–Italia, unde odihneşte trupul Sfintei, întreg, neafectat de cei peste 500 de ani scurşi de la moartea sa. „România a avut privilegiul de a primi moaştele Sfintei Rita, încă de anul trecut, în eparhiile greco-catolice din ţară. Anul acesta, la cererea a numeroşi credincioşi, s-a obţinut din nou relicvariul pentru 45 de zile.

- A fost marcată miercuri 11 iulie Ziua Mondială a Populaţiei. În luna octombrie se prevede ca populaţia mondială să atingă cifra de 7 miliarde de persoane. În România, Institutul Naţional de Statistică a anunţat cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei că la 1 ianuarie 2010 populaţia ţării a fost de 21.462.000 de locuitori. Ziua Mondială a Populaţiei a fost desemnată de către Organizaţia Naţiunilor Unite în 1987, an în care populaţia lumii a atins pragul de 5 miliarde.

- Srebrenica. Comemorat în cimitirul din Potocari îngrozitorul masacru din 11 iulie 1995, de acum 17 ani. Genocidul de la Srebrenica a costat viaţa a 8000 de musulmani bosniaci. Mii de persoane s-au reunit miercuri dimineaţă la Srebrenica, situată în entitatea sârbă a Bosniei şi Herţegovinei, pentru a participa la ceremonia de comemorare a victimelor genocidului din urmă cu 17 de ani, care costat viaţa a mai mult de 8000 de musulmani bosniaci. Preşedintele american, Barack Obama, a condamnat încercările de a nega genocidul şi a exprimat satisfacţie pentru procesele de la Haga ale celor doi responsabili principali ai masacrului, Ratko Mladic şi Radovan Karadzic.

- Idei de vacanţă alternativă: se răspândeşte tot mai mult în rândul tinerilor, dorinţa de a-şi dedica o parte din vacanţă în slujirea celor mai săraci, dar în numele credinţei creştine. Interviu cu o studentă din Italia, din mişcarea de tineri "Costruire", care în urmă cu patru ani a făcut o experienţă misionară în Uruguay iar acum se pregăteşte să meargă în Guineea Bissau.

- Politica internaţională ar trebui să intervină şi acolo unde nu sunt în joc marile interese economice ci viaţa oamenilor de rând: susţine mons. Giancarlo Perego, preşedintele fundaţiei bisericeşti "Migrantes", denunţând drama consumată zilele trecute în Marea Mediterană, când peste 50 de emigranţi eritreeni au murit de sete în largul mării, în tentativa disperată de a ajunge pe coastele italiene. Unul singur a supravieţuit, fiind în condiţii extrem de critice. Numai în 2012, circa 1300 de persoane au ajuns în Italia de pe coasta Libiei, iar 170 de emigranţi au murit sau dispărut în largul mării.

- Din actualitatea internaţională. Spania: vaste manifestaţii de protest, la Madrid, din partea minerilor, în ziua în care premierul Rajoy a anunţat suprimarea celui de a 13-lea salariu pentru angajaţii publici şi creşterea tva-ului de la 18 la 21%.

- Joi 12 iulie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfinţii Proclu şi Ilarie, martiri, secolul II; în calendarul roman sau latin, Sfântul Ioan Gualberto, abate, întemeietor al mănăstirii benedictine de la Vallombrosa, Italia, anul morţii 1073








All the contents on this site are copyrighted ©.