Noua evanghelizare şi experienţa răului: succesul predicilor despre viciile capitale, la Festivalul de la Spoleto, în reflecţia arhiep. Rino Fisichella

RV 05 iul 2012. Predicile despre vicii răsună de obicei în interiorul bisericilor şi fiecare le ascultă cu luare aminte, în funcţie de condiţia de viaţă şi etapele maturizării creştine. Ce s-ar întâmpla, însă, dacă asemenea predici ar face parte din programul unor manifestări laice, la un festival, de exemplu?

Organizatorii unui festival din Italia au încercat. Cu rezultate surprinzătoare. Este vorba de "Festivalul celor Două Lumi", organizat anual la Spoleto, în regiunea italiană Umbria. Programul ediţiei din 2012, cu numărul 55, a cuprins seria de conferinţe intitulate "Predici despre viciile capitale", cu sprijinul Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare. Prezenţa extraordinară a publicului la aceste predici a depăşit cele mai optimiste previziuni.

Ce şi care sunt viciile capitale? Catehismul Bisericii Catolice ne spune că repetarea păcatului dă naştere viciului. "Rezultă astfel înclinaţii perverse care întunecă conştiinţa şi corup aprecierea concretă a binelui şi a răului. În acest fel păcatul tinde să se reproducă şi să se întărească, dar nu poate distruge simţul moral pînă la rădăcină" (CBC 1865). Potrivit unei vechi tradiţii etice, anumite vicii sunt considerate "capitale" pentru că dau naştere la alte păcate. Viciile capitale sunt şapte: trufia, avariţia, invidia, mânia, necurăţia, lăcomia şi lenea (CBC 1866).

Cum se poate explica interesul deosebit de mare al publicului faţă de predicile despre viciile capitale? Radio Vatican l-a contactat pe arhiep. Rino Fisichella, care la seria de predici a vorbit despre viciul trufiei, numit şi "prinţul viciilor":
• "Şi eu am fost foarte surprins să văd că un Festival atât de important a reuşit să trezească o participarea numeroasă de public la reflecţii despre viciile capitale. Există dorinţa de a cunoaşte şi cred că acest lucru este cel mai important. Peste puţin timp, de exemplu, începând cu luna septembrie, în zece pieţe din cele mai mari oraşe italiene se va propune o reflecţie despre Cele Zece Porunci, la care şi-au anunţat colaborare oameni de credinţă, cei care nu cred, staruri din lumea spectacolului şi oameni de cultură. Cred că iniţiativa Festivalului de la Spoleto despre cele şapte vicii capitale a avut un succes deosebit tocmai pentru că există dorinţa de cunoaştere. Mai mult decât altele, cred că este la mijloc dorinţa de a cunoaşte mai mult şi, de ce nu, şi o anumită doză de curiozitate, care stă întotdeauna la începutul unei cunoaşteri".

Succesul predicilor despre viciile capitale poate fi pus în legătură cu timpurile nicidecum uşoare prin care trece Biserica? Răspunde mons. Fisichella:
• "Nu sunt timpuri uşoare pentru nimeni. E o perioadă de criză generalizată, dar eu sunt convins că şi în momentele de criză trebuie să reflectăm, şi să reflectăm pozitiv. Papa foloseşte o expresie frumoasă în ultima enciclică în care spune că 'omenirea suferă din cauza lipsei de gândire'. Cred că trebuie să avem forţa gândirii şi când raţiunea merge mână în mână cu credinţa, gândirea devine cu siguranţă mai viguroasă".

Mons. Fisichella a spus la Spoleto că despre criză se vorbeşte întotdeauna în termeni economici şi financiari, în timp ce criza cea mai profundă afectează raporturile dintre persoane. La urma urmei, în criză este omul:
• "E adevărat. Sunt ferm convins de acest lucru. Toate celelalte crize sunt o consecinţă. Omul care este în criză este un om care se prezintă confuz, dezorientat, incapabil să privească la viitor, şi de aceea, fără speranţă. Ei bine, tocmai acest om are nevoie să se regăsească pe sine şi sunt convins că o face prin toate instrumentele la îndemână, primul dintre toate, prin dorinţa de cunoaştere, de participare şi de a şti mai mult despre viaţă".

La Festivalul de la Spoleto mons. Fisichella a vorbit despre viciul trufiei, "prinţul viciilor". În ce măsură poate pătrunde acest viciu în Biserică şi cum poate fi scos afară pentru totdeauna? Răspunde mons. Fisichella:
• "Trufia – o spune deja şi Sfânta Scriptură – se învinge prin umilinţă. Umilinţa înseamnă a fi conştienţi de sine, de propriile limite, ba chiar şi de propriile contradicţii. Dar virtutea umilinţei ne face să cunoaştem şi calităţile pe care le avem şi care trebuie folosite în slujirea celorlalţi. Nu putem să ne gândim la o criză care ne afectează numai din afară. Criza antropologică este marcată şi de o profundă criză de credinţă. Când slăbeşte rădăcina credinţei, rugăciunea şi viaţa spirituală, atunci consecinţa este că se forţează limitele, se măreşte şi dispoziţia de a se supraevalua pe sine. Şi atunci, prima dintre toate, creşte trufia".

Ce limbaj este mai potrivit pentru noua evanghelizare?
• "Trebuie să fie limbajul timpului nostru, pentru că ne folosim de limbaj ca să comunicăm. Nu se cere un limbaj special pentru noua evanghelizare. Inima noii evanghelizări rămâne vestirea lui Isus Cristos: cu cât îl cunoaştem mai mult, cu atât ne cunoaştem mai bine pe noi înşine. Dar vestirea lui Isus Cristos trebuie să fie însoţită şi de un stil de viaţă coerent. Iată de ce noua evanghelizare se mişcă pe aceste două linii: o vestire care se concretizează într-o mărturie de viaţă".

Aici, serviciul audio: