2012-06-21 11:35:48

Franţa: Pentru prima dată, în pelerinaj relicvele Sfântului Anton de Padova


(RV - 21 iunie 2012) De la 3 la 8 iulie, relicvele Sfântului Anton de Padova vor fi pentru prima dată în pelerinaj în sudul Franţei, nu departe de locurile unde Sfântul a predicat Evanghelia între 1222 şi 1227. Anunţul este dat de ediţia franceză a revistei "Mesagerul Sfântului Anton", în care se citeşte că rămăşiţele sfinte vor fi expuse pentru venerarea din partea credincioşilor în diferite locuri: la parohia şi mănăstirea călugăriţelor clariseor din Lourdes, în Biserica Sf. Anton din Tarbes, în conventul franciscan din Narbo (Narbonne), şi în fine la Sanctuarul Sfântului Anton de Cuges-les-Pins, în Provenţa.

Născut la Lisabona în 1195, a murit la Padova în 1231, Sfântul Anton a fost canonizat de Papa Grigore al IX, după numai un an de la moarte şi proclamat Doctor al Bisericii în 1946, sub pontificatul lui Pius al XII-lea. Aşa cum a amintit Benedict al XVI-lea la audienţa generală din 10 februarie 2010, "Antonio a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea spiritualităţii franciscane, cu calităţile sale remarcabile de inteligenţă, echilibru, zel apostolic şi, în principal, fervoarea mistică". "Este vorba - a spus atunci Papa - despre unul dintre cei mai populari sfinţi în întreaga Biserică Catolică, venerat, nu numai în Padova, ci în toată lumea”, nu doar de catolici ci şi de ortodocşi, nu doar de creştini ci şi de credincioşi de alte religii necreştine.

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.