Rugăciunea ne dă obişnuinţa de a sta cu Dumnezeu: Benedict XVI la cateheza audienţei generale, despre Scrisoarea către Efeseni

RV 20 iun 2012. La audienţa generală de miercuri, în Aula Paul al VI-lea, papa Benedict XVI a continuat seria reflecţiilor despre rugăciune, oprindu-se de această dată la primul capitol din Scrisoarea către Efeseni, care începe cu un imn de binecuvântare şi mulţumire faţă de Dumnezeu. După cateheză, Papa a lansat un vibrant apel la încetarea violenţelor în Nigeria, afectată de mai multe atentate teroriste anticreştine.

Suveranul Pontif a afirmat că urmăreşte cu "profundă îngrijorare" ştirile despre violenţele din Nigeria. Îndreptându-şi gândul spre situaţia din Ţara Africană, unde "continuă atentatele teroriste îndreptate mai ales împotriva credincioşilor creştini", Sfântul Părinte şi-a înălţat rugăciunea sa pentru victime şi cei care suferă:
•"Fac apel la responsabilii violenţelor, să se pună capăt imediat la vărsarea de sânge din partea atâtor oameni nevinovaţi. Formulez auspicii, totodată, pentru colaborarea deplină între toate componentele sociale ale Nigeriei, ca să nu se urmeze calea răzbunării, iar toţi cetăţenii săi să coopereze la edificarea unei societăţi paşnice şi reconciliate, în care să fie tutelat pe deplin dreptul de a-şi manifesta liber propria credinţă".

După cum s-a spus, Papa a continuat la cateheză meditaţiile despre rugăciune inspirate din scrierile Noului Testament. Oprindu-se la Scrisoarea către Efeseni, Papa a subliniat că rugăciunea noastră este cerere de ajutor în necesităţi. "Şi e normal să fie astfel", a spus Sfântul Părinte, "din moment ce avem nevoie de ajutor, de ceilalţi şi de Dumnezeu. E normal pentru noi să-i cerem lui Dumnezeu ceva anume, să căutăm ajutorul. Şi trebuie să ţinem cont că rugăciunea pe care Domnul ne-a învăţat-o, 'Tatăl Nostru', este o rugăciune de cerere. Prin această rugăciune Domnul ne învaţă priorităţile rugăciunii noastre, curăţă şi purifică dorinţele noastre şi, în acest fel, curăţă şi purifică inima noastră. Aşadar, dacă e normal ca în rugăciune să cerem ceva, n-ar trebui să fie numai atât. Există şi motive de mulţumire, şi dacă suntem mai atenţi, vedem că de la Dumnezeu primim atâtea lucruri bune: este atât de bun cu noi că se cuvine, e necesar, să-i spunem mulţumesc. Trebuie să fie aşadar şi rugăciune de laudă: dacă inima noastră este deschisă, vedem, în pofida tuturor problemelor, şi frumuseţea creaţiei sale, bunătatea care se arată în creaţia sa. Deci trebuie nu numai să cerem, dar şi să-i aducem laudă şi să-i mulţumim: numai în acest fel rugăciunea noastră este întreagă".

În scrisorile sale, a notat Papa, Sfântul Paul nu numai că vorbeşte despre rugăciune, dar redă rugăciuni, desigur, şi de cerere, dar şi de laudă şi de binecuvântare pentru ceea ce Dumnezeu a făcut şi continuă să lucreze în istoria omenirii.

În acest sens, Sfântul Părinte s-a oprit la primul capitol din Scrisoarea către Efeseni, care începe cu o rugăciune, cu un imn de binecuvântare, o expresie de mulţumire şi de bucurie. Sfântul Paul îl binecuvântează pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, pentru că în El ne-a făcut cunoscut misterul voinţei sale" (Efeseni 1,9). Cu adevărat este motiv de mulţumire dacă Dumnezeu ne face cunoscut ceea ce era ascuns: voinţa sa în privinţa noastră, în favoarea noastră, misterul voinţei sale.
• "Pentru cei care au credinţă, 'misterul' nu este atât necunoscutul, ci mai degrabă voinţa milostivă a lui Dumnezeu, planul său de iubire care în Isus Cristos s-a dezvăluit pe deplin şi ne oferă posibilitatea de 'a înţelege împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea şi lungimea, înălţimea şi profunzimea, şi să cunoaştem iubirea fără de margini a lui Cristos' (cfr. Efeseni 3, 18-19). 'Misterul necunoscut al lui Dumnezeu este dezvăluit: Dumnezeu ne iubeşte şi ne iubeşte de la început, din veşnicie".

Apostolul Paul aduce mulţumire şi laudă, dar se gândeşte şi la motivele care-l conduc pe om spre această laudă şi mulţumire, prezentând elementele principale ale planului divin şi etapele sale. Mai întâi, trebuie să-l binecuvântăm pe Dumnezeu Tatăl pentru că – spune Sf. Paul – El 'ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui în iubire' (v. 4). Ceea ce ne face sfinţi şi neprihăniţi este caritatea, iubirea. Dumnezeu ne-a chemat la existenţă, la sfinţenie. Şi această alegere anticipă chiar şi întemeierea lumii. Dintotdeauna facem parte din planul său, suntem în gândul său.
• "Chemarea la sfinţenie, adică la comuniunea cu Dumnezeu aparţine planului veşnic al acestui Dumnezeu, un plan care se extinde în istorie şi cuprinde toţi oamenii şi femeile lumii, pentru că este o chemare universală. Dumnezeu nu-l exclude pe nimeni, planul său este numai iubire. Sf. Ioan Gură de Aur spune: «Dumnezeu însuşi ne-a făcut sfinţi, dar noi suntem chemaţi să rămânem sfinţi. Sfânt este cel care trăieşte în credinţă» (Omilie la Scrisoarea către Efeseni, 1, 1,4)".

În centrul rugăciunii de binecuvântare, Apostolul ilustrează modul în care se împlineşte planul de mântuire al Tatălui în Cristos, în Fiul său iubit. Jertfa Crucii lui Cristos este evenimentul unic şi irepetabil prin care Tatăl a arătat în mod luminos iubirea sa pentru noi, nu numai prin cuvinte dar în mod concret. "Dumnezeu este atât de concret şi iubirea sa este atât de concretă încât intră în istorie, se face om pentru a simţi ce este, cum este viaţa în această lume creată, şi acceptă drumul de suferinţă al pătimirii, îndurând chiar moartea. Atât de concretă este iubirea lui Dumnezeu încât participă nu doar la viaţa noastră, dar şi la suferinţa şi moartea noastră". (...) "Certitudinea că Dumnezeu este 'pentru' noi şi că nicio creatură nu va putea să ne despartă de El, pentru că iubirea lui este mai puternică, trebuie să o însuşim în noi, în conştiinţa noastră de creştini".

În fine, binecuvântarea divină se încheie cu o referinţă la Duhul Sfânt care a fost revărsat în inimile noastre, Mângâietorul primit ca sigiliu făgăduit: "El, spune Sf. Paul, este arvuna moştenirii noastre, pînă la răscumpărarea celor pe care Dumnezeu i-a dobândit spre lauda gloriei sale" (Efeseni 1,14). "Răscumpărarea nu este încă încheiată – simţim aceasta – dar va avea împlinirea sa deplină când cei pe care Dumnezeu şi i-a dobândit vor fi mântuiţi cu totul. Noi suntem încă pe calea răscumpărării, a cărei realitate esenţială este dată prin moartea şi învierea lui Isus". "Trebuie să acceptăm că drumul mântuirii este şi drumul nostru, pentru că Dumnezeu vrea creaturi libere, care să spună 'da' în mod liber; dar este mai presus şi mai întâi de toate un drum al său. Suntem în mâinile sale şi acum este libertatea noastră să mergem pe calea deschisă de El. Mergem pe calea răscumpărării, împreună cu Cristos şi simţim că răscumpărarea se împlineşte".

Viziunea pe care ne-o prezintă Sf. Paul în această mare rugăciune de binecuvântare ne-a condus să contemplăm lucrarea celor trei Persoane ale Preasfintei Treimi: Tatăl, care ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii, ne-a gândit şi ne-a creat; Fiul care ne-a răscumpărat prin sângele său, şi Duhul Sfânt, arvuna răscumpărării noastre şi a gloriei viitoare. În rugăciunea constantă, în legătura zilnică cu Dumnezeu, să învăţăm şi noi, ca Sf. Paul, să descoperim tot mai limpede semnele acestui plan şi ale acestei lucrări: în frumuseţea Creatorului care străluceşte din creaturile sale (cfr. Efeseni 3,9). Important este să fim atenţi chiar acum, în această perioadă de vacanţă, la frumuseţea creaţiei şi să vedem strălucind în această frumuseţe chipul lui Dumnezeu".

"În rugăciune învăţăm să vedem semnele acestui plan milostiv pe drumul Bisericii. În acest fel creştem în iubirea lui Dumnezeu, deschizând uşa pentru ca Preasfânta Treime să vină şi să locuiască în noi, să lumineze, să încălzească şi să călăuzească existenţa noastră (...) Sf. Irineu spunea că în Întrupare, Duhul Sfânt s-a obişnuit să locuiască în om. În rugăciune este rândul nostru să ne obişnuim să fim cu Dumnezeu. Este foarte important să învăţăm să fim cu Dumnezeu, pentru a vedea cât de frumos este să fim cu El, care este răscumpărarea".

Când rugăciunea alimentează viaţa noastră spirituală, noi devenim capabili să păstrăm ceea ce sf. Paul numeşte "misterul credinţei" într-o conştiinţă curată (cfr 1 Timotei 3,9):
• "Rugăciunea, prin care se dobândeşte obişnuinţa de a fi împreună cu Dumnezeu, dă naştere la bărbaţi şi femei însufleţiţi nu de egoism, de dorinţa de a avea, de setea de putere, ci de gratuitate, de dorinţa de a iubi, de setea de a sluji, însufleţiţi de Dumnezeu. Numai în acest fel se poate duce lumină în întunericul lumii".

La saluturile finale, Papa a subliniat că luna iunie atrage devoţiunea noastră la Inima Preasfântă a lui Isus", îndemnând tinerii să înveţe iubirea la şcoala acestei Inimi Dumnezeieşti.

Primiţi şi Binecuvântarea Apostolică, invocată de Benedict XVI la încheierea audienţei generale de miercuri, în aula Paul al VI-lea, Binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toţi cei care o primesc în spirit de credinţă.

Aici, serviciul audio şi Binecuvântarea Apostolică: