2012-06-17 13:43:30

Benedict al XVI-lea la rugăciunea „Angelus”. Dintr-o mică sămânţă care se sfărâmă, rezultă un fruct: iubirea lui Dumnezeu, care transformă ceea ce este mic


(RV - 17 iunie 2012) Măreţia iubirii lui Dumnezeu, care "transformă ceea ce pare nesemnificativ" s-a aflat în centrul alocuţiunii Papei, rostită duminică înainte de recitarea antifonului marian „Îngerul Domnului”, împreună cu credincioşii, romani şi pelerini reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru. Papa a comentat cele două mici parabole propuse la Evanghelia Liturghiei duminicale, cea despre sămânţa aruncată în ogor şi care creşte de la sine şi cea despre grăuntele de muştar. Apoi gândul Sfântului Părinte s-a îndreptat la apropiata Zi Mondială a Refugiatului, la încheierea Congresului Euharistic Internaţional, duminica aceasta la Dublin în Irlanda şi la beatificarea tinerei Cecilia Eusepi, la Nepi, în dieceza italiană Civita Castellana.

Să-l ascultăm pe Pontif.
Iubiţi fraţi şi surori, Liturghia de astăzi ne propune două scurte parabole ale lui Isus: ceea a seminţei care creşte singură, de la sine şi cea a grăuntelui de muştar (Cf Mc 4,26-34). Prin imagini luate din lumea agriculturii, Domnul prezintă misterul Cuvântului şi al Împărăţiei lui Dumnezeu, şi indică motivele speranţei noastre şi angajamentul nostru.

În prima parabolă se pune accentul pe dinamismul seminţii: sămânţa care este aruncată pe ogor, fie că agricultorul doarme sau este treaz, încolţeşte şi creşte de la sine. Omul seamănă cu încrederea că munca lui nu este fără rod. Ceea ce îl susţine pe agricultor în ostenelile sale de zi cu zi este tocmai încrederea în puterea seminţei şi în bunătatea terenului. Această parabolă se referă la misterul creaţiei şi al răscumpărării, a lucrării roditoare a lui Dumnezeu în istorie.
El este Stăpânul Împărăţiei, omul este umilul său colaborator, care contemplă şi se bucură de acţiunea creatoare divină şi de la ea aşteaptă cu răbdare roadele.

Recolta finală ne aminteşte de intervenţia din urmă a lui Dumnezeu la sfârşitul timpurilor, când el va realiza pe deplin Împărăţia sa. Timpul prezent este timpul semănatului, iar creşterea seminţei este asigurată de către Domnul.
• Fiecare creştin, deci, ştie bine că trebuie să facă tot ce poate, dar că rezultatul final depinde de Dumnezeu; faptul de a fi conştient de aceasta îl susţine în truda de fiecare zi, mai ales în situaţii dificile. În acest sens, scrie Sfântul Ignaţiu de Loyola: "Acţionează ca şi cum totul ar depinde de tine, ştiind apoi că, în realitate, totul depinde de Dumnezeu" (Cf Pedro De Ribadeneira, Vita di Sant’Ignazio di Loyola, Milano 1998).

Şi a doua parabolă foloseşte imaginea semănatului. Aici, însă, este vorba despre o sămânţă specifică, sămânţa de muştar, considerată cea mai mică dintre toate seminţele. Deşi atât de mică, cu toate acestea, este plină de viaţă, din sfărâmarea ei se naşte un mugur capabil să spargă terenul, să iasă la lumina soarelui şi să crească până la a deveni "cel mai mare dintre toate plantele grădinii" (Cf Mc 4,32): slăbiciunea este forţa seminţei, iar ruperea este puterea sa.

Aşa este Împărăţia lui Dumnezeu:
• O realitate omeneşte mică, formată din ceea ce e sărac cu inima, din cine nu se încrede în propria putere, dar în cea a iubirii lui Dumnezeu, din cine nu este important în ochii lumii: şi cu toate acestea tocmai prin ei izbucneşte puterea lui Cristos şi transformă ceea ce este aparent nesemnificativ.

Imaginea seminţei este deosebit de dragă lui Isus, deoarece exprimă bine misterul Împărăţiei lui Dumnezeu. În cele două parabole de astăzi, ea reprezintă o "creştere" şi un "contrast": creşterea care are loc graţie unui dinamism prezent în sămânţa însăşi şi contrastul care există între micimea seminţei şi măreţia a ceea ce ea produce.

Mesajul este clar: Împărăţia lui Dumnezeu, chiar dacă cere colaborarea noastră, este înainte de toate dar al Domnului, harul care precede omul şi faptele sale.
Forţa noastră mică, aparent neputincioasă în faţa problemelor lumii, dacă introdusă în cea a lui Dumnezeu nu se teme de obstacole, întrucât sigură este victoria Domnului. Este miracolul iubirii lui Dumnezeu, care face să încolţească şi să crească fiecare sămânţă de bine aruncată pe ogor. Şi experienţa acestui miracol de iubire ne face să fim optimişti, în ciuda dificultăţilor, suferinţelor şi răului pe care le întâlnim. Sămânţa răsare şi creşte, pentru că o face să crească iubirea lui Dumnezeu.

Fecioara Maria care a primit ca „pământ bun” sămânţa Cuvântului divin, să întărească în noi această credinţă şi această speranţă.

Primiţi, stimaţi ascultători, şi binecuvântarea apostolică invocată de Papa la întâlnirea pentru recitarea rugăciuni „Angelus Domini - Îngerul Domnului”, duminică 17 iunie, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi cei care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.