10 ani de la canonizarea lui Padre Pio. Card. Tarcisio Bertone: s-a lăsat copleşit de iubirea lui Cristos

(RV – 16 iunie 2012) Părintele Pius, sau “Padre Pio”, aşa cum îl cunoaşte o lume întreagă „a reprezentat pentru umanitatea din timpul nostru acea 'laudă a crucii' care poate deveni semn de speranţă” pentru că „crucea este trecerea indispensabilă spre viaţa nouă în Cristos”.

Astfel a evidenţiat cardinalul Secretar de Stat, Tarcisio Bertone, în omilia din cadrul Sfintei Liturghii celebrate sâmbătă dimineaţă, la San Giovanni Rotondo, la împlinirea a 10 ani de la canonizarea lui Padre Pio de la Pietrelcina, informează agenţia Catolică de ştiri SIR, a cărei relatare v-o punem la dispoziţie.

Fructe de viaţă bună: „Necesitatea urmării lui Cristos ca ucenic a fost evidenţiată în mai multe rânduri în discursurile pronunţate de Părintele Pius cu ocazia inaugurării şi a aniversărilor Casei Alinarea Suferinţei, a amintit cardinalul.
Paragrafe dense de semnificaţie şi bogate de profunzime teologică, ce-i invită pe toţi cei care lucrează în această 'Casă', în diferite roluri, să recunoască obiectul atenţiei şi al iubirii divine, pentru a putea fi ca o unică turmă, ce urmează un singur păstor”.

„Conştient de aceasta”, Sfântul Pius s-a făcut pentru ei instrumentul unui parcurs de convertire şi maturizare creştină care pentru mulţi s-a transformat într-o slujire şi o angajare pe care nu şi-ar fi imaginat niciodată.
Nu este întâmplător faptul că atât de mulţi laici au împărtăşit dorinţa de alinare a suferinţei aproapelui avută de Părintele Pius. Mulţi bărbaţi şi femei l-au întâlnit pe Cristos prin intermediul Sfântului Pius şi mulţi sunt cei care au cunoscut bucuria şi lumina lui Cristos şi au dialogat cu El prin rugăciune, graţie Sfântului de la Pietrelcina.
Astfel, „mergând la şcoala lui Isus”, la rândul său „ a devenit educator al celor care apelau la paterna sa direcţiune spirituală, făcând să crească în ei fructe de viaţă bună”.

Educator credibil şi mediator eficient: „Realizând puternica sa dorinţă de colaborare la opera mântuitoare – a explicat Cardinalul Bertone – Padre Pio a participat în mod intim la angoasele, la conflictele interioare şi la durerile sufletelor pe care le avea în grijă”. Devine în acest mod „educator credibil şi mediator eficient”.
În realitate, „persoanele care i se adresau Părintelui Pius de la Pietrelcina erau foarte diverse între ele din punct de vedere al vârstei, al bagajului cultural şi al condiţiei sociale. Pentru fiecare în parte, Padre Pio avea nu teorii, ci indicaţii spirituale adecvate ce-i însoţeau în eforturile pentru o viaţă bună, cea a Evangheliei, cea a experienţei lui Cristos şi a iubirii sale”.

Pentru angajarea laicilor: „Ca şi slujitor umil şi instrument al Domnului – a evidenţiat cardinalul Bertone – Părintele Pio a lucrat în via Domnului şi a făcut în aşa fel încât şi alţii să participe, în existenţa lor, la chemarea de slujire a lui Isus, fiecare în propria condiţie de viaţă. O viziune modernă şi matură care a favorizat angajarea credincioşilor laici”. Potrivit Secretarului de Stat vatican, „contribuţia Părintelui Pius ne face să înţelegem mai bine şi să vedem realizat unul dintre instrumentele fundamentale ale Conciliului Vatican al II-lea, şi anume unirea, în caracteristica seculară a laicilor, a identităţii creştine şi a slujirii Bisericii şi lumii”.

Dincolo de zidurile mănăstirii: „Fericitul Ioan Paul al II-lea, în discursul ţinut la San Giovanni Rotondo, în seara de 23 mai 1987 – a adăugat cardinalul – a afirmat că din intima uniune cu Isus Cristos izvorăşte disponibilitatea de a sluji bine sufletele şi de a alina suferinţele oamenilor şi ale creaţiei însăşi”.
De aceea, „pentru Părintele Pio, via în care trebuia lucrat nu era delimitată de zidurile mănăstirii, ci se extindea la lumea întreagă. A salva sufletele, a vesti Evanghelia, a alina suferinţele nu era un proiect de mică valoare pentru el. Pentru Construirea Casei Alinării Suferinţei „sfântul călugăr Pio nu a putut renunţa la ajutorul laicilor, aceştia fiind colaboratorii săi, braţele necesare realizării proiectului Providenţei”.
În acest fel, „Casa Alinării Suferinţei a reprezentat încă din primul moment o mărturie concretă a angajării laicilor: Părintele Pio se ruga şi-i încuraja pe laici la o angajare plină de energie şi amploare”.

Un exemplar fiu al Bisericii: Sfântul Pius de la Pietrelcina, „nu a fost doar un educator şi un ghid spiritual, dar s-a pus în slujba unui laicat mereu gata, disponibil şi matur.
Dorea ce este mai bun pentru Casa Alinarea Suferinţei şi de aceea voia ca înflăcărata şi neîntrerupta rugăciune să fie însoţită de expresiile cele mai înalte ale ştiinţei dedicate slujirii omului şi îngrijirii suferinţei”.
„Capacitatea sa de a privi departe”, a spus cardinalul Bertone, „iluminată de Evanghelie, l-a făcut să fie atent la caritatea concretă faţă de om şi să întrevadă potenţialul unei cercetări ştiinţifice puse în slujba celor suferinzi.
De aici şi aducerea de mulţumire „lui Dumnezeu pentru minunile făcute în acest umil fiu din sudul Italiei, devenit un exemplar fiu al Bisericii”.