2012-06-13 14:58:00

Anglia: Biserica Anglicană spune nu premierului Cameron în problema căsătoriilor între persoane de acelaşi sex


(RV - 13 iunie 2012) "Biserica din Anglia nu poate susţine propunerea guvernului de a permite tuturor cuplurilor, fără nici o considerare în ce priveşte sexul lor, să încheie o căsătorie civilă". Cu aceste cuvinte, publicate într-un document, Biserica de Stat engleză se opune încercării guvernului condus de premierul David Cameron de a legaliza căsătoriile între homosexuali. Guvernul, care a promis că căsătoriile între persoane de acelaşi sex vor fi lege până la următoarele alegeri generale din 2015, a început în luna martie anul acesta, un proces de consultări care a durat douăsprezece săptămâni, cu privire la această chestiune care se va încheia joi. Instituţii şi cetăţenii au fost invitaţi să îşi exprime opiniile. În documentul său, "Biserica Angliei", spune că "a susţinut, în ultimii ani, diferite modificări ale legislaţiei pentru a crea mai multe drepturi pentru cuplurile de acelaşi sex", dar că reţine că este imposibil să accepte o schimbare în definiţia căsătoriei. "A scoate din definiţia căsătoriei această complementaritate esenţială - se citeşte în document - înseamnă a pierde orice instituţie socială în care diferenţa sexuală este recunoscută în mod explicit". Potrivit guvernului condus de premierul Cameron este posibil, pentru bisericile creştine, să refuze încheierea căsătoriilor între homosexuali, dar "Biserica Angliei", spune clar că şi asupra acestui punct nu este de acord. "Este improbabil din punct de vedere politic să se prevină căsătorii între persoane de acelaşi sex în locuri religioase", ce citeşte în documentul "Bisericii Angliei". Orice cetăţean britanic, care, prin lege, are dreptul de a se căsători într-o biserică anglicană, indiferent de apartenenţa sa religioasă, ar putea recurge la Înalta Curte Europeană pentru a obţine o căsătorie religioasă între persoane de acelaşi sex. O perspectivă care ar despărţi profund Biserică de Stat şi ar putea duce, potrivit unor comentatori englezi, la separarea "Bisericii Angliei", de Stat. Pentru Biserica Anglicană şi Biserica Catolică proiectul de lege susţinut de guvern este, oricum, ambiguu. "Nu este clar la ce noi drepturi, oportunităţi sau responsabilităţi ar purta introducerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, din moment ce diferenţele legale dintre cuplurile heterosexuale căsătorite şi parteneri de acelaşi sex au fost deja eliminate prin introducerea uniunilor civile", scrie "Biserica Angliei", în documentul său.








All the contents on this site are copyrighted ©.