Biserica şi prezenţa euharistică pentru toţi: editorialul pr. Federico Lombardi la
rubrica "Octava Dies" pentru CTV
RV 09 iun 2012. Conştienţi de a fi în deplină
comuniune cu Biserica chiar şi fără a primi sacramental Sf. Împărtăşanie: la prima
vedere, potrivit unei simţiri comune, aceasta pare o contradicţie. Nu este astfel
şi Benedict XVI a explicat de ce acum câteva zile, la Întâlnirea Mondială a Familiilor,
desfăşurată la Milano, abordând cu atenţie chestiunea delicată a celor divorţaţi şi
recăsătoriţi civil.
În editorialul său pentru
săptămânalul informativ "Octava Dies", a Centrului de Televiziune Vatican, pr. Federico
Lombardi ne oferă această reflecţie: • "Cu ocazia sărbătorii 'Corpus Domini',
Papa a reluat o temă caracteristică magisteriului său despre cultul euharistic: aspectul
complementar al celebrării Liturghiei şi al adoraţiei euharistice. O accentuare excesivă,
pentru a nu spune exclusivă, a Celebrării Euharistice în detrimentul dimensiunii şi
a timpului efectiv dedicat adoraţiei, duce la a nu mai înţelege şi a nu percepe prezenţa
vie a Domnului în Sacramentul Euharistic şi în afara Sfintei Liturghii, şi, probabil,
nici semnificaţia spirituală şi bogăţia însăşi a celebrării Liturghiei.
A
percepe această prezenţă în adevărul său şi în realitatea sa, este fundamental pentru
viaţa creştină. Mi-au revenit spontan în minte cuvintele intense pe care Papa le-a
spus acum câteva zile la vigilia festivă cu familiile la Milano, vorbind persoanelor
care nu pot primi Împărtăşania pentru că se află într-o situaţie matrimonială iregulară.
Benedict XVI spunea: "este foarte important să simtă că Euharistia este adevărată
şi participată dacă într-adevăr intră în comuniune cu Trupul lui Cristos. Chiar şi
fără primirea "corporală" a Sacramentului, putem fi spiritual uniţi cu Cristos în
Trupul său". Da, pentru că Trupul său nu este numai hostia consacrată, ci comunitatea
Bisericii. Invitaţia de a primi împărtăşania 'spirituală' când nu este posibilă cea
'corporală', nu înseamnă a da o mângâiere înşelătoare, ci a lărgi şi aprofunda dimensiunile
vieţii în credinţa şi comunitatea de credinţă. Numai în acest fel, şi celelalte cuvinte
ale Papei de la Milano – la prima vedere, greu de înţeles – îşi pot găsi semnificaţia:
suferinţa celui care este lipsit de împărtăşania sacramentală, dacă este acceptată
lăuntric ca preţ al mărturiei comune pe care credincioşii trebuie să o dea la valoarea
stabilităţii iubirii căsătoreşti sacramentale, "este – spunea Papa - un dar pentru
Biserică". Da, pentru că nu este 'în afara' comunităţii, ci 'pe deplin în interiorul
ei', în inima ei, cu dorinţa probabil chiar mai aprinsă de experienţa lipsei".