2012-06-04 15:24:02

Valoarea universală a familiei, în centrul activităţii pastorale a arhidiecezei de Sydney


RV 04 iun 2012. "În societatea actuală există o nevoie imperioasă de a redescoperi semnificaţia şi scopul căsătoriei şi importanţa familiei": susţine sora Giovanna Farquer, directoarea Comisiei pentru ecumenism şi relaţii inter-confesionale a Arhidiecezei de Sydney, pe marginea dezbaterilor politice despre căsătorie din Australia.

"Familia", a explicat călugăriţa pentru cotidianul Osservatore Romano, "este locul în care viaţa este primită şi hrănită ca un dar, unde copiii pot creşte în cunoaştere deplină şi experienţa umanităţii lor şi în vocaţia lor de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe alţii". Sr. Giovanna a citat cuvintele papei Benedict care spune că familia fondată pe căsătorie constituie un "patrimoniu al umanităţii", o instituţie socială fundamentală care este celula vitală şi pilastrul societăţii, şi aceasta este de interesul celor care cred şi al celor care nu cred.

"Forţa şi libertatea societăţii noastre au fost clădite pe familie, pe iubirea fidelă şi fecundă a cuplurilor căsătorite, binecuvântate, încurajate şi confirmate de credinţa noastră", a subliniat sora australiană, referindu-se la dezbaterea publică despre căsătoria între persoane de acelaşi sex, temă care ocupă în ultimul timp prim planul agendei politice australiene.

"Din moştenirea comună celor trei mari credinţe abramitice – ebraismul, creştinismul şi islamismul – face parte şi semnificaţia permanentă şi natura căsătoriei şi a familiei". "Căsătoria ca uniune între bărbat şi femeie", a încheiat sr. Giovanna, "este un adevăr natural şi profund uman, dar care poate fi înţeles în mod mai amplu în lumina credinţei".
Aici, serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.