Familia "creştină" sau "naturală"? Reflecţii pe marginea Întâlnirii Mondiale a Familiilor
RV 01 iun 2012.Timp de secole familia a fost recunoscută
drept celula fundamentală a societăţii şi principalul motor social. Astăzi, în schimb,
întreaga cultură politică şi economică este bazată pe individualism:
individul este reperul Statului. În cultura modernă a cetăţeniei este considerat
cetăţean numai individul, în timp ce familia nu are drept de cetăţenie ca familie,
ca subiect social. Drepturile familiei ca subiect social sunt ascunse astfel în spatele
numărului de componenţi ai familiei, al numărului de copii, al prezenţei sau absenţei
a persoanelor în vârstă non-autosuficiente care au nevoie de asistenţă, etc. Lipsesc
adevăratele politici familiale, care de multe ori sunt doar promise şi iniţiate. Există
o apărare înverşunată a individului şi a drepturilor individuale, dar mult mai slabă
este apărarea drepturilor familiei ca subiect social şi subiect de coeziune socială.
Individualismul extrem ca ideologie a devenit un simbol al democraţiei, indiciu de
civilizaţie. S-a pierdut fundamentul unei familii fondată pe căsătorie, care deschide
calea către stabilitatea societăţii, dar s-a pierdut şi convingerea că a consolida
familia înseamnă a răspunde la criza societăţii.
Problema a devenit un
"instrument" de luptă între lumea relativistă-laicistă şi cea creştină, în special
catolică, şi uneori, ortodoxă. De fapt, căsătoria înţeleasă şi apărată de învăţătura
catolică nu are la bază atât raţiuni de credinţă ci mai ales motivaţii naturale. Tendinţa
de a recunoaşte cuplurilor homosexuale acelaşi drepturi pe care le are căsătoria dintre
un bărbat şi o femeie, este considerată un semn de democraţie dar, în realitate, aceasta
minează semnificaţia familiei drept comunitate de bază care condiţionează dezvoltarea
societăţii. În acest sens, filosoful italian Vittorio Possentiafirma într-un
interviu, pe 16 martie 2012, la Radio Vatican: "Realităţile diferite nu pot fi
tratate în aceeaşi manieră. Referinţa la principiul ne discriminării şi egalităţii
trebuie considerată cu foarte mare atenţie. O căsătorie naturală nu poate fi asemnănată
cu o aşa numită căsătorie homosexuală, pentru că lipseşte în mod intrinsec orientarea
spre fecundare şi procreare, unul din scopurile fundamentale ale societăţii naturale
numită familie şi fondată pe căsătorie (...) Problema drepturilor omului trebuie reluată
de la rădăcină, fără a uita, pe de o parte, de chestiunea 'obligaţiilor' care însoţesc
'drepturile', iar pe de alta, de faptul că nu totul poate fi un drept al omului. Un
drept al omului este ceva care revine persoanei ca atare; nu orice pretenţie a voinţei
şi a dorinţei poate fi clasificată un drept al omului. Trebuie să înţelegem bine care
este bunul care se doreşte tutelat: dacă noi tutelăm familia, căsătoria fondată pe
uniunea heterosexuală, ştim care sunt bunurile pe care vrem să le apărăm".
În
contextul politicilor familiale europene, profesorul italian Antonio Baggio afirmă:
"Un for european nu poate să hotărască ce este şi ce nu este căsătoria,
când avem o lungă istorie de civilizaţie şi construcţie culturală care numeşte căsătorie
numai uniunea stabilă dintre un bărbat şi o femeie, cu urmări importante, pentru că
fiii pot veni din căsătorie. În cazul în care s-ar recunoaşte acelaşi statut şi uniunii
între cupluri homosexuale, ar trebui recunoscută şi acestora posibilitatea de a face
adopţii, cu urmări negative importante. Nu este necesar să facem apel la credinţă
pentru a apăra căsătoria. Trebuie să facem apel la realitatea faptelor, la structura
antropologică a bărbatului şi a femeii, la cultura care stă în spatele căsătoriei.
Există valori de origine religioasă care întăresc coexistenţa civilă. Căsătoria creează
o soliditate în societate şi corespunde la structura psihofizică a persoanei; altfel
se începe a gândi că, efectiv, pe baza unei dorinţi, a unui impuls, a unei exigenţe
individuale, se poate lua hotărârea că fiinţa umană este făcută altfel decât este
făcută în realitate. Creştinismul a fost întotdeauna realist în modul de a vedea realitatea"
(Interviu la Radio Vatican, Radiojurnal, 5.03.2012).
Benedict
XVI a oferit o perspectivă mai amplă despre familie: "În timpurile noastre, ca
şi în epoci trecute, eclipsa lui Dumnezeu, răspândirea ideologiilor contrare familiei
şi degradarea eticii sexuale, se prezintă legate între ele. Şi după cum sunt în legătură
eclipsa lui Dumnezeu şi criza familiei, la fel şi noua evanghelizare este inseparabilă
de familia creştină (...) Familia fondată pe sacramentul căsătoriei este o actualizare
particulară a Bisericii, comunitate mântuită şi mântuitoare, evanghelizată şi evanghelizatoare.
Asemeni Bisericii, ea este chemată să primească, să iradieze şi să arate în lume iubirea
şi prezenţa lui Cristos" (Discurs, Plenara Consiliului Pontifical al Familiei,
1.12.2011). "Familia este spaţiul în care omul descoperă relaţionalitatea sa, nu ca
individ autonom care se auto-realizează, ci ca fiu, soţ, părinte, a cărui identitate
se fondează pe faptul de a fi chemat la iubire, de a se primi de la alţii şi
de a se dăruialtora" (Discurs, Întâlnirea Institutului Pontifical
Ioan Paul II pentru Familie, 13.05.2011).