2012-05-29 13:47:25

Întâlnirea Mondială a Familiilor. Cardinalul Scola: Prezenţa Papei, un dar extraordinar


(RV – 29 mai 2012) Începe miercuri, 30 mai, la Milano, cea de-a VII-a Zi Mondială a Familiilor, cu prezenţa Papei începând de vineri, 1 iunie, până duminică 3 iunie, când se încheie evenimentul.
În oraşul italian capitală a regiunii Lombardia continuă să sosească familii din cele cinci continente, într-o atmosferă de intensă aşteptare şi emoţie, în timp ce arhiepiscopul de Milano, cardinalul Angelo Scola, trăieşte cu recunoştinţă momentele ce preced deschiderea Întâlnirii Mondiale a Familiilor.

Intervievat de colegul nostru, Alessandro de Carolis, cardinalul Scola a spus:
• „Cred că cuvântul cel mai potrivit este „gratitudine”, pentru că descrie ceea ce simt în profunzime. Această ocazie – pe care ne-a oferit-o Sfântul Părinte şi pe care a pregătit-o Consiliul Pontifical pentru Familie – a favorizat în realitatea noastră diecezană şi în întreaga societate civilă o mai profundă conştientizare a bunului preţios pe care-l reprezintă familia.
A fost pusă astfel, în centrul realităţii ecleziale şi civile, acest bun reprezentat de familii constituite din persoane capabile de a fi buni creştini şi buni cetăţeni. Aşadar, nu putem decât să fim recunoscători pentru acest eveniment care repune în centru familia, fondată pe raportul stabil şi deschis vieţii, dintre un bărbat şi o femeie. Nu putem să nu fim recunoscători pentru bunul preţios reprezentat de familie, un bun ce trebuie păstrat pentru prezent şi pentru viitorul care se prezintă atât de încărcat de frământare şi corvoadă”.

De mai multe luni, sute de familii milaneze şi-au exprimat disponibilitatea de a găzdui – în cele mai multe cazuri pe cheltuială proprie – familii străine dornice să participe la Întâlnirea Mondială a Familiilor. Printre acestea şi o familie de pensionari, Gianni şi Lidia Pisan, din Mişcarea “Comuniune şi eliberare”, care trăieşte la Cassano Magnago, în provincia de Varese şi care va găzdui o familie ugandeză.

Dar ce aşteptări au Gianni şi Lidia de la Întâlnirea Mondială a Tinerilor?
Să-l ascultăm pe Gianni Pisan:

• „Mă aştept ca această mobilizare să favorizeze mărturia a ceea ce Biserica are de spus lumii, şi fără îndoială are mult de spus cu acest Papă. Aş vrea ca după o astfel de întâlnire să încercăm să ne ajutăm un pic toţi între noi în formarea în spiritul credinţei, aspect ce reprezintă – în opinia mea – marea problemă a zilelor noastre”.

Lidia, soţia lui Gianni surprinde un alt aspect al Întâlnirii Mondiale a Familiilor de la Milano:
• “Frumuseţea evenimentului constă în faptul că, în ciuda situaţiei actuale care se prezintă în multe cazuri ca fiind gravă, există oricum exemple de familii care dau mărturie despre frumuseţea unităţii familiei. Iar mărturia lor ar putea să stimuleze şi să ajute şi alte cupluri – care sunt poate separate sau în dificultate – în a-şi pune întrebarea: 'De ce nu este posibil şi pentru mine să am o astfel de viaţă?'. Nu este nevoie de multe discursuri: atunci când se vede ceva frumos, se doreşte şi pentru sine”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.