2012-05-27 12:25:36

Benedict al XVI-lea la „Regina coeli”: Duhul Sfânt îi face pe creştini mărturisitori destoinici ai lui Cristos; anunţă proclamarea a doi noi Doctori ai Bisericii, Ioan de Avila şi Hildegarda von Bingen, şi vizita sa la Milano cerând rugăciuni pentru Întâlnirea mondială a familiilor


(RV - 27 mai 2012) În solemnitatea Rusaliilor, duminică 27 mai, la încheierea Timpului pascal, Benedict al XVI-lea a recitat rugăciunea „Regina colei - Bucură-te, Regină a cerului împreună cu mii de pelerini reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru. Pontiful a vorbit despre importanţa Duhului Sfânt în viaţa creştinului; a anunţat că în luna octombrie, cu ocazia adunării Sinodului Episcopilor îi va proclama Doctori ai Bisericii universale pe Sfântul Ioan de Avila şi pe Sfânta Hidegarda von Bingen; a menţionat proclamarea unei Fericite, duminică în Franţa; de asemenea a anunţat că vineri 1 iunie se va duce la Milano pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor invitând credincioşii să urmărească evenimentul şi să se roage pentru buna sa reuşită.

Iată textul alocuţiunii şi al celor două anunţuri:

Iubiţi fraţi şi surori!
Celebrăm astăzi marea sărbătoare a Rusaliilor, care duce la împlinire Timpul Paştelui, cincizeci de zile după Duminica Învierii. Această sărbătoare ne aminteşte şi face să retrăim revărsarea Duhului Sfânt peste apostoli şi ceilalţi ucenici, reuniţi în rugăciune cu Fecioara Maria în Cenacol (Cf Fap 2,1-11). Isus, înviat şi înălţat la cer, îl trimite Bisericii pe Duhul său, pentru ca fiecare creştin să poată fi părtaş la însăşi viaţa sa divină şi să devină martor destoinic al său în lume. Duhul Sfânt, intrând cu putere în istorie, îi învinge uscăciunea, deschide inimile la speranţă, stimulează şi favorizează în noi maturizarea interioară în relaţia cu Dumnezeu şi de aproapele.

Duhul care "a grăit prin prooroci", cu darurile înţelepciunii şi ştiinţei continuă să inspire oamenii, bărbaţi şi femei, care se angajează în căutarea adevărului, oferind căi originale de cunoaştere şi de aprofundare a misterului lui Dumnezeu, al omului şi al lumii. În acest context, sunt bucuros să anunţ că pe 7 octombrie, la începutul Adunării Ordinare a Sinodului Episcopilor, îi voi proclama pe Sfântul Ioan de Avila şi pe Sfânta. Hildegarda von Bingen, doctori (învăţători) ai Bisericii universale.

Aceşti doi mari mărturisitori ai credinţei au trăit în perioade istorice şi medii culturale foarte diferite.
Hildegarda a fost o călugăriţă benedictină în inima Evului Mediu german, adevărată maestră de teologie şi profundă studioasă de ştiinţe naturale şi muzică.
Ioan, preot diecezan în anii renaşterii spaniole, a participat la efortul anevoios de reînnoire culturală şi religioasă a Bisericii şi a ţesutului social la începuturile modernităţii.

Dar sfinţenia vieţii şi profunzimea învăţăturii i-au făcut mereu actuali: harul Duhului Sfânt, de fapt, i-a aruncat în acea experienţă de penetrantă înţelegere a revelaţiei divine şi de dialog inteligent cu lumea care constituie orizontul permanent al vieţii şi acţiunii Bisericii.

Mai ales în lumina planului unei noi evanghelizări, căreia îi va fi dedicată menţionata Adunare a Sinodului Episcopilor, şi în ajunul Anului Credinţei, aceste două figuri de Sfinţi şi Doctori apar de considerabilă importanţă şi actualitate. Chiar şi în zilele noastre, prin învăţătura lor, Duhul Domnului înviat continuă să facă să răsune vocea sa şi să lumineze drumul care conduce la acel Adevăr care singur ne poate face liberi şi da sens deplin vieţii noastre.

Rugându-ne acum împreună „Regina coeli - Bucură-te, Regină a cerului”, să invocăm mijlocirea Fecioarei Maria ca să obţină pentru Biserică harul de a fi animată puternic de Duhul Sfânt, pentru a-l mărturisi pe Cristos cu sinceritate evanghelică şi să se deschidă tot mai mult la plinătatea adevărului.

După „Regina coeli”, Papa a făcut referinţă la o beatificare în Franţa şi la vizita sa la Milano pentru Întâlnirea mondială a familiilor:

Dragi fraţi şi surori!
În această dimineaţă, la Vannes, în Franţa, a fost proclamată Fericită Maica Saint-Louis, în starea civilă Louise Élisabeth-Molé, fondatoare a Surorilor Carităţii Sfântului Ludovic, care a trăit între secolele XVIII şi XIX-lea. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru această martoră exemplară de iubire faţă de Dumnezeu şi de aproapele.

Amintesc, de asemenea, că vinerea viitoare, 1 iunie, mă voi duce la Milano, unde va avea loc cea de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Vă invit pe toţi să urmăriţi acest eveniment şi să vă rugaţi pentru buna sa reuşită.

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.