(RV - 17 mai 2012) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
Papa a asistat la proiectarea filmului de televiziune "Maria din Nazaret",
istoria unei mame şi a „da-ului ei deplin şi total” lui Dumnezeu. Miercuri, 16 mai,
la ora 17.30 a avut loc în Sala Clementină din Palatul Apostolic, prezentarea filmului
“Maria din Nazareth”, în prezenţa lui Benedict al XVI-lea.
- Benedict al
XVI-lea către catolicii germani: "şi ţara noastră are nevoie
de un nou început misionar". Contribuţia tuturor celor botezaţi la noua evanghelizare
este esenţială, este ceva la care nu se poate renunţa. Afirmă Benedict al XVI-lea
într-un mesaj trimis participanţilor la cea de-a 98-a Adunare naţională a catolicilor
germani - Kahtolikentag - din perioada 16-20 mai în oraşul Mannheim,
pentru a reflecta asupra temei "Îndrăzneşte un nou început".
- "Antisemitismul
este o trădare a credinţei creştine": a spus card. Kurt Koch, preşedintele
Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi al Comisiei Sf.
Scaun pentru Raporturile Religioase cu Ebraismul, în cadrul unui simpozion despre
dialogul interreligios, miercuri la Roma. Manifestarea a fost găzduită de Universitatea
Pontificală "Sf. Toma de Aquino" şi a avut la bază relectura declaraţiei "Nostra Aetate"
a Conciliului Vatican al II-lea şi principalele etape care au marcat în ultimii 50
de ani dialogul dintre Biserica Catolică şi Ebraism. "Fraternitatea spirituală între
evrei şi creştini", a spus card. Koch, "îşi găseşte fundamentul său ferm şi etern
în Sfânta Scriptură".
- "În ceruri vom fi toţi corişti": este titlul
meditaţiei scrisă de card. Luis Martinez Sistach, arhiepiscop de Barcelona, în
Spania, şi publicată de L'Osservaatore Romano în ediţia de joi, cu ocazia celor două
zile ale manifestării "Curtea Neamurilor", găzduită de metropola catalană pe 17 şi
18 mai. Iniţiativa cultural religioasă a Consiliului Pontifical al Culturii, care
în octombrie 2011 a făcut o importantă etapă şi la Bucureşti, va avea ca temă, în
oraşul lui Gaudí, "Arta, frumuseţea şi transcendenţa", şi se va încheia cu un concert
în inegalabila bazilică "Sagrada Familia".
- "Drepturile inalienabile ale
persoanei nu sunt date de Stat şi, drept urmare, nu pot fi luate de către Stat. Unde
se întâmplă acest din urmă lucru, nu putem să nu vorbim": susţine arhiep. Richard
Smith, preşedintele Conferinţei Episcopale Canadiene, referindu-se la valul de agresiuni
relativiste care se îndreaptă cu regularitate asupra libertăţii de conştiinţă şi a
libertăţii religioase. Într-un interviu la Radio Vatican, arhiep. Smith a spus că
o democraţie care-şi doreşte o funcţionare eficientă nu poate renunţa la libertăţile
umane fundamentale, cum este libertatea de conştiinţă.
- Luna mai, lună
dedicată Maicii Domnului. Interviu cu card. Prospero Grech, care a prezidat în
aceste zile la Roma o Sf. Liturghie pentru cei bolnavi în contextul pelerinajului
cu imaginea Fecioarei Pelerine de la Fatima. "Mesajul Fecioarei Maria la pocăinţă
şi rugăciune" a spus card. Grech, este, practic, o aducere aminte a cuvintelor lui
Isus din Evanghelie. Maria este cea care ne ţine de mână şi ne conduce la Isus".
-
Dublin: la Congresul Euharistic Internaţional va fi inaugurată "piatra de vindecare",
avertisment public şi permanent împotriva abuzurilor. Va
fi inaugurată în timpul ceremoniei de deschidere a Congresului Euharistic Internaţional
la Dublin, din perioada 10-17 iunie, "piatra de vindecare", în memoria victimelor
abuzurilor sexuale în cadrul Bisericii. "Piatra reprezintă hotărârea fermă de a lucra
pentru vindecare şi reînnoire", a declarat într-o notă a organizării Congresului părintele
Kevin Doran, secretar general al evenimentului.
- Dezbatere despre „Tăcere
şi Cuvânt” în vederea Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale
2012, care se celebrează duminică, 20 mai, pe tema propusă de Papa în mesajul
său: Tăcerea şi cuvântul: drum de evanghelizare.Tăcerea şi cuvântul
nu sunt extreme contrapuse, ci sunt interdependente. Multiple sunt ideile dezbătute
marţi în Sala Marconi de la Radio Vatican, în vederea celei de-a 46-a ediţii Zilei
mondiale a comunicaţiilor sociale. Tăcerea nu este absenţă, nu trebuie să fie cezură,
ci trebuie să fie lumină şi ascultare: percepţie deplină a realităţii comunicării.
-
Roma. Comunitatea română duminică la „Festa dei Popoli 2012”. "Ospitalitatea,
sărbătoare de popoare", este tema aleasă pentru cea de-a XXI-a ediţie a Sărbătorii
Popoarelor voită de părinţii Scalabrinieni şi adoptată de dieceza de Roma şi care
are loc duminică 20 mai. Mai întâi Liturghia de la ora 12.00 în Bazilica Papală Sfântul
Ioan în Lateran, catedrala Romei, prezidată de mons. Guerino Di Tora, episcop auxiliar
de Roma şi animată de Comunităţile de migranţi catolici de toate naţionalităţile,
prezente în dieceza Romei. Nelipsite şi activ implicate, ca în fiecare an, comunităţile
catolicilor români, începând cu cea de la Bazilica San Vitale. Manifestarea are în
centru cuvântul „oaspete”, atât în sensul celui care este primit, cât şi al celui
care primeşte. La ora 13.30, prânzul în Piaţa San Giovanni in Laterano cu produse
culinare de diferite naţionalităţi iar la ora 15, spectacol folcloric multietnic şi
vizitarea standurilor culturale.
- Din actualitatea internaţională.Siria: preşedintele Assad continuă să vorbească de terorism şi ingerinţe
externe, în special din partea Franţei; pentru presa americană, rebelii sirieni ar
primi arme de la Ţările din Golf susţinute de Statele Unite; experţii avertizează:
"suntem în pragul unui război mult mai vast decât cel care a fost în nordul Africii".
- Vineri 18 mai, în calendarul liturgic bizantin român, Sfinţii Petru,
Dionisie, Andrei şi Cristina, Heraclie, Paulin şi Benedim martiri secolul 3; în calendarul
roman sau latin, Sfântul Ioan I, papă, martir în anul 526 şi Sfântul Leonard Murialdo,
preot, Torino, anii 1828-1900, întemeietor al Congregaţiei Sfântului Iosif, ai cărei
membri, numiţi „Iosefinii lui Murialdo”, sunt prezenţi şi activi de mai mulţi ani
şi în România.