2012-05-14 14:33:14

Papa aminteşte angajarea misionară a părintelui Massimo Cenci, decedat la vârsta de 68 de ani


(RV – 14 mai 2012) Într-o telegramă semnată de cardinalul Secretar de Stat, Tarcisio Bertone, Sfântul Părinte îşi exprimă profunda părere de rău pentru moartea neaşteptată a părintelui Massimo Cenci, sub-secretar la Consiliul Pontifical pentru Evanghelizarea Popoarelor, decedat vineri, 11 mai, la vârsta de 68 de ani.

În textul adresat cardinalului Fernando Filoni, prefect al Congregaţiei De „Propaganda Fide”, Benedict al XVI-lea aminteşte „contribuţia generoasă la misiunea evanghelizatoare a Bisericii” adusă de părintele Cenci, mai întâi ca „misionar în Brazilia şi apoi în slujba Sfântului Scaun”.

Funeraliile misionarului din cadrul Institutului Pontifical pentru Misiuni Externe au avut loc luni dimineaţă, la Roma, la biserica „Regina Pacis” din zona Monteverde.
Sfânta Liturghie a fost prezidată de cardinalul Filoni care, în omilie, a mulţumit părintelui Cenci pentru slujirea adusă Domnului, Bisericii, misiunilor şi Congregaţiei.
Cardinalul a subliniat de asemenea acel „sensus fidei” (simţ al credinţei) ca şi acel “sensus Ecclesiae” (simţ al Bisericii) avute de părintele Massimo Cenci, ce l-au făcut să fie un fidel preot al lui Cristos, un pasionat al misiunii evanghelizatoare.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.