2012-05-09 16:47:11

Electoratul din Carolina de Nord (SUA) interzice prin referendum căsătoria între persoane de acelaşi sex


RV 09 mai 2012. Alegătorii din statul american Carolina de Nord au aprobat emendamentul constituţional care interzice căsătoria între două persoane de acelaşi sex, potrivit rezultatelor referendumului de marţi.

Dezamăgire, din partea preşedintelui american, Barack Obama, pentru introducerea în constituţia statului a interzicerii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Reacţie diferită, din partea episcopilor catolici din Carolina de Nord, care în ultimele luni au dus o vastă campanie de informare şi sensibilizare pentru a convinge electoratul să voteze în favoarea emendamentului în cauză, introdus toamna trecută la Congresul statal de majoritatea republicană.

În ajunul consultării populare, informează agenţia CNS, episcopii au publicat o Scrisoare pastorală în care explicau importanţa şi sfinţenia căsătoriei înţeleasă drept uniune "deschisă vieţii, "fidelă şi permanentă", între "un bărbat şi o femeie". Această viziune, subliniază documentul episcopilor, apără interesul copiilor care au dreptul de a creşte cu un tată şi o mamă, ale căror roluri sunt de neînlocuit.

Chiar dacă în Carolina de Nord erau deja interzise uniunile de acelaşi sex, aprobarea emendamentului constituţional garantează că pe viitor nicio lege şi nicio sentinţă judecătorească nu va introduce căsătoria între persoane de acelaşi gen.

Carolina de Nord este al 28-lea stat american care introduce în propria constituţie definiţia căsătoriei exclusiv ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Pe altă cale au ales să meargă şapte state americane - Washington D.C., Massachusetts, Connecticut, Iowa, New Hampshire, Vermont şi New York – care au legalizat căsătoria între persoane de acelaşi sex.








All the contents on this site are copyrighted ©.