Benedict al XVI-lea îndeamnă la a dedica cunoaşterea, credinţa şi iubirea binelui comun: editorialul părintelui Lombardi, pentru „Octava Dies”

(RV – 5 mai 2012) Joi, 3 mai, Benedict al XVI-lea a mers în vizită la Policlinica Universitară „Agostino Gemelli”, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la fondarea Facultăţii de Medicină şi Chirurgie a Universităţii Catolice „Sacro Cuore” („Sfânta Inimă”).

A fost o ocazie de a reafirma importanţa dialogului rodnic dintre ştiinţă şi credinţă. Despre acest aspect a vorbit şi directorul nostru, părintele Federico Lombardi, în editorialul pentru săptămânalul informativ „Octava Dies”, al Centrului Vatican de Televiziune.

„Fără iubire, şi ştiinţa îşi pierde nobleţea. Doar iubirea garantează umanitatea cercetării”. Astfel, si-a conclus discursul joi dimineata Benedict al XVI-lea, la Facultatea de Medicină şi Chirurgie a Universităţii Catolice „Sacro Cuore”. Un răspuns profund şi emoţionant la o răspândită nevoie de idealuri temeinice şi înalte.
Bogat în mijloace, dar nu în aceiaşi măsură şi în scopuri, omul din timpul nostru, aproape orbit de eficienţa tehnică, uită orizontul fundamental al întrebării de fond”. Încă o dată, Papa vorbeşte despre încrederea în capacitatea cunoaşterii; vorbeşte despre raţiune, despre creştinism ca „religie a Logosului”, care nu izolează credinţa în domeniul iraţionalului, dar vede originea şi sensul întregii realităţi în „Raţiunea creatoare”.

Uniunea raţiunii şi credinţei este garanţia rodniciei amândurora, în vreme ce separarea lor conduce la o „sărăcire etică”, ce ne face incapabili să evaluăm dacă ceea ce este tehnic posibil şi bun din punct de vedere moral, conducând la binele umanităţii.

Dar Papa a spus şi mai mult, pentru că ştiinţa şi cercetarea medicală sunt atât de direct legate de îngrijirea persoanei umane, devine deosebit de evidentă necesitatea prezenţei iubirii, a legăturii dintre efortul ştiinţific şi dăruirea plină de pasiune în favoarea binelui omului care suferă şi care se află în faţa întrebărilor celor mai esenţiale asupra sensului vieţii. Şi atunci, „dăruirea inteligenţei şi a inimii devin semn al îndurării divine şi al victoriei asupra morţii”, încurajare puternică şi plină de entuziasm pentru dedicarea cunoaşterii în favoarea binelui omului. Şi cărui alt scop mai bun i s-ar putea dedica inteligenţa umană?”

Aici, serviciul audio: