2012-05-04 15:32:40

Nevăzătorii, nu doar destinatari dar şi protagonişti în viaţa Bisericii. Simpozion, în Vatican, pentru pastoraţia nevăzătorilor


(RV – 4 mai 2012) În Anul Credinţei, este necesară o “trezire” a pastoralei Bisericii pentru nevăzători, evidenţiază mons. Zygmunt Zimowski, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Operatorii Sanitari care a inaugurat vineri dimineaţă, în Vatican, Reuniunea internaţională de studiu intitulată: “Persoana nevăzătoare. Învăţătorule, fă ca eu să-mi recapăt vederea”.
Conferinţa a fost organizată de departamentul vatican pentru operatorii sanitari în colaborare cu Misiuni Creştine pentru Nevăzători în Lume (CMB-Italia Ong-Onlus.
Olivier Bonnel, de la redacţia în limba franceză, i-a cerut mons. Zygmunt Zimowski câteva detalii în legătură cu liniile principale ale Conferinţei.


• „Lipsa vederii este considerată una din cele mai mari dizabilităţi, mai ales din cauza gravelor consecinţe care pot conduce la marginalizare şi excluziune socială. În acest context, iniţiativa condusă de Consiliului Pontifical pentru Operatorii Sanitari şi de fundaţia „Bunul Samaritean” este desigur una din cele mai angajante din aceşti ultimi ani, cu scopul de a oferi operatorilor sanitari – profesionişti şi voluntari – tot mai multe instrumente, atât pastorale cât şi ştiinţifice, pentru a interveni în favoarea persoanelor bolnave sau în stare de suferinţă”.

Despre obiectivele reuniunii internaţionale de studiu privind activitatea pastorală a Bisericii pentru nevăzători , mons. Zimowski a spus:

• „Rămâne încă mult drum de parcurs pentru răspândirea unei opere de prevenire şi îngrijire, aşa cum rămâne încă mult de făcut pentru ca nevăzătorii sau persoanele cu vederea foarte slabă să se poată integra în mod corect în realitatea socială căreia îi aparţin. Iar vouă, dragi nevăzători din întreaga lume, vă adresez salutul meu cel mai cordial, cu aceleaşi cuvinte pe care iubitul nostru papă Benedict al XVI-lea le-a adresat celor lipsiţi de auz, cuvinte ce sunt utile şi pentru voi, cei lipsiţi de văz: 'Voi nu sunteţi doar destinatari ai vestirii mesajului evanghelic, dar sunteţi – cu titlu deplin – şi vestitori ai Evangheliei, prin botezul vostru. Trăiţi aşadar fiecare zi ca mărturisitori ai Domnului în ambientele voastre, făcându-l cunoscut Pe Cristos şi Evanghelia sa'”.







All the contents on this site are copyrighted ©.