2012-05-03 15:50:42

Anunţată, vizita pastorală a papei Benedict al XVI-lea la Frascati, pe 15 iulie a.c.. Mons. Martinelli: va fi purtător de speranţă


(RV – 3 mai 2012) Potrivit unui comunicat al Prefecturii Casei Pontificale, Benedict al XVI-lea va merge duminică, 15 iulie, în vizită pastorală în localitatea italiană Frascati, unde va celebra Sfânta Liturghie la ora 9.30 în piaţa „Sfântul Petru”, din faţa catedralei.
La finalul vizitei, Episcopul Romei se va întoarce la Castel Gandolfo, de unde va recita tradiţionala rugăciune mariană „Îngerul Domnului”.
Despre sentimentele cu care aşteaptă comunitatea din Frascati vizita pastorală a Sfântului Părinte, aflăm de la mons. Raffaello Martinelli, episcop de Frascati, intervievat de Sergio Centofanti, de la redacţia noastră centrală:

• „Suntem foarte fericiţi, pentru că această veste, ce a fost comunicată chiar în sărbătoarea Sfinţilor noşti patroni, Apostolii Filip şi Iacob, umple de bucurie întreaga noastră dieceză. Bucuria este imensă ştiind că Sfântul Părinte vine pentru a ne întări în credinţă, pentru a da un nou impuls trăirii credinţei noastre. El va aduce, cu siguranţă, o contribuţie la creşterea noastră creştină, atât mie ca episcop cât şi preoţilor colaboratori şi întregii comunităţi de credincioşi.
Nu există un motiv special al acestei vizite. Există doar excepţionala disponibilitate a Sfântului Părinte care a acceptat invitaţia mea şi care vine pentru a celebra, împreună cu noi, sfintele mistere euharistice, chiar într-o zi de duminică.
Despre Frascati, ce aş putea spune? Toţi cunosc Frascati pentru vinul nostru, dar oraşul Frascati este cunoscut şi apreciat şi pentru credinţa sa care s-a menţinut graţie angajării credincioşilor chiar şi în mijlocul multor dificultăţi. Iar acum, Episcopul Romei vine pentru a ne vorbi de speranţă, pentru a ne susţine şi întări în acest parcurs zilnic de credinţă”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.