În luna dedicată Maicii Domnului, Benedict al XVI-lea îndeamnă la rugăciune pentru misionari

(RV – 2 mai 2012) În luna mai, dedicată Maicii Domnului, Benedict al XVI-lea îndeamnă la rugăciune pentru misionari, intenţia misionară de rugăciune pentru luna mai fiind: „Pentru ca Sfânta Fecioară Maria, Regina lumii şi Steaua evanghelizării, să-i însoţească pe toţi misionarii în munca lor de a-l vesti pe Fiul ei, Isus”. Dar cum a luat naştere tradiţia lunii mariane în Biserică?

Părintele Salvatore Perrella, din Ordinul „Servii Mariei” şi decan al Facultăţii Pontificale de Teologie „Marianum” din Roma, ne dă câteva coordonate pentru înţelegerea acestei tradiţii, într-un interviu realizat de Roberta Gisotti.

Părintele Salvatore Perrella:
• „Trebuie să spunem că poporul creştin, atât din Orient cât şi din Occident, a dorit întotdeauna să dedice zile din săptămână sau o anumită lună din an Maicii Domnului. Odată cu Conciliul Vatican II, luna mai devine luna dedicată de poporul credincioşilor Preacuratei Fecioare Maria. Luna mai este a florilor, a soarelui, când natura renaşte. „A o cinsti pe Maica Domnului în cadrul cultului creştin” – spunea Paul al VI-lea – „este o datorie a Bisericii, a creştinilor”. Luna mai devine perioada din an în care creştinii îşi amintesc în mod deosebit de Sfânta Fecioară Maria ca despre o Mamă frumoasă, bună, sfântă, care îndeamnă să se privească la soarele nostru, Cristos”.

În timpuri dificile, în care creştinii sunt persecutaţi în multe regiuni din lume, Benedict al XVI-lea cere rugăciuni speciale către Maica Domnului, de mijlocire pentru misionari.
• „Este esenţial pentru creştinism să se aibă un element de referinţă uman şi sfânt – cel al Maicii Domnului. A o ruga pe Maica Domnului şi a se ruga împreună cu Ea, sunt indicaţii ce provin din reforma adusă de Conciliu şi din „Marialis cultus” de Paul al VI-lea, pe care Benedict al XVI-lea le cunoaşte foarte bine, aşa cum reiese din predicile sale mariane, în care Preacurata Fecioară Maria este prezentată ca Maica creştinismului, ca Discipolă, dar şi ca Mamă a Cuvântului şi a Rugăciunii.
Aşa cum a fost în timpul vieţii sale şi în eternitate Maica Domnului poartă de grijă fiilor săi cu maternă mijlocire, având o atenţie specială faţă de cei oprimaţi, discriminaţi şi chiar ucişi pentru credinţa lor.
Este, aşadar, drept ca poporul credincios să se roage pentru aceşti adevăraţi mărturisitori ai credinţei şi Maica Domnului îi are la inimă pe mărturisitorii credinţei şi, aşa cum ne-a îndemnat însăşi Sfântul Părinte în documentul Motu Proprio „Porta Fidei”: Maica Domnului se roagă, se roagă mereu, neîncetat, dar mai ales ne cere nouă nu doar să ne rugăm, ci şi să fim activi în caritate şi în mărturisirea validităţii Evangheliei lui Cristos, care este o Evanghelie a păcii, a toleranţei.”

Devoţiunea populară către Maica Domnului continuă să fie mereu vie, mereu însufleţită, punând de acord credinţa, raţiunea şi sentimentul…
• „Adevărata devoţiune” – scrie Conciliul – „se naşte din adevărata credinţă, dar devoţiunea mariană are tocmai capacitatea de a armoniza în mod integral cele trei elemente: credinţa, raţiunea şi sentimentul, aşa cum este şi îndemnul lui Benedict al XVI-lea.”

Aici, serviciul audio: