Fericitul Ioan Paul al II-lea, la prima întâlnire cu muncitorii: sunt unul dintre voi; cunosc cerinţele voastre juste şi aspiraţiile legitime

(RV - 30 aprilie 2012) În urmă cu un an, la 1 mai, avea loc beatificarea lui Ioan Paul al II-lea, acela care, ca Papă, la prima întâlnire cu oamenii muncii le-a spus cu naturaleţe: sunt unul dintre voi. Ceremonia beatificării lui Ioan Paul al II-lea a avut loc în Duminica Divinei Milostiviri care corespundea datei de 1 mai, când este şi Sărbătoarea Muncitorilor. Realităţii muncii, papa Ioan Paul al II-lea, el însuşi fost muncitor, i-a dedicat trei Scrisori enciclice: Laborem Exercens, Sollicitudo rei socialis şi Centesimus Annus şi nenumărate discursuri, unele dintre ele pronunţate vizitând fabrici.

Sensibilitatea specială a Fericit Ioan Paul al II-lea faţă de lumea muncii îşi are rădăcinile în experienţa personală: ca tânăr, de fapt, Krol Wojtyła lucrase într-o carieră de piatră şi apoi într-o fabrică chimică a grupului Solvay.

Dar să ne întoarcem cu amintirea la data de 9 decembrie 1978, ziua primei întâlniri a lui Ioan Paul al II-lea cu muncitorii, un grup de lucrători creştini.

Palatul apostolic din Vatican nu este, desigur, un cadru obişnuit pentru lucrătorii de la Montedison, Alfa Romeo sau Pirelli. Şi cu toate acestea muncitorii nu se simt stingheri. I-a întâlnit într-o sâmbătă din luna decembrie, un Papă care cunoştea truda muncii manuale şi care imediat a intrat în sintonie cu sentimentele, preocupările şi aspiraţiile acestui grup de lucrători:
• Aşa cum ştiţi, şi eu am fost un muncitor: pentru o scurtă perioadă din viaţa mea, în timpul ultimului conflict mondial, şi eu am făcut o experienţă directă a muncii în fabrică. Cunosc, deci, ce înseamnă povara oboselii zilnice în dependenţă de alţii; cunosc şi greutatea şi monotonia; cunosc nevoile muncitorilor şi cerinţele lor juste şi aspiraţiile legitime.

Cu forţa experienţei sale, Ioan Paul al II-lea a amintit cât de mult Biserica, „în mijlocul neajunsurilor şi tribulaţiilor istoriei umane” a apărat mereu lucrătorul, „luptându-se pentru a se ajunge urgent la o autentică dreptate socială”. Şi adresându-se lucrătorilor creştini, noul Fericit i-a invitat „la sfinţirea muncii”:
• Nu totdeauna munca este uşoară, plăcută, satisfăcătoare; uneori poate fi dură, neapreciată, neretribuită bine, ba chiar periculoasă. Trebuie de aceea să amintim că orice muncă este o colaborare cu Dumnezeu pentru a perfecţiona natura creată de el, şi este un serviciu adus fraţilor. Trebuie, deci, să lucrăm cu dragoste şi din dragoste! Atunci vom fi mereu mulţumiţi şi senini, şi, deşi munca oboseşte, se ia crucea împreună cu Isus Cristos şi se suportă oboseala cu curaj.

„Să ştiţi - este asigurarea sa - că Papa vă iubeşte, vă urmăreşte în fabricile şi în atelierele voastre, vă poartă în inimă”. Apoi, în momentul saluturilor finale, Pontiful care a fost muncitor lasă textul scris şi vorbind liber le dezvăluie sentimentele sale acelor muncitori pe care îi simte atât de aproape de inima sa:
• Vreau să închei cu obişnuita binecuvântare apostolică şi trebuie să spun că astăzi o dau pentru voi cu o emoţie mult mai profundă pentru că sunt, cel puţin istoric, dacă se ia în considerare istoria vieţii mele, unul dintre voi.