21 de morţi în atacurile împotriva creştinilor în Nigeria şi Kenya. P. Lombardi: acte
oribile şi execrabile
(RV – 30 aprilie 2012) În Africa, 29 aprilie a marcat o dramatică duminică
de sânge. Bilanţul este de cel puţin 21 de morţi şi zeci de răniţi, în urma a două
atacuri teroriste anticreştine în Nigeria e Kenya. Comunitatea
internaţională a condamnat atacurile, iar cardinalul Secretar de Stat,
Tarcisio Bertone, şi-a exprimat preocuparea faţă de situaţia pe care a definit-o de
o „tot mai mare intoleranţă”. Mai multe informaţii, în serviciul
pe larg transmis de Giulio Albanese
• „Un fapt abominabil s-a consumat
în „Ziua Domnului” în Nigeria şi Kenya, aducând o ofensă nu doar demnităţii umane
dar şi sentimentului religios al comunităţilor creştine care cer să trăiască în pace.
La Kano, în nordul Nigeriei, a avut loc un adevărat asalt din partea unui grup de
oameni înarmaţi în interiorul Universităţii din apropierea unui teatru folosit de
studenţi pentru celebrarea Sfintelor Liturghii duminicale. La Nairobi, în schimb,
a fost lansată o grenadă în interiorul unei biserici, puţin înaintea începerii celebrării
religioase. În cazul Nigeriei, atacul a avut ca scop slăbirea guvernului central
de la Abuja şi mai ales slăbirea autorităţii preşedintelui Goodluck Jonathan, originar
din sudul ţării şi de origine creştină. Complici ai actelor teroriste anti-creştine
din Nigeria sunt nu doar forţe interne ţării, dar şi grupări legate de mişcarea Al-Qaida
pentru Maghreb. În cazul Kenyei, a fost vorba cel mai probabil de un raid al
teroriştilor Al-Shaabab, care acuză guvernul de la Nairobi de ocuparea militară a
Somaliei, în vederea sprijinirii guvernului federal de la Mogadiscio”.
Despre
ultimele atentate în Africa, iată o scurtă declaraţie a directorului Sălii vaticane
de Presă, părintele Federico Lombardi:
• “Noile atacuri teroriste petrecute
în Nigeria şi Kenya cu ocazia unor celebrări religioase creştine sunt fapte oribile
şi execrabile, ce trebuie condamnate cu maximă decizie”. Trebuie să le fim aproape
victimelor şi comunităţilor care suferă din cauza acestei odioase violenţe, ce se
abate asupra lor tocmai când celebrează în mod pacific o credinţă care vesteşte iubirea
şi pacea pentru toţi. Trebuie continuată încurajarea întregii populaţii, dincolo de
diferenţele religioase, pentru a nu ceda tentaţiei de a cădea în cercul fără ieşire
al urii ucigătoare”.