Va fi anunţat în toamnă numele noului primat al Comuniunii Anglicane
RV 27 apr 2012. Au început la Londra procedurile de
numire a noului arhiepiscop de Canterbury, după ce actualul primat al Comuniunii
Anglicane, dr. Rowan Williams, a anunţat că se va retrage din funcţie
înainte de sfârşitul acestui an. Se aşteaptă ca numele noului arhiepiscop
de Canterbury să fie făcut cunoscut în toamnă.
Potrivit unui comunicat
oficial, primul ministru englez l-a numit pe lordul Richard Luce preşedinte al Comisiei
"Crown Nominations", căreia îi revine îndatorirea de a face selecţia şi alegerea următorului
arhiepiscop. Succesiv, Comisia prezintă numele celui ales primului ministru. La rândul
său, acesta va trebui să ceară acordul Maiestăţii Sale, Regina Angliei. În comunicat
se afirmă că numele noului arhiepiscop va fi făcut public în toamnă.
Comisia
"Crown Nominations" este un organism bisericesc din care fac parte clerici şi laici
ai Comuniunii Anglicane din întreaga lume.