2012-04-27 13:41:18

Cambodgia: Martirii Bisericii, un patrimoniu de păstrat cu sfinţenie


(RV – 27 aprilie 2012) Martirii cambodgieni reprezintă o preţioasă ereditate şi un important patrimoniu de credinţa, credincioşii cambodgieni fiind chemaţi să-l păstreze, „orgolioşi şi onoraţi de a fi discipoli ai lui Isus Cristos”. Cu aceste cuvinte i-a îndemnat mons. Olivier Schmitthaeusler, vicar apostolic de Phonm Penh, pe credincioşii cambodgieni care se pregătesc să participe, pe 5 mai, la Tangkok, la veghea de rugăciune în amintirea martirilor.

Într-o Scrisoare pastorală, trimisă agenţiei Fides, mons Schmitthaeusler, amintind despre vestirea Învierii, îi îndeamnă pe credincioşi să „devină mărturisitori ai speranţei care a schimbat faţa pământului”. De asemenea, prelatul a spus: „Trebuie să fim orgolioşi şi onoraţi pentru că suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu a făcut un legământ cu fiecare dintre noi, pentru că l-a înviat pe Isus şi ne-a dăruit viaţa eternă”.
Biserica trăieşte graţie celor care şi-au dat viaţa pentru iubire, de aceea credincioşii ar trebui să fie „orgolioşi şi onoraţi” de a fi membri ai Bisericii din Cambodgia „pentru că sângele martirilor însufleţeşte comunităţile noastre”, a mai spus vicarul apostolic de Phonm Penh.

Circa 2 milioane de cambodgieni au fost ucişi între 1975 şi 1979, în timpul regimului de teroare instaurat de Khmerii roşii conduşi de Pol Pot. Multe comunităţi creştine, din localităţi înfloritoare, dotate de şcoli, biserici şi dispensare, au fost deportate şi decimate.
Printre martirii cambodgieni se află Paul Tep Im Sotha, primul prefect apostolic de Battambang şi părintele Jean Badre, ambii asasinaţi cu brutalitate în 1975.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.