2012-04-25 15:21:03

Sudanul de Sud: arhiepiscopul de Juba invocă ajutorul comunităţii internaţionale


(RV – 25 aprilie 2012) Sudanul de Sud: Situaţia la Juba nu este deloc calmă. Populaţia este foarte preocupată din cauza ciocnirilor de la graniţa dintre Sudan şi Sudanul de Sud, a declarat agenţiei Fides mons. Paulino Lukudu Loro, arhiepiscop de Juba, capitala Sudanului de Sud.

Sudanul şi Sudanul de Sud continuă schimbul de acuzaţii reciproce în privinţa zonei petrolifere de la Heglig, disputată de cele două ţări. Recent, regiunea Heglig a fost recucerită de trupele de la Khartoum, în urma unor ciocniri sângeroase în care şi-au pierdut viaţa circa 1200 de soldaţi din Juba (cifră negată de autorităţile din Sudanul de Sud).
Aviaţia din Khartoum continuă să bombardeze zonele aflate la graniţa cu Sudanul de Sud. Mons. Lukudu Loro îşi exprimă profunda preocupare, mai ales după ce preşedintele sudanez Omar al Bashir a declarat că nu vor exista negocieri cu Sudanul de Sud, unicul dialog fiind cel al armelor şi gloanţelor.

Potrivit mons. Lukudu, conflictul este unul economic, pentru supremaţia în controlul petrolului. Dar, a evidenţiat arhiepiscopul de Juba, dezamăgirea cea mai mare a venit din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite, a Uniunii Africane şi a diferitelor state occidentale care au făcut declaraţii premature privind zona petroliferă Heglig.

Privind situaţia umanitară, mons Lukudu, atrage atenţia că aceasta se înrăutăţeşte de la o zi la alta, începutul sezonului de ploaie îngreunând considerabil operaţiunile de ajutorare a populaţiei aflată în fugă din zonele de conflict.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.