Papă de şapte ani. Card. Georges Cottier: „Iată de unde vine seninătatea lui Benedict”

(RV - 24 aprilie 2012) Marţi 24 aprilie Benedict al XVI-lea a împlinit şapte ani de la începutul oficial al pontificatului. Duminică 24 aprilie 2005 la Liturghia din Piaţa Sfântul Petru Papa cerea credincioşilor să-l susţină cu rugăciunile lor pentru a păşi pe urmele bunului Păstor care îşi apără turma: „Rugaţi-vă pentru mine ca să nu fug de frică din faţa lupilor”.

„Giornale del Popolo”, ziarul Elveţiei Italiene, din 19 aprilie 2012, publică un interviu pe care Cristina Vonzun l-a luat cardinalului Georges Cottier, fost timp de mulţi ani teolog al Casei Pontificale.

Eminenţă, Benedict al XVI-lea la început de pontificat s-a numit "un umil servitor în via Domnului". Ce înseamnă aceasta în raport cu modul în care Papa în aceşti 7 ani a înţeles şi trăit slujirea lui Petru?
Această definiţie este o oglindă a personalităţii spirituale a lui Benedict al XVI-lea. Viaţa lui este în întregime dedicată slujirii Bisericii, sarcină pe care el o consideră "umilă". Să nu uităm că este succesorul lui Ioan Paul al II-lea. Trebuie să recunoaştem în mod obiectiv că nu a fost şi nu este o succesiune uşoară. Benedict al XVI-lea trăieşte într-un mod minunat ministerul petrin, rămânând el însuşi. Formula nu este, prin urmare, una retorică, ci răspunde unei convingeri a lui.

S-a scris şi s-a spus că există o continuitate cu învăţătura lui Ioan Paul al II-lea, dar s-a notat şi că există elemente de discontinuitate. Unii relevă o mai mică deschidere decât predecesorul său, în special cu privire la Conciliul Vatican II, în liturgie, de exemplu.
Benedict al XVI-lea are la inimă realizarea a Conciliului Vatican II. În acest an sărbătorim 50 de ani de la începutul acelui mare eveniment şi de aceea va fi începând din luna octombrie Anul Credinţei. După cum se ştie, Conciliul a fost interpretat în moduri diferite. Cine nu este de acord astăzi cu Benedict al XVI-lea, nu a fost nici cu Ioan Paul al II-lea. Acuzaţiile sunt aceleaşi. Cheia pentru înţelegerea acestui pontificat, în legătură cu Conciliul Vatican II, este discursul pe care Papa l-a făcut Curiei Romane la Crăciun 2005, unde a explicat ce înseamnă în Biserică reînnoirea în continuitate.
Ca temperament, aceşti doi papi sunt foarte diferiţi. Papa Benedict a fost întotdeauna un profesor, vine dintr-o Biserică foarte tradiţională, cea din Bavaria. Ioan Paul al II-lea înainte de toate a călătorit foarte mult, a prins problemele lumii, personalitatea sa a trebuit să lupte încă din copilărie, a avut condiţii de viaţă violente, a avut experienţa ocupaţiei naziste şi comuniste. Contextul, prin urmare, explică, şi o diferenţă de abordare a situaţiilor. Cele mai serioase probleme sunt astăzi pierderea lentă, constantă şi latentă a credinţei. Lumea se îndepărtează de Biserică, deci pentru Papa Benedict al XVI-lea, a da mărturie pentru credinţă este o prioritate.

În cartea-interviu "Lumina lumii", cu Peter Seewald, Papa a definit firul conducător al vieţii sale "un creştinism care dă bucurie şi lărgeşte orizonturile". Prin ce opţiuni, credeţi, Benedict al XVI-lea indică Bisericii că drumul de parcurs este cel al vestirii unui creştinism bucuros?
În enciclicele sale , Benedict al XVI-lea a vorbit despre speranţă. Speranţa este deschiderea spre un viitor pozitiv şi plin de lumină. După prăbuşirea marilor ideologii, tinerii de azi sunt derutaţi şi fără repere. Mulţi tineri nu ştiu ce să facă cu viaţa lor iar societatea nu-i favorizează. Să ne gândim că în Europa rata şomajului este de 10% între care enorm de mulţi tineri. Aceste probleme, cu 20 de ani în urmă, erau probabil deja în germen, dar nu se puneau cu neliniştea şi urgenţa de azi. În faţa acestui gol Benedict al XVI-lea a perceput foarte bine că tentaţia este de a dispera sau de a-şi irosi o viaţă ce pare să nu aibă sens. Răspunsul creştin este în schimb un cuvânt de bucurie, o invitaţie de a experimenta frumuseţea vieţii. Ioan Paul al II-lea a spus că "există o afinitate între tineri şi credinţa creştină, pentru că credinţa este inventivă, începe mereu de la capăt, depăşeşte obstacolele". Papa actual spune, în alte cuvinte, acelaşi adevăr.

Eminenţă, nu consideraţi că această bucurie, pe lângă faptul că este carentă în societate, uneori lipseşte şi în Biserică?
Este adevărat. De aceea, Benedict al XVI-lea reacţionează la acest lucru proclamând „Anul Credinţei” pentru a regăsi adevărata semnificaţie a creştinismului. Unii au spus că trebuie să fim atenţi să nu prezentăm o Biserică care spune mereu "nu", pentru că Evanghelia este un "da" la viaţă. Învierea morţilor este "da" la viaţă, viaţa cea veşnică! „Aleluia” este cuvântul fundamental al creştinismului.

Există iniţiative care evidenţiază o contestaţie deloc banală în cadrul Bisericii. Mă gândesc la iniţiativa preoţilor parohi din Austria, menţionată de către Papa în predica sa de la Liturghia Crismei din Joia Sfântă. Ce părere aveţi despre aceste proteste care au ca obiect celibatul preoţilor şi accesul femeilor la preoţie?
Benedict al XVI-lea, răspunzând, l-a citat pe Ioan Paul al II-lea asupra acestor probleme. Aceste proteste au existat dintotdeauna în Biserică. Problema nouă este că ele au o rezonanţă extraordinară datorită dezvoltării mass-media. Dacă eu recit Crezul, mijloacelor de comunicaţie nu le pasă, în schimb dacă protestez, faptul îi interesează pe toţi.

Să venim deci la comunicare. Eminenţă, ce credeţi în legătură cu bârfele în Biserică, dezacorduri interne şi certurile din Curia Romană, care au sfârşit într-un dosar ajuns în mâinile mass-media şi publicate în ultimele săptămâni, au făcut mult zgomot. S-ar putea deduce de aici un control prea mic din partea autorităţilor vaticane ...
Sunt fie invenţii, fie fapte adevărate. De exemplu, faptul că documente au fost furate este un scandal. Este nevoie de bun-simţ. Oamenii din Curie sunt ca noi toţi, au limitele lor. Dar este şi adevărat că în aceste cazuri au apărut certuri foarte umane care reclamă o chemare la sfinţenie, la nevoia de a tinde spre desăvârşirea evanghelică. Cu cât o persoană are responsabilităţi mai mari, cu atât ar trebui să se simtă mai obligată în acest sens la o cale de sfinţenie.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost numit un mistic, şi, în cascadă, tot restul: filozof, poet, actor în tinereţea sa, sportiv, teolog, şi multe altele. Despre Papa Benedict al XVI-lea ce se poate spune, cum s-ar putea califica?
Trebuie să spunem că este un om al lui Dumnezeu. Aspectul carismatic era mult mai evident la Ioan Paul al II-lea, în timp ce viaţa interioară a Papei Benedict al XVI-lea este mult mai liniştită. Ioan Paul al II-lea a fost un om care înfrunta direct problemele, combativ, se lupta şi cu suferinţa, pentru că oferta de el însuşi în boală a fost un aspect fundamental. Papa Benedict al XVI-lea are o atitudine liniştită, nu dramatizează situaţiile, nu este tulburat de evenimente. Trăieşte bucuria pe care o predică, în forma unei seninătăţi profunde.

Şi în faţa unei probleme grave precum scandalul pedofiliei, cum aţi văzut că reacţionează Papa Benedict al XVI-lea?
A fost foarte energic, nu este descumpănit în faţa problemelor, le abordează, le domină. Nu a fost uşor în faţa unei asemenea mase de scandaluri, dar el a fost într-adevăr Papa care a ştiut să răspundă la aceste probleme.

Pontiful a împlinit luni 16 aprilie, 85 de ani. Unii se întreabă: cum face să conducă o realitate complexă ca Biserica, la această vârstă?
Benedict al XVI-lea vorbeşte despre aceasta în cartea-interviu "Lumina lumii", unde spune că atunci când îşi va da seama că nu mai poate conduce Biserica, va lua în considerare oportunitatea de a demisiona, dacă este necesar. Este un răspuns pe care numai el îl poate da. Pentru moment este în stare bună de sănătate şi desfăşoară o mare activitate. Gândiţi-vă la călătoriile în Mexic şi Cuba urmate după trei zile de slujbele religioase din Duminica Floriilor şi Săptămâna Sfântă. Oricine ar fi obosit, dar el se simte bine şi, mai presus de toate, e un om bucuros.

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci