Nu suntem singuri. Biserica este vie, Biserica este tânără. Trebuie să pornească la drum pentru a scoate oamenii din pustiuri: Benedict al XVI-lea , acum şapte ani, la început de pontificat

(RV - 23 aprilie 2012) În urmă cu şapte ani Benedict al XVI-lea începea oficial ministerul pastoral ca episcop al Romei la catedra lui Petru printr-o Liturghie solemnă la altarul din faţa Bazilicii Sfântul Petru în prezenţa a peste 300 de mii de credincioşi.
Era duminică 24 aprilie.
Din balconul central al Bazilicii, sub stema Pontificatului, atârna o tapiserie cu episodul pescuirii minunate, reprezentând dialogul lui Isus cu Petru, şi apoi lecturile biblice referitoare la Cristos, piatra aruncată de zidari care a devenit piatră unghiulară a Bisericii, şi la Petru chemat să fie stânca ei de temelie.

Noul Succesor al lui Petru la cârma Bisericii se avânta astfel în larg în marea agitată a istoriei. A cerut credincioşilor sprijinul rugăciunii pentru îndeplinirea unei sarcini care depăşeşte orice putinţă umană. La predică, Papa Benedict a afirmat că adevăratul său program de guvernare pastorală este acela de a face nu voinţa proprie ci voinţa Domnului, lăsându-se călăuzit astfel încât El să conducă Biserica în acest ceas al istoriei noastre. În final, a repetat cu Ioan Paul al II-lea “Să nu vă fie teamă! Deschideţi porţile lui Cristos”.

Numeroase au fost delegaţiile religioase dar şi peste 140 delegaţii civile sosite din toată lumea, Şefi de Stat, de Guvern, ambasadori, delegaţi şi reprezentanţi ai Organizaţiilor Internaţionale: delegaţia României era alcătuită din ministrul de externe Mihai Răzvan Ungureanu cu soţia şi Lucian Leuştean, secretar de Stat la acelaşi minister.

Biserica este vie, este tânără, poartă în sine viitorul lumii indicând fiecăruia dintre noi calea aspre viitor. Biserica este vie, a repetat Benedict al XVI-lea - deoarece Cristos este viu, deoarece el a înviat cu adevărat.

Referindu-se la atitudinea lui Isus, Bunul păstor care merge în pustiu în căutarea oii rătăcite Papa a comentat: „Omenirea, noi toţi, este oaia rătăcită care, în pustiu, nu mai găseşte drumul. Iar Fiul lui Dumnezeu nu suportă aceasta; El nu poate abandona umanitatea într-o atare condiţie de compătimit. Sare în picioare, lasă slava cerească, pentru a regăsi oiţa, mergând după ea până pe cruce. O ia pe umerii săi, poartă umanitatea noastră, ne poartă pe noi înşine. El este bunul păstor, care îşi dă viaţa pentru oile sale.

Benedict al XVI a pus apoi accentul pe misiunea de păstor în lumea de azi, marcată de multiple forme de deşert. Neliniştea sfântă a lui Cristos trebuie să-l însufleţească pe păstor: pentru el nu este indiferent faptul că atâtea persoane trăiesc în deşert.

Şi sunt atâtea pustiurile: al sărăciei, al foametei şi setei, al abandonului, al singurătăţii, al iubirii distruse. Există deşertul obscurităţii lui Dumnezeu, al golirii sufletelor de conştiinţa demnităţii şi menirii omului. Pustiurile exterioare se multiplică în lume, întrucât cele interioare au devenit atât de vaste. De aceea, comorile pământului nu mai sunt în serviciul edificării grădinii lui Dumnezeu, în care toţi să poată trăi, dar sunt aservite puterilor exploatării şi distrugerii.

Biserica în ansamblul ei, şi Păstorii în ea, asemenea lui Cristos trebuie să pornească la drum pentru a scoate oamenii din pustiu conducându-i spre locul vieţii, la prietenia cu Fiul lui Dumnezeu, la Cristos care ne dă viaţa, viaţa în plinătate.

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci