RV 13 apr 2012.Aici, principalele ştiri şi alte informaţii
ale emisiunii noastre: - Benedict al XVI-lea a încheiat vineri după-amiază
scurta perioadă de odihnă şi studiu la Palatul Apostolic din localitatea Castel Gandolfo,
unde a mers duminica trecută, după celebrările liturgice ale Săptămânii Mari, care
l-au supus la un îndelungat efort. Este mereu viu, ecoul referinţelor sale la condiţia
familiei, făcute în ultimele zile, de la Vinerea Sfântă la audienţa generală de miercurea
trecută. Reflecţia pr. Luca Violoni, secretarul general al Fundaţiei "Milano Familii
2012".
- Celebrări liturgice intense, pentru comunităţile greco-catolice,
în sfintele zile ale Săptămânii Mari. Ritul spălării picioarelor, gestul de umilinţă
al lui Isus de la Ultima Cină, a pus o amprentă decisivă pe riturile din Joia Patimilor.
Vineri, zi aliturgică, de post şi ajun, comunitatea creştină participă la Prohodul
Domnului. În Sâmbăta Sfântă se comemorează în tăcere prezenţa lui Isus în mormânt,
aşteptând împreună cu Maica Domnului momentul în care Autorul Vieţii sfărâmă lanţurile
morţii şi îi conduce pe cei care cred în El la viaţa cea nouă care vine de la Dumnezeu.
- A fost prezentat vineri la Roma volumul "Sfântul Părinte şi voluntarii
europeni". 140 de milioane de persoane, în mare parte creştini, participă în diferite
forme în Europa la activităţi de voluntariat: a afirmat card. Robert Sarah, preşedintele
Consiliului Pontifical Cor Unum, sub coordonarea căruia a fost publicată cartea despre
legătura dintre Benedict XVI şi voluntarii europeni. Aspectul problematic, pentru
card. Sarah, îl reprezintă dificultatea voluntariatului de a se reînnoi, datorată,
probabil, unei slăbiri a calităţii educaţiei, în general.
- „Îi
chemăm pe toţi tinerii să participe, nu putem să pierdem această oportunitate de
a demonstra credinţa noastră, de a da mărturie de încrederea în Dumnezeu”: a spus
Antonio Augusto Dias Duarte, episcopul auxiliar de Rio şi animator al pastoraţiei
tinerilor, care va celebra Sfânta Liturghie de deschidere a veghii de rugăciune. „Îi
chemăm pe toţi tinerii să participe, nu putem să pierdem această oportunitate de
a demonstra credinţa noastră, de a da mărturie de încrederea în Dumnezeu”: a spus
Antonio Augusto Dias Duarte, episcopul auxiliar de Rio şi animator al pastoraţiei
tinerilor
- Cetatea Vaticanului. Restaurarea ansamblului monumental
intitulat "Învierea", din Aula Paul al VI-lea, a fost finalizată joi sub îngrijirea
experţilor de la Facultatea de Arhitectură din Napoli. Operă în bronz a italianului
Pericle Fazzini, sculptura monumentală de 20 metri lungime, 7, înălţime şi 4, profunzime,
a fost cerută de papa Paul al VI pentru aula audienţelor generale pentru a spune pelerinilor
care vin la Roma şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă ştirea cea mai importantă din
toate timpurile: "Cristos a înviat!".
- Statele Unite ale Americii.
Acţiune pentru apărarea libertăţii religioase, mobilizând laicatul la iniţiative de
tutelare a acestei importante valori a democraţiei americane: este apelul lansat
de episcopii americani, într-un document al unui Comitet ad hoc al Conferinţei Episcopale
despre libertatea religioasă. "Am fost vajnici apărători în trecut, avem datoria solemnă
de a îndeplini această obligaţie astăzi", afirmă episcopii în document, "oriunde libertatea
religioasă este atacată, fie în patrie fie în străinătate". Printre motivele care
stau la baza iniţiativei, episcopii amintesc controversata reformă sanitară aprobată
de preşedintele Barack Obama.
- Italia. Noua evanghelizare, dialogul
cultural şi binele comun, pe agenda reuniunii bisericeşti de
la Aquileia, de vineri pînă duminică, pe tema "Mărturisitori ai lui Cristos,
în ascultare". Motivele sociale, economice, culturale şi religioase care
au dus la această reuniune, în reflecţia episcopului Lucio Soravito, coordonator al
reuniunii.
- Marea Britanie. În cursul Săptămânii Sfinte, circa
200 de credincioşi şi 20 de foşti membri ai clerului anglican în Anglia, au luat hotărârea
să devină catolici şi să intre în Ordinariatul personal "Doamna Noastră de la
Walsingham", aminteşte cotidianul L'Osservatore Romano. În aceeaşi perioadă a anului
trecut peste o mie de credincioşi şi 60 de foşti membri ai clerului anglican au îmbrăţişat
credinţa catolică.
- Din actualitatea internaţională.Siria:
forţele militare au încălcat parţial acordul de încetare a focului; ciocniri armate,
vineri, la graniţa cu Turcia, soldate cu mai multe victime; Naţiunile Unite solicită
Damascului deschiderea de coridoare umanitare. Coreea de Nord: eşuat,
testul balistic al Phenianului; unanimă, condamnarea internaţională; reuniune de urgenţă,
la Consiliul de Securitate ONU, în timp ce China îndeamnă la calm şi moderaţie.
-
Sâmbătă, 14 aprilie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfânta
şi Marea Sâmbătă - Isus în mormânt. Sfinţii Aristarh, Pud şi Trofim, apostoli
din cei 70, sec. I; în calendarul roman sau latin, Sâmbăta din Octava Paştelui
şi Sfinţii Tiburţiu, Valerian şi Maxim, martiri la Roma, pe Via Appia, secolul 3;
totodată, Sfânta Liduina, fecioară.