2012-04-10 18:40:15

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 10 aprilie 2012) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- După celebrările liturgice ale Săptămânii Sfinte, Papa se află pentru câteva zile de odihnă şi studiu la reşedinţa din localitatea Castelgandolfo, dar miercuri revine în Piaţa Sfântul Petru pentru seria de cateheze din cadrul audienţelor generale cu credincioşii. Prezentăm succint câteva pasaje din omiliile lui Benedict XVI din Săptămâna Sfântă, în care pune accentul pe chemarea creştinului la compasiune şi misiune în lumea de astăzi.

- Mesajul de Paşte 2012 al Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureşan. Arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, cardinalul Lucian invită la un moment de trezire interioară, cerând credincioşilor să se întrebe fiecare, ce înseamnă pentru mine „Cristos a înviat”? Cristos cel viu este mereu cu noi dar există riscul de a nu-l recunoaşte. Pentru ca învierea să se întâmple în sufletele noastre, trebuie să reducem puţin lumina lumească pentru să se întrezărească stelele veşniciei sau să dăm mai încet sonorul acestei lumi pentru a auzi şi recunoaşte glasul Mântuitorului. Astăzi, prima parte a mesajului, a doua o transmitem în emisiunea de sâmbătă, 14 aprilie.

- Anunţul din ziua de Paşti al vizitei apostolice pe care Benedict al XVI-lea o va efectua în Liban de la 14 la 16 septembrie a suscitat imediat un val de entuziasm şi aşteptare înainte de toate în comunităţile catolice din ţară. Libanul aşteaptă mult de la vizita Succesorului lui Petru, spune vicarul apostolic al Patriarhatului maronit, arhiepiscop de Haifa şi Ţara Sfântă, mons. Paul Nabil Sayah.

- A decedat la vârsta de 89 de ani, după o boală îndelungată cardinalul Luis Aponte Martínez, arhiepiscop emerit de San Juan de Puerto Rico, prim episcop şi prim cardinal nativ din această insulă. În prezent Colegiul cardinalilor este alcătuit din 210 membri, dintre care 123 elector şi 87 ne-electori.

- "Un mărturisitor al unităţii Bisericii". S-au celebrat marţi seară, la Roma, funeraliile religioase ale cardinalului Ignace Moussa I Daoud, prezidate în bazilica San Pietro de card. Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor. Regretatul prelat sirian, prefect emerit al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, a murit la o clinică din Roma în tăcerea Sâmbetei Sfinte. În cei 82 de ani de viaţă, patriarhul emerit al Antiohiei Sirienilor s-a distins prin slujirea exemplară a Bisericii în condiţii precare, alimentând întotdeauna comuniunea cu Succesorul lui Petru.

- După atentatele de Paşti din Nigeria, soldate cu peste 50 de morţi, arhiepiscopul de Kaduna solicită un ajutor extern. Creştinii şi locurile de cult, obiectivul preferat al grupării de extremişti islamici din nordul ţării. Alte 44 de persoane au fost ucise în preajma Sărbătorilor de Crăciun iar în ianuarie, 185. Pentru arhiepiscopul de Kaduna este urgentă deschiderea unui dialog între comunităţile religioase şi autorităţile civile, dar şi necesitatea unui ajutor extern.

- Urmaţi misiunea pe care Domnul a ales-o pentru voi: a îndemnat cardinalul Comastri la Liturghia oficiată marţi în Bazilica San Pietro pentru tinerii de 14 ani din arhidieceza de Milano care participă la pelerinajul de pregătire la Profesiunea de credinţă. Este vorba de circa 6000 de adolescenţi care miercuri iau parte la audienţa generală în care îi vor spune Papei „La revedere” la cea de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor de la 30 mai la 3 iunie la Milano.

- Irlanda. 100 de ani de la tragedia Titanicului: publicată o carte de fotografii luate de la bordul transatlanticului de către un preot iezuit. Naufragiul a avut loc la 15 aprilie 1912. Cu ocazia centenarului tragediei navei Titanic, ediţiile, "Mesagerul Sfintei Inimi”, aparţinând Societăţii lui Isus (denumirea canonică a Ordinului părinţilor iezuiţi) din Irlanda, sunt pe cale de a publica o carte de fotografii luate de la bordul navei de un călugăr iezuit.

- Europa spiritului. "Împreună pentru Europa", este titlul unei iniţiative la care şi-au dat adeziunea peste 300 de mişcări şi comunităţi de diferite confesiuni creştine, vizând redeşteptarea conştiinţei cu privire la rădăcinile creştine ale continentului. În 150 de oraşe din toată Europa, iniţiativa multiconfesională va pregăti pe 12 mai mai multe manifestări prin care se solicită oamenilor politici dar şi cetăţenilor un reînnoit efort pentru construcţia unei "noi Europe a spiritului".

- Statele Unite ale Americii. 60% din alegătorii din oraşul Anchorage, în Alaska, au respins referendumul privind extinderea drepturilor pentru homosexuali. O eventuală aprobare ar fi obligat instituţiile bisericeşti să presteze servicii contrare propriilor convingeri religioase. Episcopul de Anchorage, mons. Roger Schwietz, a afirmat că persoanele cu tendinţe homosexuale trebuie tratate cu "respect, compasiune şi atenţie" (CBC, nr. 2358), dar cu toate acestea, trebuie ţinut cont de diferenţa fundamentală dintre o discriminare injustă, care este o încălcare arbitrară a drepturilor omului, şi o limitarea legitimă a exercitării drepturilor noastre când trebuie tutelate drepturile celorlalţi şi binele comun.

- Hong Kong. În Noaptea de Paşti, circa 3.500 de catehumeni au primit Botezul, Mirul şi Sfânta Împărtăşanie. "Creşterea numărului de catolici este gratificantă", a afirmat cardinalul John Tong, "dar este esenţială şi calitatea credinţei lor".

- Spania. Începe miercuri la Madrid al 15-lea Forum european al profesorilor de religie, pe tema "Predarea religiei şi coeziunea socială în Europa. Propuneri pentru formarea profesorilor". Lucrările forumului european se vor încheia la 15 aprilie.

- Ucraina. Arhieparhia de Lviv a propus organizatorilor Campionatului European de Fotbal, găzduit de ţara vecină şi Polonia de la 8 iunie la 1 iulie, posibilitatea de a celebra Sfinte Liturghii în engleză, germană şi portugheză, atât în ritul roman sau latin cât şi în ritul bizantin. La Lviv, turiştii şi suporterii pot lua parte la Sfinte Liturghii în limba proprie, de la 1 la 20 iunie, în biserica garnizoanei "Sfinţii Petru şi Paul", "Schimbarea la Faţă" şi "Preasfântul Sacrament". În biserica garnizoanei din Lviv participanţii la ritul sacru vor găsi şi o expoziţie despre istoria şi actualitatea Bisericii Greco-Catolice din Ucraina.

- Din actualitatea internaţională. Coreea de Sud: alegeri politice, miercuri, pentru reînnoirea Adunării Naţionale. Siria: Consiliul Europei solicită Damascului încetarea imediată a violenţelor şi colaborare cu Kofi Annan în aplicarea planului de pace.

- Miercuri 11 aprilie, în calendarul liturgic bizantin român, Miercurea Mare şi Sfântul Antipa, episcop al Pergamului, martir, secolul 1; în calendarul roman sau latin, Miercuri din Octava Paştelui, Sfântul Stanislau, episcop de Cracovia, martir, Polonia, anii 1030-1079, şi Sfânta Gema Galgani, fecioară, terţiară pasionistă, Italia, anii 1878-1903.








All the contents on this site are copyrighted ©.