"Celebrarea Pătimirii Domnului, mister mereu actual. Paradisul făgăduit începe cu pacea conştiinţei": predica din Vinerea Mare 2012 a pr. Raniero Cantalamessa, în bazilica Sfântul Petru

RV 06 apr 2012. "Cristos pe Cruce a învins pentru noi vechiul duşman şi ne-a făcut părtaşi la biruinţa sa. Tot ceea ce ne revine este să ne însuşim victoria sa asupra răului şi a păcatului. Adevăratul paradis începe cu pacea conştiinţei". Este, pe scurt, predica părintelui Raniero Cantalamessa, la celebrarea Pătimirii Domnului, în seara Vinerii Mari, prezidată de Benedict XVI în bazilica San Pietro.

Unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii, a spus predicatorul, au cuprins într-o singură imagine întregul mister al răscumpărării: o bătălie epică între un viteaz şi un tiran care a redus la robie o cetate. Prin efortul de neînchipuit al viteazului, tiranul a fost învins fără ca locuitorii cetăţii să facă ceva. La fel s-a întâmplat între Cristos şi noi. Pe Cruce, El l-a învins pe vechiul duşman. "Săbiile noastre, spunea Sf. Ioan Gură de Aur, nu s-au pătat de sânge, noi n-am fost pe câmpul de luptă, nu am fost răniţi, nici măcar n-am văzut bătălia şi iată că am obţinut victoria. A lui a fost lupta, a noastră, coroana".

"Nu s-ar putea explica mai bine sensul liturgiei pe care o celebrăm", a spus predicatorul Casei Pontificale la celebrarea Pătimirii Domnului. "Dar ceea ce săvârşim în Vinerea Mare este o imagine, reprezentarea unei realităţi din trecut, sau realitatea însăşi? Şi una şi cealaltă!", a răspuns predicatorul. "Liturgia 'reînnoieşte' – pentru a spune astfel – evenimentul! Papa Paul VI a precizat sensul pe care Biserica Catolică îl dă acestei afirmaţii folosind verbul "reprezentare", înţeles în sensul puternic de re-prezentare, adică de a face din nou prezent şi activ evenimentul.

Este o diferenţă substanţială între reprezentarea liturgică a morţii lui Cristos şi amintirea morţii unui personaj din antichitate, a precizat pr. Cantalamessa. "Nimeni nu asistă viu la aniversarea morţii sale. Cristos, da, pentru că El a înviat. El singur poate spune, cum găsim în Apocalips: 'Am fost mort şi iată că sunt viu în vecii vecilor" (1,18).

Mai mult, a reluat predicatorul, celebrarea liturgică face ca evenimentul să fie mai adevărat decât atunci când a avut loc în istorie. Cu alte cuvinte, "mai adevărat şi real pentru noi care îl retrăim în Duhul Sfânt, decât a fost pentru cei care l-au trăit după trup, mai înainte ca Duhul Sfânt să reveleze Bisericii semnificaţia lui deplină.

În Vinerea Mare, de aceea, noi nu celebrăm o aniversare ci un mister: nu doar se comemorează evenimentul, dar se comemorează în aşa fel încât se înţelege semnificaţia lui şi aceasta este primită cu sfinţenie.
• "Aceasta schimbă totul! Nu este vorba de a asista la o reprezentare, ci de a-i primi semnificaţia, de a deveni din spectatori, actori. Depinde de noi să alegem ce parte vrem să reprezentăm în această dramă, cine vrem să fim: Petru, Iuda, Pilat, mulţimea, Simon din Cirene, Ioan, Maria, etc... Nimeni nu poate rămâne neutru. A nu lua poziţie înseamnă a lua una foarte precisă, cea a lui Pilat care se spală pe mâini sau a mulţimii care, de departe, 'stătea şi se uita' (Luca 23, 35). Dacă întorcându-ne acasă, în această seară, cineva ne întreabă 'De unde vii? Unde ai fost?', să răspundem, cel puţin cu inima, 'Pe Calvar'!"

Desigur, toate acestea nu se întâmplă în mod mecanic, automatic, doar pentru că am participa la această slujbă. Pentru a primi semnificaţia misterului celebrat este nevoie să avem credinţă. "Nu există muzică acolo unde nu este ureche care să o asculte, oricât de tare ar cânta orchestra. Nu există har acolo unde nu există credinţă care să-l primească", a spus pr. Cantalamessa.

Cristos a fost jertfit pentru noi în momentul în care – spunea un episcop la o predică pascală în secolul IV – recunoaştem harul şi devenim conştienţi de viaţa procurată de această jertfă. "Aceasta a avut loc în mod sacramental la Botez, dar trebuie să se întâmple în mod conştient mereu din nou în decursul vieţii. Înainte de a muri, a spus predicatorul, trebuie să avem curajul de a face un gest de îndrăzneală, aproape o fraudă: să ne apropriem, să ne însuşim biruinţa lui Cristos. O însuşire abuzivă a unui bun care nu ne aparţine! Ceva obişnuit, din păcate, în societatea în care trăim, dar cu Isus nu este niciodată interzisă, ci recomandată cu cea mai mare căldură. "Abuzivă" aici înseamnă că bunul – adică mântuirea - nu ni se datorează nouă, că nu-l merităm, ci că ne-a fost dat gratuit, prin credinţă".

Şi exemplele nu lipsesc. Referindu-se la tâlharul din dreapta Crucii lui Cristos, predicatorul a spus că acesta a făcut, chiar şi în ultima clipă, o mărturisire completă a păcatelor sale. O situaţie mereu actuală.
• "Câte fărădelegi au rămas, în ultimii ani, fără un vinovat, câte cazuri nerezolvate! Tâlharul cel bun adresează un apel către responsabili: faceţi ca mine, ieşiţi la iveală, mărturisiţi vinovăţia voastră. Veţi simţi şi voi bucuria pe care am simţit-o la cuvântul lui Isus: 'Astăzi vei fi cu mine în paradis!' (Luca 23,43). (...) Paradisul făgăduit este pacea conştiinţei, posibilitatea de a te privi în oglindă sau de a privi la copii tăi fără a trebui să te dispreţuişti".

Aici, serviciul audio: