"Ceasul Mariei": în Sâmbăta Sfântă, se celebrează în bazilica papală Santa Maria Maggiore
"Ora Mariei"
(RV - 6 aprilie 2012) În Sâmbăta Sfântă, urmând o tradiţie introdusă cu mulţi
ani în urmă, şi anul acesta începând de la ora 10.30, în bazilica papală liberiană
Sfânta Maria cea Mare din Roma, Santa Maria Maggiore, va avea loc celebrarea mariană
numită „Ora Mamei”, adică ceasul credinţei supreme a Mariei în apropiata înviere a
lui Cristos. În mod obişnuit celebrarea este condusă de arhipresbiterul bazilicii
care în prezent este cardinalul spaniol Santos Abril y Castello’.
Această
celebrare, care explică participarea intimă a Mariei la suferinţa lui Cristos este
cea mai potrivită pregătire pentru a trăi marea seară a Învierii. Sâmbătă Sfântă este
într-adevăr „Ora Mariei”, căci murind pe cruce Isus i-a încredinţat Mamei sale pe
discipolii săi şi pe toţi oamenii pe care i-a răscumpărat prin sângele său: „Din clipa
aceea ucenicul a luat-o cu el”. Sâmbăta Sfântă este „Ora Mariei”, aşa cum Vinerea
Sfântă este „Ora lui Isus”, care iubindu-i pe ai săi, El i-a iubit până la sfârşit:
s-a oferit pe sine însuşi pe altarul Crucii.
Termenul „ceas”, „oră” apare mai
ales în Evanghelia lui Ioan. Ne amintim de răspunsul dat de Isus Mamei sale la nunta
din Cana: „Femeie, încă nu a sosit ceasul meu”.
„Ora Mamei”, această celebrare
devoţională îşi are rădăcinile în liturgia bizantină dar şi în antica tradiţie liturgică
latină. Inspirat din tradiţia Bisericii Răsăritene, care veghează toată noaptea Vinerii
Mari până în dimineaţa Marii şi Sfintei Sâmbete în faţa imaginii lui Cristos în mormânt
expusă la altar, ritul introduce în evlavia liturgică latină, mai sobră şi austeră,
un suflu liric şi totodată de înaltă teologie prin cântarea troparelor liturgice orientale.
Episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi participă în număr mare la această
emoţionantă devoţiune în care cântările orientale se referă la „Plânsul Maicii Domnului”
şi al femeilor evlavioase. Este şi acesta un mod în care Biserica respiră cu cei doi
plămâni ai săi.
Sâmbăta Sfântă sau Sâmbăta Mare ne apare astfel în lumina credinţei
Mariei ca spaţiu de speranţă. Acea zi de tăcere în care grupul ucenicilor, mica Biserică
se regăsea în jurul Mariei, în credinţa ei, este o zi speranţă de aşteptare a luminii
Învierii.
Încă din primele secole Bisericile din Orient şi din Occident au
celebrat împreună legătura misterioasă care uneşte strâns Vinerea Sfântă cu Duminica
Paştelui, trecând prin Sâmbăta mare şi sfântă, trecând prin inima Mariei şi păstrând-o
pe Sfânta Fecioară ca expresie a credinţei neîntrerupte şi sigure în învierea lui
Cristos. De aici, prezenţa în tradiţia liturgică romano-catolică a unei Liturghii
a Sfintei Maria în zi de sâmbătă.