2012-04-02 13:53:00

Cristos, cel mai bun prieten al tinerilor: Benedict XVI, primind în audienţă cinci mii de tineri din arhidieceza de Madrid


RV 02 apr 2012. "Port mereu în suflet amintirea vie a Zilei Mondiale a Tineretului de la Madrid"; "inima mea este profund recunoscătoare Domnului pentru această experienţă": a spus Benedict XVI primind luni în audienţă, în aula Paul VI din Vatican, circa cinci mii de tineri din Madrid. Sfântul Părinte i-a îndemnat să fie "misionarii lui Cristos" în societatea contemporană. Tinerii spanioli, însoţiţi, printre alţii, de arhiepiscopul de Madrid, card. Antonio Maria Rouco Varela, au venit la Roma să-i mulţumească Papei pentru călătoria sa apostolică la Madrid, în august 2011, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, pe tema "Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă".

Subliniind că tinerii sunt "protagoniştii şi principalii beneficiari" ai Zilelor Mondiale ale Tineretului, Benedict XVI l-a amintit cu afecţiune pe fericitul Ioan Paul al II-lea - de la a cărui trecere la cer s-au împlinit luni şapte ani - cel care a dat un impuls viguros acestor întâlniri atât de speciale din întreaga lume.

Mulţumind organizatorilor şi participanţilor la ZMT de la Madrid, Pontiful a spus că oridecâtori îşi aminteşte de acele zile, inima sa se umple de gratitudine faţă de Dumnezeu. "Bucuria şi credinţa tinerilor", a spus Benedict XVI, "au devenit semne grăitoare despre Cristos înviat". De aceea, Zilele Mondiale ale Tineretului, a continuat Papa, pot fi înţelese numai în lumina prezenţei Duhului Sfânt în Biserică: Duhul Sfânt continuă să dea respiraţie inimii şi să alimenteze mărturia pentru faptele minunate ale Domnului, ca la primele Rusalii. Tinerii sunt chemaţi, în acest sens, să fie cooperatorii Duhului Sfânt în această lucrare entuziasmantă, deschizându-şi inima fără rezerve faţă de Dumnezeu:
• "Cristos are nevoie de voi alături de El, pentru a răspândi Împărăţia sa de iubire. Aceasta este posibil dacă îl aveţi pe Cristos ca pe cel mai bun prieten, ducând o viaţă după Evanghelie, cu fidelitate şi curaj".

În această aventură, a fost îndemnul Papei adresat tinerilor, "nu vă cruţaţi", chiar dacă unii consideră că este vorba de un lucru care depăşeşte "capacităţile şi talanţii". Trebuie să ne întrebăm la ce anume Domnul ne cheamă şi cum îl putem ajuta: "fiecare dintre voi are o vocaţie gândită special pentru fericire şi sfinţenie". Dacă cineva se lasă cucerit de focul privirii sale, nici o jertfă nu i se pare mare pentru a-l urma pe Domnul şi a-i oferi ce are mai bun. Aceasta ne arată Sfinţii, care răspândind lumina lui Dumnezeu şi puterea iubirii sale, au transformat omenirea într-o casă primitoare pentru toţi.
Dragi tineri, a continuat Papa, asemeni apostolilor de la prima oră, fiţi misionari ai lui Cristos între rudele, prietenii şi cunoscuţii voştri, în mediul vostru de studiu sau de muncă, între cei săraci şi bolnavi, vorbindu-le despre iubirea şi bunătatea sa cu simplitate, fără complexe şi temeri. Cristos însuşi vă va da putere. E necesar să facem tot posibilul, fără reţineri, pentru ca cei din jurul nostru să aibă posibilitatea de a-l descoperi şi întâlni personal pe Cristos şi Biserica sa.

Papa şi-a îndreptat gândul spre următoarea Zi Mondială a Tineretului, din 2013 la Rio de Janeiro, în Brazilia, exprimându-şi convingerea că va fi "o piatră de hotar pe drumul Bisericii, mereu tânără, dornică să extindă orizontul noilor generaţii prin tezaurul Evangheliei".

În fine, referindu-se la zilele Săptămânii Sfinte, Benedict XVI a invitat tinerii să se unească pe deplin cu Cristos Mântuitorul, retrăind cu intensitate Calea Crucii şi luând asupra lor "suferinţa şi păcatele lumii pentru a înţelege mai bine iubirea lui Cristos faţă de omenire", venit în lume nu pentru a ne condamna ci pentru a ne dărui viaţa deplină şi adevărată.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.