2012-03-24 11:48:59

A 23-a călătorie apostolică: primul salut al Papei pentru Mexic şi continentul latinoamerican bazat pe cele trei virtuţi teologale


(RV - 24 martie 2012) "Sunt foarte fericit să fiu aici, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat să împlinesc dorinţa, prezentă în inima mea de mult timp, de a putea întări credinţa poporului lui Dumnezeu al acestei mari naţiuni chiar în pământul său". A spus vineri după amiază 23 martie, 16,30 ora locală, ora 0,30 de sâmbătă 24 martie în România, Benedict al XVI-lea, în ceremonia de primire de la aeroportul internaţional din Leόn-Guanajuato, prima etapă a călătoriei sale apostolice în Mexic. "Este proverbială - a adăugat - fervoarea poporului mexican pentru Succesorul lui Petru, care îl are mereu foarte prezent în rugăciunea sa. Şi o spun în acest loc, considerat centrul geografic al teritoriului său, în care a dorit să vină, încă de la prima sa călătorie, veneratul meu predecesor, Fericitul Ioan Paul al II-lea. Neputând să o facă, a lăsat cu acel prilej un mesaj de încurajare şi binecuvântare atunci când survola spaţiul său aerian.

Aşa cum încheiase vizita sa în Africa, la fel Benedict al XVI-lea a început vineri călătoria sa în America: ca pelerin al speranţei. Suntem în inima Mexicului şi într-un moment semnificativ pentru întreaga America Latină, care comemorează bicentenarul independenţei sale şi, în acelaşi timp aşteaptă un anotimp nou, noi perspective de dezvoltare. Acest lucru se aplică şi la credinţa, care a însoţit întreaga istorie modernă a continentului, iar astăzi reprezintă o parte semnificativă a creştinătăţii. Speranţa "atunci când este înrădăcinată într-un popor, când este împărtăşită, ea se răspândeşte ca lumina care împrăştie întunericul care o ofuschează şi o roade". Benedict al XVI-lea deschide ferm perspective de dezvoltare şi în acelaşi timp le întemeiază pe depozitul credinţei şi al carităţii. Primul său salut pentru Mexic şi întregul continent este întocmai întemeiat pe cele trei virtuţi teologale.

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.