Lucrarea Duhului Sfânt şi trecerea de la haosul păcatului la frumuseţea harului: a
treia predică a pr. Cantalamessa pentru Postul Mare, despre teologia Sf. Vasile cel
Mare
RV 23 mar 2012.Credinţa în dumnezeirea Duhului Sfânt şi lucrarea
sa în istorie, au fost în centrul predicii de Postul Mare prezentată
în capela "Redemptoris Mater" din Palatul Apostolic, vineri, în Vatican, de părintele
franciscan capucin Raniero Cantalamessa. Predicatorul Casei Pontificale a continuat
seria meditaţiilor despre posibila contribuţie a sfinţilor păstori din antichitatea
creştină la noua evanghelizare din timpurile noastre. După sfinţii Atanaziu şi Grigore
de Nazians, predica de vineri a avut la bază învăţătura Sf. Vasile cel Mare (329-379)
despre Duhul Sfânt, în special, acţiunea Duhului în istoria mântuirii şi viaţa Bisericii.
Sf. Vasile nu spune nici primul şi nici ultimul cuvânt despre dumnezeirea
Duhului Sfânt, a recunoscut pr. Cantalamessa. Cel care a început dezbaterea despre
statutul ontologic al Duhului Sfânt a fost Sf. Atanaziu. Cu toate acestea, datorăm
episcopului de Cezareea Capadociei cuvintele cheie care vor intra în crezul niceno-constantinopolitan,
şi de care ne folosim şi astăzi, pentru a da glas credinţei noastre în Sfânta Treime:
"Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă dătătorul, care de la Tatăl şi de la Fiul
purcede, care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit, şi a grăit prin
proroci".
Învăţătura sa despre Duhul Sfânt este concretă, trăită şi funcţională
în sensul cel mai frumos al cuvântului, şi tocmai aceste trăsături o fac să fie deosebit
de actuală pentru noi astăzi. Din cauza cunoscutei chestiuni "Filioque" ("şi de
la Fiul"), teologia despre Duhul Sfânt, a observat predicatorul, s-a restrâns cu timpul
aproape exclusiv la problema modului de purcedere a Duhului Sfânt. Conciliul Vatican
II a lansat o vastă acţiune de reînnoire în această privinţă, dar este un început
care are nevoie de o continuare, pentru a pune tot mai mult în lumină lucrarea Duhului
Sfânt în întreaga viaţă a poporului lui Dumnezeu.
Originea tratatului pe care
Sf. Vasile îl scrie despre Duhul Sfânt este legată de rugăciunea "Slavă Tatălui",
pe care episcopul de Cezareea o pronunţa în liturgie: uneori, în forma "Slavă Tatălui,
prin Fiul, în Duhul Sfânt", alteori "Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh". În
climatul incandescent al dezbaterilor despre natura Duhului Sfânt, despre care unii
afirmau că este o creatură subordonată, Sf. Vasile a scris opera teologică "Despre
Duhul Sfânt" pentru a apăra, contra ereticilor (macedonieni) dumnezeirea deplină a
Duhului Sfânt.
Dar aspectul care face deosebit de actuală doctrina teologică
a sf. Vasile este "capacitatea lui de a pune în lumină lucrarea Duhului Sfânt în orice
moment din istoria mântuirii şi în orice domeniu din viaţa Bisericii. "Duhul Sfânt
este cel care face să treacă creaţia de la haos la cosmos, care face din creaţie ceva
frumos, pus în ordine, curat. (…) Noi ştim că lucrarea de creaţie a lui Dumnezeu nu
se limitează la clipa iniţială, cum se gândea în viziunea deistă sau mecanicistă a
universului. Dumnezeu nu 'a fost' cândva ci întotdeauna 'este' creator". "Aceasta
înseamnă că Duhul Sfânt este cel care continuă să ajute universul, Biserica
şi orice persoană, să treacă de la haos la cosmos, adică de la dezordine la ordine,
de la confuzie la armonie, de la diformitate la frumuseţe, de la vechime la noutate.
Bineînţeles, nu în mod mecanic şi dintr-o dată, ci în sensul că este la lucru şi conduce
către un scop însăşi evoluţia lumii. El este cel care întotdeauna 'creează şi reînnoieşte
faţa pământului' (Psalm 104,30).
De la creaţie, Sf. Vasile trece la prezentarea
lucrării pe care Duhul Sfânt o împlineşte în istoria mântuirii. Contemplând prezenţa
Duhului în viaţa lui Isus, episcopul Vasile a scris textele cele mai înalte din întreaga
sa operă şi deschide cercetării teologice un domeniu de studiu care doar în ultimul
timp a început să fie luat în considerare.
De la viaţa lui Isus, Sf. Vasile
ilustrează prezenţa Duhului în Biserică: "Organizarea Bisericii", se întreabă
Vasile, "nu este clar şi incontestabil lucrarea Duhului? El însuşi a dat Bisericii,
spune sf. Paul, 'mai întâi apostoli, apoi profeţi, apoi învăţători…' Această ordine
este organizată după diversitatea darurilor Duhului" (Sf. Vasile, Despre Duhul
Sfânt, XVI, 39). În Anafora care poartă numele Sf. Vasile, pe care a patra Rugăciune
Euharistică din Liturghierul Roman o urmează îndeaproape, acordă Duhului Sfânt un
loc central. Ultimul cadru se referă la prezenţa Duhului Sfânt la sfârşitul timpurilor,
când cei răscumpăraţi vor trece de la pregustarea darurilor sale la îndestularea fără
de sfârşit, iar cei care se vor osândi, la separarea netă şi definitivă dintre suflet
şi Duhul Sfânt.
Dar Sfântul Vasile, ascet şi om spiritual, îşi îndreaptă
interesul şi spre lucrarea Duhului Sfânt în viaţa personală a creştinului, în
special în procesul de purificare a sufletului de păcat, de iluminare şi îndumnezeire,
numită, aceasta din urmă, "intimitate cu Dumnezeu" (XIX, 49). "Prin intermediul său",
scrie sfântul episcop, "se înalţă inimile, cei slabi sunt luaţi de mână, cei care
progresează ajung la desăvârşire. El, iluminându-i pe cei care s-au curăţat de orice
pată, îi face spirituali prin comuniunea cu el. Şi după cum corpurile limpezi şi transparente,
când sunt atinse de o rază, devin ele însele strălucitoare şi reflectă o altă rază,
tot la fel sufletele purtătoare de Duh sunt iluminate de Duh; ele însele devin pe
deplin spirituale şi răsfrâng asupra altora harul. De aici, precunoaşterea realităţilor
viitoare, înţelegerea misterelor, percepţia realităţilor ascunse, împărţirea carismelor,
cetăţenia cerească, dănţuirea cu îngerii, bucuria fără de sfârşit, permanenţa în Dumnezeu,
asemănarea cu Dumnezeu, împlinirea dorinţelor: a deveni Dumnezeu" (IX, 23).
Nu
a fost greu pentru cercetători, a continuat predicatorul, să vadă în textele Sf. Vasile
urme de imagini şi concepte din filosofia timpului. Cu toate acestea, trebuie ţinut
cont de fondul biblic şi în special paulin. "La baza a toate, Vasile nu pune acţiunea
omului, contemplaţia, ci acţiunea lui Dumnezeu şi imitarea lui Cristos. Suntem la
antipodul viziunii (filosofului) Plotin şi a oricărei filosofii. Totul începe, pentru
el, cu Botezul care este o nouă naştere. Actul decisiv nu este la sfârşitul ci la
începutul drumului".
Referitor la necesitatea purificării sufletului, de importanţă
decisivă pentru viaţa creştină, predicatorul Casei Pontificale a subliniat că schema
de fond a Sf. Vasile aparţine de fapt Sfântului Paul, care vorbeşte despre purificarea
radicală de păcat săvârşită în apa Botezului (Romani 6) şi lupta neîntreruptă
a creştinului împotriva dorinţelor trupeşti (Romani 8).
Purificare
şi sfinţenia pot fi, şi au fost, comparate cu arta sculpturii, care, spunea Leonardo
da Vinci, înseamnă "arta de a înlătura". Şi în acest caz trebuie înlăturat ceva: "pentru
creştin nu este vorba de a ajunge la o frumuseţe abstractă, de a construi o statuie
frumoasă, ci de a readuce la lumină şi de a face tot mai strălucitor chipul lui Dumnezeu
pe care păcatul tinde în continuu să-l acopere". "Se spune că într-o zi Michelangelo,
plimbându-se într-o curte la Florenţa, a văzut un bloc de marmură brută acoperit de
praf şi noroi. S-a oprit dintr-o dată să-l vadă mai bine. Apoi, ca şi cum ar fi fost
luminat de un fulger neaşteptat, a spus celor din jur: 'În această masă de piatră
este ascuns un înger: vreau să-l scot la lumină!' Şi a început să lucreze cu dalta
pentru a-i da formă îngerului pe care-l întrevăzuse. La fel este şi pentru noi", a
reluat predicatorul. "Noi suntem încă blocuri de piatră brută, având pe noi atâta
'pământ' şi atâtea bucăţi inutile. Dumnezeu Tatăl priveşte la noi şi spune: 'În această
bucată de piatră este ascuns chipul Fiului meu. Vreau să-l scot la lumină, ca să strălucească
pentru totdeauna alături de mine în ceruri".
Pentru a face acest lucru,
a continuat pr. Cantalamessa, Dumnezeu foloseşte 'dalta' Crucii şi ne curăţă de ramurile
uscate (cfr. Ioan 15,2). Cei mai generoşi, nu doar că suportă loviturile de daltă
care vin din afară, dar colaborează cu dragă inimă, atât cât le este posibil, impunându-şi
mici sau mari mortificaţii voluntare şi punând stăpânire pe propria voinţă învechită.
Postul Mare este un timp privilegiat de redescoperire a lucrării
Duhul Sfânt în omenire, în Biserică şi viaţa spirituală a fiecăruia dintre noi.
El este nu numai rodul purificării dar şi cel care o face posibilă; el stă nu numai
la capătul drumului dar şi la începtul său. În tradiţia latină există o rugăciune
foarte cunoscută care cuprinde trăsăturile învăţăturii despre Duhul Sfânt a sf. Vasile:
este imnul "Veni, Creator Spiritus", "Vino, Duhule Preasfânt!". Să-l invocăm cât mai
des, cerându-i să sprijine lumea noastră şi sufletul nostru în trecerea lentă şi anevoioasă
de la haos la cosmos, de la împrăştiere la unitate, de la urâciunea păcatului la frumuseţea
harului".