2012-03-20 15:44:41

„Curtea a neamurilor", la Palermo pentru a afirma dialogul şi lupta împotriva criminalităţii


(RV - 20 martie 2012) "Cultura legalităţii şi societatea multireligioasă" este tema următoarei iniţiative cultural-religioase „Curtea Neamurilor” care va avea loc la Palermo de la 29 la 30 martie. După Bologna, Paris, Bucureşti, Florenţa, Roma şi Tirana, iniţiativa - promovată de Consiliul Pontifical al Culturii - se opreşte în Sicilia pentru a relansa dialogul dintre credincioşi şi cei care nu cred asupra argumentelor majore cu care se confruntă lumea contemporană. Evenimentul a fost prezentat marţi dimineaţă în Sala vaticană de presă de cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele departamentului promotor, împreună cu mons. Raspanti Antonino, episcop de Acireale şi coordonator al reuniunii, şi Giusto Sciacchitano, procuror substitut naţional anti-mafie.

Astfel, oraşul Palermo, răscruce de culturi, religii, tradiţii, chemat la dialogul între popoare, precum şi loc şi simbol al luptei împotriva crimei organizate. Va deschide manifestarea „Curtea Neamurilor” în seara zilei de 29 martie, în Domul din Monreale, cardinal Ravasi prin conferinţa "Societate, cultură şi credinţă”. Etapa de la Palermo va fi "cu adevărat semnificativă,", a spus Cardinalul:
• Mai ales pentru că se leagă în jurul unei teme - precum legalitatea şi apoi dialogul interreligios, - care este, aş zice, încorporat în solul Siciliei, în terenul oraşului Palermo. Să ne gândim numai la cuvântul "mafia", care este aproape antipodul legalităţii, dar în acelaşi timp, ştim cât de mult acest model este în realitate, universal. Atât de mult, încât se obişnuieşte a vorbi fără nici o dificultate despre mafii şi de încălcare a legii în contexte foarte diferite, cu diferite tipuri. O temă în care este implicat cu un rol vital şi sensibil nu numai credinciosul, dar şi c el care nu crede. E una din ediţiile "Curtea Neamurilor” unde dialogul se va putea dezvolta mult mai uşor.









All the contents on this site are copyrighted ©.