2012-03-11 18:39:27

Reflecţie a Bisericii Catolice din Franţa în vederea alegerilor prezidenţiale de la 22 aprilie


RV 11 mar 2012. "Nu ne mai putem mulţumi cu promisiuni": afirmă episcopul Norbert Turini, al diecezei de Cahors, într-o reflecţie pe situl Bisericii Catolice din Franţa, preluată de agenţia SIR. E necesară, continuă prelatul, "o adevărată schimbare, mai mult, o reînnoire radicală a societăţii noastre. Avem nevoie mai mult ca oricând de speranţă şi de o putere politică în măsură să o reprezinte, dând o direcţie clară, făcând decizii coerente şi echitabile în domeniul social, economic, moral şi ecologic".

Alegerile prezidenţiale franceze se vor desfăşura pe 22 aprilie (primul tur de scrutin) şi 6 mai (al doilea tur).

Amintind că este o datorie pentru toţi cetăţenii să se prezinte la vot, mons. Turini afirmă că "Biserica Catolică nu dă indicaţii de vot", misiunea ei fiind aceea de a "ilumina conştiinţele, în spirit de respect faţă de libertatea de vot a fiecărui alegător". De aici, referinţa la documentul din octombrie 2011 intitulat "Alegeri: un vot pentru ce fel de societate?", pregătit de Comisia permanentă a Conferinţei Episcopale Franceze.

Exprimându-şi opţiunea de vot, observă mons. Turini, "fiecare dintre noi exprimă într-un anumit fel, prin alegerea pe care o face, ce fel de societate îşi doreşte pentru sine, pentru proprii copii şi pentru ţară". Pentru prelatul catolic francez "aceste alegeri se vor desfăşura într-un climat de criză globală, ale cărei efecte nu au încetat să se resimtă". Aceste timpuri cer de la cei care conduc Ţara, pînă la cele mai înalte răspunderi în Stat, oricare ar fi culoarea politică, abilitatea de a răspunde la provocări. Cu toate acestea, "apropierea unei runde electorale este şi o bună ocazie de a face un examen de conştiinţă şi de a descoperi aspectele în care trebuie să facem o schimbare de mentalitate. Puterea politică, asemeni oricărei puteri, are limitele sale şi cea care va ieşi din urne nu va face excepţie de la regulă. Nu trebuie să ne aşteptăm la mai mult decât poate da. Mai ales, nu trebuie idealizată".

În plus, "criza prin care trecem ne-a făcut să înţelegem că nu e suficient ca unii să ajungă la conducerea Statului pentru a rezolva toate problemele sociale şi politice şi a împlini visurile noastre de bunăstare, măreţie şi siguranţă materială". Criza actuală aminteşte fiecărui cetăţean că "el este coresponsabil cu cei care îl vor guverna în viitor".

În fine, subliniind încă o dată că episcopii nu intenţionează să ofere indicaţii de vot, prelatul îndeamnă la examinarea modului în care programele partidelor şi candidaţilor abordează teme precum viaţa pe cale de a se naşte şi sfârşitul vieţii, familia şi educaţia. Totodată, chestiunea raportului dintre oraş şi periferie, mediu, economie şi justiţie, imigraţie, handicap, construcţia europeană, laicitatea şi raportul dintre Stat şi Biserică, reprezintă tot atâtea puncte esenţiale care îndeamnă la discernământ înainte de a decide destinatarul votului.







All the contents on this site are copyrighted ©.